Cum a fost predat Bucureștiul ”la cheie” invadatorilor, în primul război mondial. De dragul proprietarilor de imobile!

Cum a fost predat Bucureștiul ”la cheie” invadatorilor, în primul război mondial. De dragul proprietarilor de imobile!

Cum a fost predat Bucureștiul ”la cheie” invadatorilor, în primul război mondial. De dragul proprietarilor de imobile!

by January 27, 2017 0 comments

Un articol din Historia.ro prezintă un episod întunecat din istoria Bucureștilor, din timpul primului război mondial,  ”împănat” de lașitate și intesele meschine ale proprietarilor de imobile. Este, din păcate o pagină neagră din năravurile capitalismului sălbatic din istoria nemului nostru, prezente și în zilele noastre. Despre ce este vorba? În 1916 trupele aliate ale Puterilor Centrale, coordonate de nemți, au ocupat Bucureșțiul, fără să tragă un  glonț.  Întreaga conducere a statului român și armata s-au retras la Iași.

Unii istorici susțin că oficialii români au decis să capituleze în fața Puterilor Centrale, la presiunile marilor proprietari de imobile, care se temeau că, în urma unei rezistențe armate, clădirile din București ar fi fost distruse. Asta, deși, așa cum pledează istoricii, Capitala României era una dintre cele bine apărate din Europa, datorită unui sistem de fortificații foarte bine construit la începutul secolului 20. Pentru că am lăsat Bucureștiul  pe mâna invadatorilor, trupele aliate, în special bulgari și turci, au jefuit Capitala, furând valori naționale și chiar dezmembrând fabrici întregi.

Vă prezentăm un fragment din articolul publicat în Historia:

Presaţi de marii proprietari de imobile, care se opuneau unor confruntări distrugătoare, guvernanţii au preferat să evacueze armata din capitala României şi să lase oraşul pe mâna nemţilor, turcilor, austriecilor şi bulgarilor. Au urmat doi ani de coşmar pentru bucureşteni, care au fost efectiv jefuiţi la drumul mare.

Istoria ocupării Bucureştiului, către sfâşitul anului 2016, de către trupele Puterilor Centrale, nu s-a scris, din păcate, niciodată pe de-a-ntregul.

Ce-i drept, au existat câteva lucrări ale unor istorici pasionaţi de subiect (dintre care îi putem aminti aici pe Constantin Bacalbaşa, pe Nicolae Ciachir şi pe Constantin  Cazanişteanu), însă acestea n-au fost suficient de convingătoare încât să intre şi în manualele de istorie, rămânând pe teritoriul studiilor aprofundate.

Chiar şi aşa, prin intermediul istoricilor menţionaţi, transpare către noi tabloul unui moment istoric trist pentru Bucureşti, care, deşi a fost declarat oraş liber, a căzut pradă unor abuzuri revoltătoare din partea trupelor de ocupaţie.

Niciun glonţ pentru apărarea celei mai fortificate capitale europene

Dacă este să dăm crezare istoricului Constantin  Cazanişteanu (care scrie despre asta, sub titlul „Mişcarea de rezistenţă a populaţiei din Bucureşti împotriva ocupaţiei străine -1916-1918”,  în volumul „Materiale de istorie şi muzeografie nr. 7”, editat de Muzeul de istorie al municipiului Bucureşti în anul 1969), capitala României era la acel moment (toamna lui 1916) cea mai fortificată capitală din Europa.

Asta după ce, în perioada 1903-1911 se investiseră sume importante în liniile fortificate care înconjurau oraşul şi ale căror rămăşiţe mai sunt vizibile şi în zilele noastre în zona şoselei de centură.

În fapt, cedarea oraşului s-a făcut, oarecum bizar, nu prin negocieri cu inamicul, ci după lungi negocieri între marii proprietari de clădiri din Bucureşti şi guvernanţii ţării, care au fost convinşi că luptele ar produce mari distrugeri oraşului, deci e mai bine să fie cedat fără luptă. A fost un soi de laşitate cu substrat economic, după principiul înfierat apoi de presă sub deviza ironică „Patriotismul, după portofel”.

Strategia declarării Bucureştiului ca fiind oraş liber a fost, prin urmare, doar o simplă stratagemă de imagie, căci ocupaţia devine (în 23 noiembrie/6 decembrie 1916) o realitate incontestabilă. Capitala era ocupată, sub coordonarea celebrului feldmareşal neamţ August Von Mackensen, de trupe germane, dar şi de austrieci, de bulgari şi de turci.

Prăduitorii ruşi i-au avut ca model pe prăduitorii turci

Multă vreme, mentalul colectiv a păstrat şi cultivat ideea că cel mai mare jaf produs asupra industriei româneşti ar fi fost săvârşit de sovietici, care în perioada 1946-1956 au demontat sute de fabrici şi le-au mutat în URSS.

Evident, aceste afirmaţii sunt acoperite de fapte pe de-a-ntregul, încă se cuvine a spune că România a mai avut parte de-a lungul istoriei de încă două astfel de operaţiuni de cotropire şi jaf: una s-a produs după 1989 (şi s-a numit privatizare), iar cealaltă a avut loc în 1916-1917, sub ocupaţia Puterilor Centrale.

După cum consemnează istoricul Constantin Bacalbaşa în volumul „Capitala sub ocupaţia duşmanului, 1916-1918”, apărut la Bucureşti la scurt timp după încetarea Primului Război Mondial, deşi ocupaţia era sub comandă germană, multe dintre trupe erau balcanice, atât ca origine geografică, dar şi în ceea ce priveşte năravurile.

Sursele citate de istorici nu consemnează vreo acţiune germană de jaf propriu-zis (existau rechiziţiile, dar astea se făceau cu documente, nu la adăpostul întunericului), însă în ceea ce-i priveşte pe turci şi pe bulgari lucrurile au stat cu totul altfel.

Turcii aveau poliţie de plătit după confruntarea din 1877, dar şi o lăcomie proverbială. Ei sunt cei care au devastat, bunăoară, celebra moară Assan, demontând şi transferând echipamentele nou-nouţe la Istanbul. Cel puţin aşa susţine istoricul  Constantin  Cazanişteanu.

Însă alături de acest exemplu se mai pot adăuga sute. Turcii nu s-au dat în lături nici de la furtul clopotelor de biserici (bronzul se recicla bine şi pe atunci, nu doar în zilele noastre), ca să nu mai vorbim despre miile de obiecte de artă dispărute în confuzia generală.

Şi bulgarii au avut, dincolo de sutele de furtişaguri, un fel de climax al prăduielii, atunci când au atacat Mitropolia (era 17 februarie 1918) şi au furat moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureştiului.

Hoţii, care credeau că fac un act de dreptate, căci sfântul era născut pe teritoriul Bulgariei, au fost prinşi de-abia după două zile, în urma intervenţiei lui Von Mackensen, care se încăpăţâna să creadă că rigoarea germană e valabilă şi pentru slavii de la sud de Dunăre, dar şi pentru că ortodocşii bucureşteni erau în pragul unei răscoale.

Nemţii au pus varză în Cişmigiu şi au omorât câinii

Dincolo de faptul că au ocupat toate clădirile impozante (ca reşedinţe militare sau pentru ofiţeri) şi au rechiziţionat toate maşinile şi o bună parte din mărfurile de consum, germanii s-au dedat şi la fapte cu caracter de anecdotă.

Bunăoară, istoricul Nicolae Ciachir (în lucrarea „Decorarea oraşului Bucureşti de către statul francez pentru eroismul de care a dat dovada în timpul primului război mondial”, apărută în „Materiale de istorie si muzeografie” nr. 6, editat de Muzeul de istorie al municipiului Bucureşti, 1968) scrie că peluza principală din Cişmigiu a devenit grădină de zarzat, fiind cultivată acolo în special varză roşie.

Şi Constantin Bacalbaşa, în volumul citat mai înainte, face referiri la acest aspect, dar şi la uciderea de către soldaţii nemţi, transformaţi în hingheri, a tuturor câinilor cu sau fără stăpân din Bucureşti.

Explicaţia oficială era că patrupedele purtau paraziţi ce se putea transmite la om (împreună cu tot felul de boli contagioase grave) însă s-a vorbit, mai pe după perdele, şi despre temerea germanilor că animalele ar fi putut să fie folosite la acte de sabotaj.

Cumva hazlie (dar şi destul de greu credibilă) pare să fi fost şi obsesia lui Von Mackensen pentru uciderea porumbeilor din oraş, ca nu cumva zburătoarele să fie transformate în curieri ai spionilor Antantei.

Două istorii diferite

Cât priveşte reacţia populaţiei faţă de ocupaţie şi de abuzurilor ocupanţilor, putem spune răspicat că totul se înadrează în teoria conform căreia istoria s-a scris mereu în două feluri, în funcţie de interesele părţilor.

Astfel, dacă germanii au consemnat despre perioada 1916-1918 cum că ar fi fost înfloritoare pentru capitala României şi că poporul a fost de-a dreptul entuziasmat de prezenţa trupelor Puterii Centrale, istoricii români (ca şi presa) au scos în evidenţă existenţa unei ostilităţi clare a bucureştenilor faţă de nemţi.

Probabil că adevărul este, ca mai întotdeauna, pe undeva pe la mijloc, cu menţiunea că nicicând în istoria omenirii nu s-a bucurat vreun popor că este sub ocupaţia străinilor.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<