Firmele austriece de prelucrare a lemnului, sub ancheta Consiliul Concurentei

Firmele austriece de prelucrare a lemnului, sub ancheta Consiliul Concurentei

Firmele austriece de prelucrare a lemnului, sub ancheta Consiliul Concurentei

by February 29, 2016 0 comments

Consiliul Concurenţei a extins investigaţia declanşată pe piaţa masei lemnoase din România şi a efectuat noi inspecţii inopinate la sediile şi sucursalele a şase companii care activează în acest domeniu: Holzindustrie Schweighofer SRL, Egger Romania SRL, Kronospan Sebeş SA, Silva Logistic Services SRL, Alredia SRL şi Lacul Codrilor SRL, potrivit unui comunicat al instituţiei.

„Au apărut noi indicii privind posibile înţelegeri între companii din domeniu pentru împărţirea pieţei, surselor de aprovizionare şi fixarea preţurilor în cadrul licitaţiilor organizate de către Romsilva. Aceste noi indicii ne-au determinat să extindem investigaţia la nivel naţional”, spune Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Documentele ridicate în cadrul inspecţiilor se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei.

Potrivit capital.ro, la începutul acestei luni, Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe privind posibile înţelegeri între companii active pe piaţa prelucrării masei lemnoase în vederea împărţirii pieţei, surselor de aprovizionare, precum şi adjudecării partizilor (volum de lemn destinat comercializării) la un preţ minimal în cadrul licitaţiilor organizate de Direcţiile silvice Alba şi Hunedoara.

De asemenea, Autoritatea de Concurenţă are în derulare o anchetă sectorială pe piaţa lemnului în cadrul căreia sunt analizate structurile şi mecanismele de funcţionare. În luna august 2015, în raportul preliminar al studiului, Consiliul Concurenței a făcut o serie de recomandări pentru îmbunătățirea mediului concurențial în acest sector.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.