Vasile Blaga: Îi garantez președintelui că n-o susțin și nici n-o votez pe Elena Udrea la Președinția României

Vasile Blaga: Îi garantez președintelui că n-o susțin și nici n-o votez pe Elena Udrea la Președinția României

by May 6, 2014 0 comments

Vasile-Blaga-foto-Agerpres[1]Președintele PDL, Vasile Blaga, afirmă că nu o să o susțină și nici nu o să o voteze pe Elena Udrea la Președinția României și că acuzațiile lui Traian Băsescu la adresa lui potrivit cărora ar fi câștigat președinția partidului pe care-l conduce folosind mesaje de tip PSD reprezintă “o minciună”, informeaza Agerpres.

“Îi mulțumesc președintelui Băsescu că a reevaluat PDL și, de câteva zile încoace, nu mai este partid de feseniști, ba chiar recunoaște meritele acestui partid în devenirea sa politică. Ceea ce a afirmat astăzi președintele Băsescu, cum că eu aș fi folosit mesaje de tip PSD pentru a câștiga conducerea partidului, reprezintă o minciună. Din păcate pentru președintele Băsescu, membrii PDL știu adevărul și știu că președintele Băsescu minte pe acest subiect”, susține președintele PDL pe pagina sa de Facebook.

Blaga adaugă că, în orice caz, a observat o schimbare de mesaj din partea șefului statului.

“Președintele recunoaște, la un an distanță, că am câștigat corect în fața Elenei Udrea conducerea PDL. Îi garantez președintelui că niciodată nu o să o susțin și nici nu o să o votez pe Elena Udrea la președinția României. O cunosc prea bine ca să fac asta”, mai afirmă președintele PDL.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.