Breaking news Dosare

Poate, un răspuns pentru Kelemen Hunor. Cum trăiau românii din Transilvania în vremurile de teroare ale dualismului austro-ungar

by Ancheteonline August 19, 2017 0 comments

Românii chiar au ce sărbători în anul 2018, cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Românii celebrează  eliberarea Transilvaniei de sub jugul austro-ungar, din ghearele unui regim opresiv, anacronic, care nu a urmărit decât deznaționalizarea mai multor popoare, obligate să trăiască coșmarul unui imperiu decadent.

Acesta ar putea fi un răspuns la extremismul maghiar de tip secolul 19, al cărui reprezentant este însuși liderul UDMR, Kelemen Hunor. Mai deunăzi, Hunor a declarat că ungurii nu au și nu vor să sărbătorească Centenarul în 2018 ( vezi AICI) ceea ce a provocat o reacție dură din partea reprezentanților unor ONG, dar și din partea unor politicieni sau intelectuali. De exemplu, Andrei Pleșu, a susținut, într-un articol preluat de presa centrală, ( vezi AICI) că președintele UDMR este lipsit de bun simț și reprezintă o sfidare față de țara în care trăiește.

Noi dorim să-i oferim o lecție de istorie politicianului maghiar, plin de frustrări istorice, care nu a reușit să depășească aroganța specifică grofilor maghiari de la 1900. Putem afirma cu tărie, că reprezentanții comunității maghiare  nu au învățat nimic din palmele primite de la  istorie, ei trăind încă  nostalgia regimului  neoabsolutist instaurat la 1867, prin crearea dualismului austro-ungar.

Asta, în  vreme ce, în Franța, Belgia, Italia sau Marea Britanie se vorbea despre drepturile omului, vot universal sau despre libertățile națiunilor europene. Când lumea întreagă se îndrepta spre o societate modernă bazată pe principiile libertății de asociere, de exprimare sau de apărare a intereselor naționale,  în inima Europei, un imperiu arbitrar constituit, condus,de nobilii austrieci și grofii unguri, sub cupola unui suveran depășit de vremuri, instaurau un regim de teroare pentru naționalitățile care erau obligate să trăiască un nou ev mediu.

Așa s-a întâmplat că la începutul secolului 20, românii, majoritari în Transilvania, erau considerați, de feudalii maghiari, o națiune tolerată, deși se aflau pe pământurile lor de mii de ani și reprezentau majoritatea populației din această provincie.

De aceea, destrămarea imperiului austro-ungar, apoi actul de la 1 Decembrie 1918 a fost un moment de eliberare de sub ocupația austro-ungară, nu numai pentru români, dar și pentru cehi, slovaci, croați sau bosniaci.

Dar să-i aducem aminte liderului UDMR, Kelemen Hunor câteva momente ”de glorie” a înaintașilor săi, grofii unguri, în relațiile lor cu românii ”tolerați” în Transilvania.

După o perioadă de relativă ”liberalizare” a dominației austriaco-maghiară asupra românilor din Transilvania, din perioada  1849-1866, ca o consecință a răspândirii ideilor revoluțioare de la 1848, Casa de Austria s-a speriat de direcția pe care o luau manifestările naționale.

Pentru a înăbușa din fașă manifestările de emancipare a românilor, în special prin acțiunile din cadrul Dietei de la Sibiu, Curtea de la Viena a bătut palma cu grofii unguri ( a se citi feudali) pentru a instaura, la 1867 un regim dualist, cu accente neoabsolutiste și pentru a putea pune, mai ușor palma pe grumazul populației românești, majoritare în Transilvania.

Lupta pentru libertate, pentru limbă și biserică națională, pentru recunoașterea identității naționale,  reprezenta un mare pericol pentru imperiul dualist, o mare putere anacronică la sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20.

Austriecii , învinși de regimul prusac al lui Bismark, în bătălia din 1866, aveau o nevoie acută de nobilii maghiari, pentru a-și menține imperiul, iar grofii aveau nevoie de Viena pentru a  alipi la Ungaria provincia autonomă Transilvania și a-și duce la îndeplinire politica de asimilare forțată a românilor. 

Astfel, așa cum scrie istoricul Liviu Maior, în lucrarea sa, ”Mișcarea națională românească din Transilvania”, liderii maghiari, ”Francisc Deak și Iuliu Andrassy au abandonat ideile revoluției de la 1848-1849 și au crezut că statul feudal maghiar se poate reface în cadrul imperiului habsburgic”.

Eu aș adăuga faptul că așa zișii revoluționari maghiari de la 1848 nu au gândit drepturi și libertăți, în cadrul imperiului habsburgic,  decât pentru unguri, românii fiind considerați, în continuare,  doar o națiune tolerată, care nu merita același tratament. Libertăți pentru unii, ciumă pentru alții!

Liviu Maior amintește în lucrarea sa de istorie că, prin legea presei din 1852, inspirată de politicienii maghiari și adoptată de guvernul dualist, multe ziare românești au fost suprimate, gazetarii români au primit amenzi usturătoare, au fost dați în judecată și condamnați la ani grei de închisoare. Mai exact, între 1884 și 1894 fost fost condamnați pentru delicte de presă, 107 ziariști la un număr de 59 de ani de închisoare și la amenzi de  peste 15 000 de florini. Singura lor vină a fost curajul de a scrie despre drepturile românilor, despre soarta cruntă a țăranilor români și despre necesitatea de  drepturi egale în Transilvania cu națiunile ”regnicolare”, maghiari, secui și sași. Această soartă au avut-o ziarele ”Albina”, ”Gazeta Transilvaniei” sau ”Observatorul”.

În același timp, ziarele maghiare aveau curajul să vorbească despre soarta românilor. ”Altkotmany” vorbește în 1903 despre țăranul român care ”nu întâmpină din partea domnilor decât dispreț, violență și tiranie”. Totodată, sociologul Jaszi Oscar scria, în acea perioadă că ”junkerul maghiar abia consideră ca om pe țăranul român”.

Liviu Maior susține că ”intrarea deputaților români în Parlamentul de la Budapesta, la insistența Curții de la Viena, nu a fost văzută bine de cercurile politice maghiare. Ei s-au confruntat mereu cu o atmosferă ostilă. De fiecare dată când vorbeau despre drepturile naționale, ei erau întrerupți, amenințați, jigniți, considerați trădători, agitatori, răsvrătiți”. Drept exemplu, marele intelectual român transilvan, Alexandru Vaida Voievod, a fost scos cu forța din clădirea Parlamentului, la data de 7 iunie 1907, de un grup de 100 de deputați unguri.

Un alt episod dureros din istoria românilor din Transilvania de sub ocupația discreționară a dualismului austro-ungar l-a reprezentat adoptarea legilor Apponyi și Kossuth,  în 1907,  prin care s-a urmărit desființarea școlilor românești și asimilarea forțată prin impunerea limbii maghiare la toate nivelurile de educație. Astfel, s-a ajuns la scoaterea limbii române din școli, la maghiarizarea forțată chiar și a numelor de familie românești.

Mai mult, în anul 1912, o altă lege represivă, de asimilare forțată a românilor a avut drept scop desființarea bisericilor și a școlilor confesionale. Astfel, s-a înființat o nouă episcopie greco-catolică la Hajdudorag, unde slujbele se țineau în limba maghiară, fiind eliminată limba română.

Toate aceste acțiuni de distrugere a nației române erau derulate,  în mod metodic, organizat, de structurile guvernamentale de la Budapesta și Viena, sub oblăduirea Curții Imperiale habsburgice. Toate protestele românești s-au transformat în ani grei de pușcărie. Vezi cazul memorandiștilor!

Drept urmare, românii au ce sărbători la Centenarul din 2018. 100 de ani de eliberare de sub jugul austro-maghiar! 100 de ani de la victoria luptei pentru afirmarea nației române și pentru  întoarcerea Transilvaniei în granițele firești ale României.

Noi, românii, nu putem avea nostalgia vremurilor Imperiului dualist care a creat un regim anacronic, ce nu putea supraviețui mult timp. A fost un episod trist din istoria Europei, o fundatură a civilizației moderne, o glumă sinistră a unor vremurile grele.

De aceea, domnule Kelemen Hunor, ar trebui să reveniți în timpurile noastre și să nu vă mai lăsați pradă nostalgiilor și gloriilor imperiale de mult apuse. Acum, toate minoritățile care trăiesc în România, sunt tratate cu mult respect în granițele sale. Românii nu au avut parte decât de dispreț, aroganță și tiranie, în vremurile teribile ale dualismului austro-ungar.