Procurorii DNA cer din nou retinerea si arestarea deputatului UDMR, Marko Attila in dosarul retrocedarilor ilegale. Acesta este fugit in Ungaria

Procurorii DNA cer din nou retinerea si arestarea deputatului UDMR, Marko Attila in dosarul retrocedarilor ilegale. Acesta este fugit in Ungaria

Procurorii DNA cer din nou retinerea si arestarea deputatului UDMR, Marko Attila in dosarul retrocedarilor ilegale. Acesta este fugit in Ungaria

by March 27, 2015 0 comments

DNA cere încuviințarea arestării și reținerii deputatului UDMR, Marko Attila, pentru trei acuzații de abuz în serviciu, în dosarul ANRP. Acuzațiile fac referire la perioada în care deputatul făcea parte din COMISIA CENTRALĂ DE DESPĂGUBIRI din cadrul ANRP. Dosarul vizează acordarea unor despăgubiri la prețuri suparevaluate, cu 75 de milioane de euro. Anterior, Camera Deputaților a încuviințat arestarea preventivă a deputatului, într-un alt dosar, dar acesta a părăsit teritoriul României, fugind în Ungaria. Astfel, DNA notează că inculpatul se sustrage activităţilor de urmărire penală.

Procurorul general, Tiberiu Nițu, a transmis, joi, ministrului Justiției cererea însoțită de referatul cauzei, în baza cărora să solicite Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila Gabor, informează Agerpres.

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție – Laura Codruța Kövesi a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputatului MARKO ATTILA GABOR, cu privire la săvârșirea a 3 infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, se arată în comunicatul DNA.

Cererea procurorilor anticorupție are în vedere faptul că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt: La data de 12.01.2015, Guvernul României – Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la faptul că, în decursul anului 2009, Curtea de Conturi a României a efectuat un control la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, control ce a avut ca obiect fundamentarea și utilizarea fondurilor alocate pentru plata despăgubirilor în anul 2008, constatându-se că rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.