
Victor Ponta, despre prezidentiale: Daca decid sa candidez, imi depun candidatura pe 1 august
by Ancheteonline June 16, 2014 0 commentsPresedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, ca si-ar putea depune candidatura in cadrul Consiliului National al PSD, care va avea loc in 1 august. Totusi, Ponta ramane in expectativa cu privire la o eventuala candidatura, fata de care inca nu a facut publica o decizie, informeaza Mediafax.
Ponta a anunţat, după şedinţa BPN al PSD, calendarul evenimentelor PSD privind desemnarea candidatului pentru funcţia de preşedinte al României, acesta fiind structurat pe următoaele acţiuni: CExN convocat pe 30 iunie, Consiliu Naţional pe 1 august, şi Congres în septembrie.
El a spus că la Consiliul Naţional, pe 1 august, se stabilesc procedurile şi se depun candidaturile din partea celor care vor să candideze în cadrul PSD pentru a fi desemnaţi candidaţi la funcţia de preşedinte al României.
Întrebat dacă îşi va depune candidatura la Consiliul Naţional, Ponta a răspuns: ”Dacă voi decide să candidez la funcţia de preşedinte al României, evident că îmi voi depune candidatura în cadrul Consiliului Naţional”.
Ponta a spus că procedurile de desemnare sunt prevăzute foarte clar în Statut.
”Eu vorbesc de procedura mare. Dacă e un singur candidat, îl vom desemna în Congresul din septembrie. Dacă sunt mai mulţi candidaţi, atunci trebuie să avem procedura de desemnare din cadrul partidului a celui care după aceea merge la Congres”, a adăugat Ponta.
Întrebat dacă Mircea Geoana şi-a exprimat dorinţa de a candida la alegerile prezidenţiale, Ponta a răspuns: ”Pe 1 august o să ştiţi exact cine îşi exprimă dorinţa şi cine nu”.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.