Congresul PMP: Elena Udrea a fost aleasă preşedinte

Congresul PMP: Elena Udrea a fost aleasă preşedinte

Congresul PMP: Elena Udrea a fost aleasă preşedinte

by June 7, 2014 0 comments

Elena Udrea a fost aleasă, sâmbătă, la Congresul PMP, în funcţia de preşedinte al acestui partid, obţinând 742 voturi, în timp ce contracandidatul său Daniel Funeriu a întrunit 209 voturi, informeaza MEDIAFAX.

UPDATE 13: 47 – Adrian Papagahi se retrage din cursa pentru şefia PMP pentru a-l sprijini pe Daniel Funeriu

Adrian Papahagi a anunţat, sâmbătă, la Congresul PMP, că se va retrage din cursa pentru şefia partidului, pentru a-l sprijini pe Daniel Funeriu.

UPDATE 13:11 – Gelu Vişan se retrage din cursa pentru şefia PMP şi solicită vot pentru Elena Udrea

Gelu Vişan, candidat la şefia PMP, a anunţat, sâmbătă, în discursul susţinut în cadrul Congresului partidului, că se retrage din cursa pentru postul de preşedinte al formaţiunii şi le-a solicitat delegaţilor să o voteze pe Elena Udrea pentru această funcţie.

Congresul PMP s-a desfăşurat, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, în cursa pentru şefia partidului rămânând înscrişi, la final, doi candidaţi, în condiţiile în care Adrian Rădulescu şi Gelu Vişan au anunţat că se retrag din cursă şi susţin candidatura Elenei Udrea, iar Adrian Papahagi a renunţat la competiţie pentru a-l sprijini pe Daniel Funeriu.

Adrian Rădulescu a anunţat decizia de a se retrage din cursă printr-un comunicat de presă difuzat sâmbătă.

“Sunt om de echipă şi am suficientă experienţă politică încât să înţeleg ce drum trebuie să urmeze Mişcarea Populară pentru a deveni principalul partid de centru-dreapta din România. Avem nevoie de un lider autentic, care să adune oamenii în jurul lui, gata să muncească 24 de ore pe zi dacă este nevoie, care să se lupte cu adversarii politici şi să fie şi carismatic. De aceea cred că soluţia este Elena Udrea. M-am înscris primul în această competiţie, înainte ca ea să se înscrie, aşa că acum am decis să mă retrag şi să îi acord Elenei Udrea susţinerea mea”, a declarat Adrian Rădulescu, conform sursei citate.

Întrebată, înainte de începerea Congresului PMP, despre retragerea lui Adrian Rădulescu din competiţia pentru şefia partidului, Elena Udrea a spus că nu este un gest care să o surpindă, arătând că acesta s-a înscris în competiţie înainte ca ea să facă acest demers.

“Am făcut întotdeauna echipă cu domnul Rădulescu, îi mulţumesc pentru susţinere, nu este neapărat un gest care să mă surprindă, este un om care a muncit mult pentru partid”, a spus Udrea.

Întrebată dacă preşedintele Traian Băsescu a fost invitat la primul Congres al PMP, Udrea a arătat că, din câte ştie, şeful staului a fost invitat, însă este plecat din ţară.

Udrea a fost întâmpinată pe holul Palatului Parlamentului, unde are loc evenimentul, de Daniel Funeriu, şi el candidat la şefia PMP, care i-a oferit un măr verde, simbolul partidului.

“Sper să fac echipă cu domnul Funeriu”, a spus Udrea.

Primul Congres al PMP a început, la puţin timp după ora 11.00, când, pe acordurile melodiei “Happy”, au urcat în scenă preşedintele interimar Eugen Tomac şi alţi reprezentanţi ai partidului.

A fost intonat apoi imnul de stat al României.

În debutul evenimentului, liderul interimar Eugen Tomac şi-a prezentat raportul de activitate.

Cei aproximativ 1100 de delegaţi ai PMP urmează să aleagă preşedintele partidului, opt vicepreşedinţi, opt secretari executivi, un secretar general şi doi secretari generali adjuncţi.

Elena Udrea Şi Daniel Funeriu vor candida doar pentru funcţia de preşedinte al partidului, în timp ce ceilalţi competitori vor mai candida şi pentru alte funcţii. Astfel, Adrian Papahagi va candida şi pentru un post de vicepreşedinte pe strategii şi relaţii politice, iar Gelu Vişan pentru o funcţie de secretar general adjunct.

Concurenţă mai mare, cinci pe un loc, este la funcţia de vicepreşedinte pentru strategii şi relaţii politice, post la care aspiră Teodor Baconschi, Adrian Papahagi, Ştefan Vlaston, Radu Mihai Cristescu şi Iulia Mirescu.

Pentru un post de vicepreşedinte pentru relaţiile cu mediul de afaceri vor candida Florin Secară, Marian Berdan şi Gunter Erich Wotsch.

Mai candidează pentru funcţiile de vicepreşedinte pentru politici publice – Marin Anton, vicepreşedinte pentru resurse umane – Nicolae Ivăşchescu, vicepreşedinte pentru comunicare şi imagine – Florian Dumitru Staicu, vicepreşedinte pentru administraţie publică – Gabriel Berca, vicepreşedinte pentru relaţia cu societatea civilă – Petru Movilă, vicepreşedinte pentru relaţii internaţionale – Cristian Preda.

Preşedintele interimar al PMP, Eugen Tomac, va candida pentru funcţia de vicepreşedinte pentru românii de pretutindeni.

Pentru funcţia de secretar general al partidului va candida Cristian Petrescu, iar pentru cele două posturi de secretar general adjunct – Gelu Vişan şi Sergiu Ionuţ Diacomatu.

Vasile Gherasim şi Corina Gheorghe vor candida pentru postul de secretar executiv pentru strategii politice. Pentru celelalte funcţii de secretar executiv vor candida Adrian Rădulescu (politici publice), Cătălin Cristache (resurse umane), Mihai Rogojan (comunicare imagine), Claudiu Iorga Palaz (administraţie publică), Florin Gheorghe (mediu de afaceri şi patronate), Mihaela Stoica (relaţia cu societatea civilă), Dan-Radu Zătreanu (românii de pretutindeni), Valerian Vreme (relaţii internaţionale).

În cazul în care sunt mai mulţi candidaţi pe un post, va câştiga cel care va obţine majoritatea absolută de voturi, în caz contrar primii doi clasaţi intrând în turul al doilea.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.