
Archive
Baronul de Alba, Mircea Hava, anchetat de ANI. Suspiciuni de conflict de interese în derularea unor proiecte cu bani europeni
Baronul de Alba Iulia, Mircea Hava se află în atenția ANI, în urma unei investigații întreprinse, în exclusivitate, de Ancheteonline. Inspectorii de integritate vor demara o anchetă privind o posibilă stare de conflict de interese și incompatibilitate într-un caz în
Read MoreASF a publicat noile tarife RCA, cu o zi înaintea expirării celor plafonate
Ultima zi cu tarife plafonate la RCA este joi, iar reprezentanții autorităților nu vor mai prelungi perioada, a declarat, miercuri, prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară, Cornel Coca Constantinescu, într-o conferință de presă. “Mâine este ultima zi în care mai avem
Read MoreTudorel Toader: În cel mai scurt timp, desecretizăm arhiva SIPA
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat miercuri că a luat decizia ca, în cel mai scurt timp, să desecretizeze arhiva SIPA. “Am depășit stadiul de intenție și am luat decizia ca, în cel mai scurt timp, să desecretizăm arhiva SIPA
Read MoreScad chiriile beneficiarilor de locuinţe ANL
Din 12 mai a.c., la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), chiriile datorate de persoanele cu venituri reduse care beneficiază de locuințe ANL vor fi diminuate și calculate după noi criterii, raportate la venitul realizat pe
Read MoreBegu și Niculescu au fost eliminate de la WTA Roma
Două românce au părăsit turneul de la Roma, Monica Niculescu și Irina Begu au fost învinse în primul tur al competiției de la Roma. Surprinzător, după ce a luat primul set olandezei Kiki Bertens, 6-2, Monica Niculescu a pierdut celelalte
Read MoreSindicatul Termoelectrica Arad acuză clientelismul PNL
Printr-un comunicat remis presei, Sindicatul Termoelectrica critică promovarea clientelei PNL Arad în cadrul societății CET Arad. ”Promovarea personalului din cadrul SC CET Arad SA se face doar pe criterii strict politice, fara a se respecta Codul Muncii, C:C.M. la nivelul
Read MoreRomânia a avut cea mai mare creștere economică din UE în primul trimestru din 2017
România a înregistrat cel mai semnificativ avans dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, cu o creștere a PIB-ului de 5,6% în primul trimestru din 2017 comparativ cu perioada similară din 2016, arată estimarea preliminară publicată marți de
Read MoreCET-ul din Arad este în colaps dar Consiliul de Administrație își ridică indemnizațiile la sume exorbitante
Scandalul de la CET Arad este departede a se fi încheiat, societatea lucrează pe pierderi și are datorii dar gândul membrilor Consiliului de Administrație este de a-și ridica valoarea indemnizațiilor de ședință. Conform Sindicatului Termoelectrica, președintele Consiliului de Administrație, Cornel
Read MoreAPIA prelungește termenul pentru cererile de ajutor de stat pentru serviciile de silvomediu
Agenţia de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că sesiunea de depunere a Cererile de sprijin pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, aferentă Măsurii 15 „Servicii de silvomediu, servicii climatice
Read MoreȘefa ÎCCJ vrea DESECRETIZAREA arhivei SIPA
Președintele ÎCCJ Cristina Tarcea a avut prima reacție după dezvăluirile lui Dan Andronic cu privire la scandalul „arhivei SIPA”. Aceasta a declarat marți că se impune desecretizarea arhivei SIPA pentru a se pentru a se elimina orice suspiciune şi discuţie
Read More