Victor Ponta vrea sa faca liniste in partid. Cand va fi organizat congresul PSD

Victor Ponta vrea sa faca liniste in partid. Cand va fi organizat congresul PSD

Victor Ponta vrea sa faca liniste in partid. Cand va fi organizat congresul PSD

by November 25, 2014 0 comments

Premierul Victor Ponta a mers astăzi în Parlament pentru a participa la dezbatere organizată pe tema neregulilor de la votul din diaspora. La ieșirea din plen, Ponta a precizat că PSD va avea un Congres în primăvară, iar după 10 decembrie va fi restructurat Guvernul:

”Vom avea din nou în PSD şi în coaliţia de guvernare decizii de adoptat, astfel încât săptămâna viitoare să ştim dacă rămânem la guvernare, dacă păstrăm şi mergem mai departe cu guvernarea. Am avut discuţii în coaliţia de guvernare şi decizia unanimă este de a continua, dar trebuie să existe şi un sprijin foarte clar din partea grupurilor noastre parlamentare. Decizia majoritară este să ne ducem mandatul la bun sfârşit. PSD anul viitor, în primăvară, îşi face analiză cu totul, să vedem. Trebuie schimbate radical o mulţime de lucruri în PSD”, a spus președintele PSD.

Totodată, premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că imediat după adoptarea bugetului, va propune în cadrul coaliţiei de guvernare o restructurare a Guvernului, “în aşa fel încât şi PLR să fie reprezentat la nivel de miniştri”.

”Reluăm discuţia şi ca PLR să fie reprezentat la nivel de miniştri. Obligatoriu, prin prevederile constituţionale atunci când o altă formaţiune politică intră în componenţa guvernului, trebuie un vot în Parlament. Pentru ca PLR să intre la guvernare trebuie vot în Parlament”, a spus Victor Ponta, după ce a ieșit din plenul Parlamentului.

Victor Ponta a anunţat că, după sosirea delegaţiei FMI şi a Comisiei Europene la Bucureşti, proiectul de buget pe 2015 va ajunge în Parlament pe 10 decembrie.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/victor-ponta-cere-congres-psd-in-primavara_1577868.html#ixzz3K4zpmu1O
Follow us: @realitatea on Twitter

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.