Fiul lui Dan Adamescu, dat in urmarire generala. DNA cere arestarea acestuia pentru dare de mita

Fiul lui Dan Adamescu, dat in urmarire generala. DNA cere arestarea acestuia pentru dare de mita

Fiul lui Dan Adamescu, dat in urmarire generala. DNA cere arestarea acestuia pentru dare de mita

by March 25, 2016 0 comments

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul ADAMESCU BOGDAN ALEXANDER, om de afaceri, pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunilor iunie și decembrie 2013, inculpatul Adamescu Bogdan Alexander împreună cu tatăl său a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro respectiv 23.000 lei magistraților Stanciu Ion și Rovența Elena, judecători la Tribunalul București – Secția VII Civilă pentru ca în schimb, aceștia să dispună, în dosare privind procedura insolvenței, soluții favorabile unora dintre societățile la care acționar era Adamescu Grigore Dan.

Până în prezent, procurorii anticorupție au făcut numeroase demersuri pentru a asigura prezența inculpatului în fața organelor judiciare, însă acesta a urmărit tergiversarea cercetărilor față de el și în final sustragerea de la urmărirea penală.

Având în vedere aspectele menționate anterior, la data de 25 martie 2016, procurorii au înaintat Tribunalului București referatul cu propunere de arestare preventivă în lipsă a inculpatului Adamescu Bogdan Alexander, pe o perioadă de 30 zile, de la data punerii în executarea a mandatului de arestare preventivă.

Acest dosar s-a constituit ca urmare a disjungerii dintr-o cauză penală în care au fost trimiși în judecată patru judecători din cadrul Tribunalului București – Secția a VII-a civilă, în legătură cu pretinderea și primirea unor sume de bani și bunuri în schimbul favorizării unor interese de afaceri.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.