Dan Voiculescu a făcut plangere la CSM şi vrea cercetarea unor magistraţi, invocand nerespectarea repartizarii aleatorii a dosarului

Dan Voiculescu a făcut plangere la CSM şi vrea cercetarea unor magistraţi, invocand nerespectarea repartizarii aleatorii a dosarului

by May 9, 2014 0 comments

CONGRES EXTRAORDINAR PCPreşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, condamnat la cinci ani cu executare în dosarul privatizării frauduloase a ICA, a sesizat CSM cu privire la nerespectarea repartizării aleatorii a dosarului penal în care este judecat, atât la Tribunalul Bucureşti cât şi la Curtea de Apel. Voiculescu cere Consiliului Superior al Magistraturii cercetarea şi sancţionarea magistraţilor care au încălcat legea.

Potrivit Antena 3, in sesizare se arată că, iniţial, dosarul ICA a fost înregistrat pe 7 februarie 2013, la Tribunalul Bucureşti, secţia a II -a penală, şi a fost repartizat aleatoriu la C2F cu termen de judecare o lună mai târziu. Între timp, componeţa completului a fost modificată, iar judecătoarea Viorica Dinu a fost înlocuită cu Nestor Raul Alexandru. Preşedintele secţiei a II-a penale a semnat un proces verbal din care reiese că a fost desfiinţat completul C2F, iar cauzele au fost repartizate prin sistemul ciclic celorlalte complete ale instanţei, dosarul fiind repartizat completului C4F.

În sesizarea lui Dan Voiculescu se arată că preşedintele secţiei a ll-a penale, care a semnat procesul verbal, nu avea atribuţii să facă acest lucru. “Nu face parte nici din persoanele competente să facă repartizarea ciclică în caz de desfiinţare a completului. (…) În acelaşi timp, preşedintele secţiei a dispus citarea părţilor pentru noul termen de judecată, în condiţiile în care citarea nu poate fi dispusă decât de judecătorul desemnat să soluţioneze cauza”, se arată în sesizarea lui Voiculescu către CSM.

La dosarul cauzei nu există nicio dovadă că C2F a fost desfiinţat. “Din simpla analiză a portalului instanţei în luna martie 2013 se observă că în realitate acest complet nu a fost desfiinţat, iar în aceste condiţii art. 99 ali. 11 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti nu este aplicabil, iar repartizarea trebuia să fie aleatorie”, se mai arată în sesizare.

Doar în cazul în care repartizarea în sistem informatic nu se poate aplica din motive obiective, repartizarea cauzelor se efectuează prin metoda sistemului ciclic. De asemenea, pentru aplicarea criteriului aleatoriu în sistem informatic sau ciclic dosarele se înregistrează în ordinea sosirii la instanţă şi se repartizează în aceeaşi ordine.

“Or, dosarul în care am calitatea de inculpat a fost repartizat în mod individual, fără să se ţină cont de celelalte dosare ce urmau să fie soluţionate de C2F”, se arată în sesizarea către CSM.

Dan Voiculecu menţionează că este o coincidenţă cel puţin stranie faptul că împotriva membrilor completelor de judecată la care a fost repartizat dosarul, Viorica Dinu de la Tribunaul Bucureşti şi Sorin Mustaţă de la Curtea de Apel Bucureşti s-a pus în mişcare acţiunea penală.

 

Reteaua spagara a judecatorului Mustata

Curtea Supremă a  decis joi ca judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea, arestaţi preventiv în dosarul de mită pentru soluţii favorabile unor inculpaţi şi condamnaţi, rămân în detenţie.

Judecătorul făcea parte din completul de judecată care soluţiona acest dosar, împreună cu magistratul Florică Duţă. În ziua în care a fost reţinut, 29 aprilie, Stan Mustaţă a declarat că procurorii l-au pus sub învinuire şi că aceştia susţin că un prieten de-al său s-ar fi întâlnit cu un prieten al lui Dan Voiculescu, pentru a fi dată o soluţie favorabilă în dosarul ICA.

Tot pe 29 aprilie, Dan Voiculescu a anunţat că a adresat o sesizare procurorului general pentru a face o anchetă la DNA, pentru a se vedea cine a dispus aducerea la DNA a judecătorului Mustaţă, dacă este vorba despre un şantaj sau dacă există un grup infracţional organizat.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.