Liviu Dragnea l-a prezentat pe Victor Ponta drept viitorul președinte al țării
by Ancheteonline May 8, 2014 0 commentsPreședintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a menționat miercuri, la Călărași, în cadrul unui miting electoral al Alianței PSD-UNPR-PC pentru europarlamentare că el este cel care conduce campania electorală și o face inclusiv prin SMS-uri, informeaza Agerpres.
“Spre supărarea unora o să conduc și această campanie electorală, inclusiv folosind rețeaua de SMS-uri”, a afirmat Dragnea.
La finalul discursului său, după ce Liviu Dragnea a obținut de la participanții la miting răspunsuri afirmative la mai multe întrebări, acesta i-a dat cuvântul premierului Victor Ponta, prezentându-l drept viitorul președinte al țării.
“Sunteți pregătiți de campanie? (…) Sunteți hotărâți să nu cedați? (…) Sunteți hotărâți ca în noiembrie alături de Victor Ponta să facem dreptate până la capăt? (…) Atunci dați-mi voie să-l invit pe viitorul președinte Victor Ponta”, a spus Dragnea.
La miting au participat peste 2.000 de oameni.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.