Consiliul Judetean Satu Mare organizeaza Festivalul Nationalitatilor de la Bogdand

Consiliul Judetean Satu Mare organizeaza Festivalul Nationalitatilor de la Bogdand

Consiliul Judetean Satu Mare organizeaza Festivalul Nationalitatilor de la Bogdand

by August 31, 2015 0 comments

Cea de-a 25-a a ediţie a “Festivalului Folcloric al Naţionalităţilor” se va desfăşura peste o saptamana la Bogdand, evenimentul fiind organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare în colaborare Primăria şi Consiliul Local Bogdand. Duminică, la Festivalul Porumbului de la Domăneşti vor urca pe scenă trupele Compact şi Irigy Honaljmirigy (Ungaria).

Un festival cu tradiţie
Festivalul va avea un program complex care va cuprinde o paradă a portului popular specific fiecărei naţionalităţi (română, maghiară, şvăbească, rromă, ucraineană), o expoziţie a meşterilor populari, şi un spectacol folcloric susţinut de formaţiile artistice. Astfel, vor evolua formaţia de dansuri populare maghiare “Rozsmalint” din Bogdand, formaţia de dans popular român din Corund; ansamblul folcloric “Ceatăra” din Carei; formaţia de dansuri populare maghiare “Csikuska”din Encs, Ungaria; formaţia de dansuri populare maghiare “Berekenye” din Cehu Silvaniei; formaţia de dansuri populare maghiare “Szeri Kukurok” din Ser; formatia de dans popular german “Gemeinsam” din Satu Mare; formaţia de dans german tineri şi seniori din comuna Ciumeşti; formaţia de dansuri populare maghiare “Egri Csodaszarvas” din Agris; formaţia de dansuri ”Stele Careiului” – rromi; formaţia de cântece şvăbeşti “Caroler Trio” din Carei; ansamblul de dansuri populare din Ucraina; formaţia de dansuri populare maghiare “Bokreta” din Oraşu Nou; formaţia de dansuri populare maghiare “Bekek” din Berveni, respectiv formaţia de dansuri populare maghiare “Bekecs” din Miercurea Nirajului judeţul Mureş.
“Festivalul Folcloric al Naţionalităţilor” din Bogdand a pornit din iniţiativa profesorului şi etnografului Sipos Laszlo, instructorul formaţiilor “Rozsmalint” din localitate, în colaborare cu specialiştii de la Centrul Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Satu Mare.

Concert Compact la Festivalul Porumbului
Tot duminică, în localitatea Domăneşti va avea loc o nouă ediţie a Festivalului Porumbului. Deschiderea oficială este programată pentru ora 12.30, care va fi urmată de un concert al fanfarelor reunite, sub coor5donarea dirijorului Mircea Câcu. Pe scenă vor evolua cercul de muzică populară maghiară din Szamosszeg (Ungaria), grupul folcloric Dancs Lajos din Mateszalka, grupul folcloric Muguraşii Moftinului, formaţia de dansuri germane Gemeinsam Satu Mare, respectiv formaţia de dans maghiar dion Domăneşti. Sergiu Vitalian-Vaida cu Nănaşii vor oferi un recitzal de folclor românesc şi momente vesele. Programul va continua cu recitalul de muzică populară al interpreţilor Cornelia Radocea, Florin şi Florin Mariş, apoi cu muzică maghiară de petrecere cu Liszter Sandor şi Vadrozsak (Trandafirii Sălbatici). Începând cu ora 20.00, trupa Compact va oferi un concert extraordinar live, urmat de la ora 21.00 de concertul trupei Irigy Honaljmirigy din Ungaria. Maniofestăriele se vor încheia cu un bal în aer liber cu DJ Lukacs din Domăneşti.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<