Cascadorul Szobi Cseh a fost inmormantat la cimitirul Bellu. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Cascadorul Szobi Cseh a fost inmormantat la cimitirul Bellu. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Cascadorul Szobi Cseh a fost inmormantat la cimitirul Bellu. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

by August 3, 2014 0 comments

Cascadorul şi actorul Szobi Cseh a fost înmormântat cu onoruri militare duminică, în jurul orei 16.00, la cimitirul Bellu din Bucureşti, în prezenţa familiei, dar şi a câtorva sute de admiratori şi apropiaţi, precum şi colegi de breaslă.

Slujba de înmormântare a început la ora 15.00, la capela cimitirului Bellu catolic, sicriul – acoperit cu drapelul României – cu trupul neînsufleţit al lui Szobi Cseh fiind scos din capelă în jurul orei 15.30, în aplauzele celor veniţi să îl conducă pe ultimul drum.

Sicriul a fost purtat de militari din Regimentul 30 Gardă “Mihai Viteazul”, care au şi tras cele trei salve, la coborârea acestuia în mormânt, în aplauzele celor prezenţi.

Szobi Cseh a fost înmormântat pe Aleea Artiştilor din cimitirul Bellu

La funeraliile cascadorului au participat câteva sute de persoane, apropiaţi, artişti, dar şi admiratori ai acestuia. Printre aceştia s-au numărat Vladimir Găitan, Ion Besoiu, Cabral şi soţia sa, Andreea Ibacka, Elvira Deatcu şi Carmen Tănase.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al cascadorului Szobi Cseh a fost depus la capela cimitirului Bellu sâmbătă. Coroane de flori din partea preşedintelui Traian Basescu şi a premierului Victor Ponta  au fost aduse la capelă, alături de altele din partea familiei, prietenilor, precum şi a Asociaţiei Cascadorilor Profesionişti din România. Tot din partea Preşedinţiei au fost aduse sâmbătă familiei medalia şi brevetul Ordinul Naţional Steaua României – în grad de Cavaler, care i-au fost acordate postmortem cascadorului vineri, pentru talentul şi profesionalismul dovedite în cinematografie, teatru şi televiziune, precum şi pentru implicarea în combaterea unor fenomene sociale negative.

Cascadorul Szobi Cseh a murit in noaptea de joi spre vineri la Institutul Clinic Fundeni din Capitală, la vârsta de 71 de ani, fiind diagnosticat cu mielom multiplu.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.