PNL sesizează Avocatul Poporului pentru a ataca la CCR ordonanța privind plata CAS și CASS

PNL sesizează Avocatul Poporului pentru a ataca la CCR ordonanța privind plata CAS și CASS

PNL sesizează Avocatul Poporului pentru a ataca la CCR ordonanța privind plata CAS și CASS

by Iulie 24, 2017 0 comments
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

PNL va sesiza Avocatul Poporului pentru a ataca la Curtea Constituțională ordonanța privind CAS și CASS în cazul celor cu contracte part-time, a anunțat, luni, președintele PNL, Ludovic Orban.

”În cadrul Biroului Executiv al PNL am luat decizia de a sesiza Avocatul Poporului pentru a ataca la CCR ordonanța privind contribuțiile pentru fondul de pensii și pentru fondul de sănătate”, a declarat Orban, la Parlament.

Potrivit acestuia, ordonanța încalcă Constituția ”în mai multe puncte”.

“Considerăm că nu pot fi adoptate prin ordonanță simplă modificări ale unor legi organice — Codul Fiscal fiind lege organică, iar actul normativ prin care a fost modificat fiind o ordonanță simplă. De asemenea, este încălcat Codul Fiscal, care prevede la articolul 4 că o modificare a taxelor, impozitelor și contribuțiilor nu poate fi făcută așa cum au făcut ei, de azi pe mâine. Ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 ianuarie și să fie în vigoare timp de un an de zile. Așa prevede Codul Fiscal pe care ei l-au modificat, fără să modifice în schimb acest articol din Codul Fiscal”, a explicat Orban.

De asemenea, liberalii consideră că este încălcat articolul 56 din Constituția României — contribuțiile trebuie să fie echitabile.

“Noi consideram că este o mare inechitate să se plătească contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări de sănătate la același nivel pentru angajații care lucrează un timp de lucru diferit — de exemplu opt ore, față de unul care lucrează două ore”, a adăugat liberalul.

Orban a mai susținut că, tot în baza Constituției, a fost încălcată legea privind transparența decizională.

“Nu a existat niciun fel de dezbatere publică, niciuna dintre prevederile legii privind transparența nu a fost respectată în adoptarea acestei ordonanțe simple”, a punctat Ludovic Orban.

Conducerea PNL a împuternicit o echipă de specialiști din cadru partidului, în frunte cu deputatul Ioan Cupșa, care, în termen de 48 de ore, să finalizeze sesizarea către Avocatul Poporului. Documentul ar urma să fie transmis cel mai probabil în cursul zilei de miercuri.

Executivul a aprobat, joi, o ordonanță privind unele măsuri pentru asigurarea plății de către angajator a contribuției pentru pensii și sănătate la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, pentru toți salariații, inclusiv pentru persoanele care au încheiate contracte de muncă cu timp parțial și pentru cei cu plata în acord. (agerpres.ro)

Facebook Comments
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.