Cutremur în ALDE. Daniel Constantin, fără sprijin politic. El își pierde posturile din Guvern
by Ancheteonline March 26, 2017 0 commentsLiderii ALDE, reuniţi duminică după-amiază în şedinţa Biroului Politic Central, au decis, cu majoritate de voturi, retragerea sprijinului politic vicepremierului Daniel Constantin, copreşedinte al formaţiunii, anunta News.ro, citand surse din partid. Hotnews.ro scria, vineri, ca, in cazul in care Daniel Constantin isi pierde sprijinul politic, urmeaza ca liderii coalitiei PSD- ALDE sa-l schimbe din functia de ministru al Mediului si din pozitia de vicepremier.
Calin Popescu Tariceanu a anuntat ca ALDE o va propune pe Gratiela Gavrilescu pentru functia de ministru al Mediului, in locul lui Daniel Constantin, iar Viorel Ilie, liderul de grup al senatorilor ALDE, va fi propus ministru pentru Relatia cu Parlamentul, in locul Gratielei Gavrilescu.
Hotararea de retragere a sprijinului vine in urma disputelor care au avut loc recent intre co-presedintii partidului, Daniel Constantin si Calin Popescu Tariceanu, existand voci care au cerut retragerea sprijinului politic pentru Constantin.
In momentul de fata, in ALDE exista doua tabere, fostul PLR si fostul PC, care ii sustin pe Calin Popescu Tariceanu, respectiv Daniel Constantin.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.