Ovidiu Tender, salvat de dezincriminarea abuzului în serviciu. 3 ani mai puțin, de închisoare

Ovidiu Tender, salvat de dezincriminarea abuzului în serviciu. 3 ani mai puțin, de închisoare

Ovidiu Tender, salvat de dezincriminarea abuzului în serviciu. 3 ani mai puțin, de închisoare

by March 23, 2017 0 comments

Cunoscutul om de afaceriu Ovidiu Tender a reușit să obțină reducerea cu aproape 3 ani și jumătate a pedepsei la care a fost condamnat de instanțele bucureștene, la 9 ani și 2 luni de închisoare prin admiterea, de către Tribunalul Arad, a unei contestații la executare prin care a solicitat recontopirea pedepselor ce i-au fost aplicate, și pentru care a fost condamnat inițial la o pedeapsă de 12 ani și 7 luni de închisoare, potrivit arad24.net.

Contestația lui Tender a fost înregistrată sub nr. 1119/108/2017, la data de 15 februarie 2017, la Secția Penală a Tribunalului Arad. „Contestația este motivată pe faptul că, urmare a  Deciziei Curții Constituționale nr. 405/15.06.2016  prin care s-a constatat că dispozițiile art. 246 alin.(1) din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin.(1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”, fapta de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani și 9 luni nu mai constituie infracțiune”, a declarat Diana Dărăban, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad.

Prin Sentința penală nr. 134, pronunțată astăzi, 23.03.2017, Tribunalul Arad a admis  contestația la executare formulată, dispunând admiterea contestației, desființând în parte hotărârile penale ale Tribunalului București – Secția I Penală, modificată prin decizia Curții de Apel București, Secția a II-a Penală privindu-l pe Ovidiu Tender, în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 Cod penal, pe care o constată dezincriminată. Instanța arădeană a anulat pedeapsa de 6 ani şi 9 luni închisoare aplicată petentului pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 297 Cod penal şi rap la art. 309 Cod penal cu aplicare art. 79 alin. 3, art. 35 alin. 1, art. 36 alin. 1 Cod penal, art. 19 din Legea nr. 682/2002; pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie aplicate pentru această infracţiune. Celelalte pedepse aplicate de instanțele bucureștene omului de afaceri rămân valabile însă, în tem. art. 38 alin. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, instanța contopeşte aceste pedepse în pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse respectiv de 4 ani şi 2 luni închisoare, petentul executând în final pedeapsa de 9 ani şi 2 luni închisoare.

În tem. art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal  rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k Cod penal aplică petentului pedeapsă complementară cea mai grea respectiv interzicerea exerciţiul drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public şi dreptul de a fi asociat, acţionar, administrator sau beneficiar real  într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În tem. art. 45 Cod penal aplică petentului ca pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k Cod penal pe durata executării pedepsei. În tem. art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive  de la 03.03.2006 la 29.08.2006 precum şi de la 08.06.2015 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii (…) emis de Tribunalul Bucureşti- Secţia I Penală şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentului dispozitiv. 

Decizia pronunțată în ședința publică din 23.03.2017 nu este definitivă, având termen de contestație în termen de 3 zile de la pronunțare.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.