Victor Ponta: Vila din Snagov pe care a vrut-o Traian Basescu va fi pusa in vanzare. Daca vrea, poate sa o cumpere

Victor Ponta: Vila din Snagov pe care a vrut-o Traian Basescu va fi pusa in vanzare. Daca vrea, poate sa o cumpere

Victor Ponta: Vila din Snagov pe care a vrut-o Traian Basescu va fi pusa in vanzare. Daca vrea, poate sa o cumpere

by January 13, 2015 0 comments

Vila 11 din Snagov a RA-APPS, de aproape 2.200 metri pătraţi, va fi scoasă la vânzare, astfel că Băsescu nu o va mai putea avea ca reşedinţă decât dacă va plăti 2,5 milioane euro, suma de evaluare, a afirmat premierul Ponta, precizând însă că acesta nu a răspuns la imobilele oferite de către regie.

El a precizat că, din cele două vile ale Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) de la Snagov, puse la dispoziţie fostului preşedinte Traian Băsescu în luna decembrie alături de alte cinci imobile, una, în suprafaţă de circa 400 metri pătraţi, a fost acordată între timp spre utilizare Autorităţii pentru Personale cu Dizabilităţi, iar cealaltă, în suprafaţă mai mare, va fi scoasă la vânzare.

“Cealaltă, cea foarte mare, cu siguranţă o vom scoate la vânzare, pentru că este evaluată la peste 2,5 milioane euro. Dacă Băsescu vrea să o cumpere, va veni cu cei 2,5 milioane euro”, a spus Ponta la Antena 3.

El a arătat că cele şapte imobile care i-au fost puse la dispoziţie de către RA-APPS nu erau “ce îşi dorea” Băsescu, dar reprezintă o ofertă mai mult decât suficientă.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.