Să nu uiți Darie! Martiriul protopopului de Huedin, deputat al Marii Uniri

Să nu uiți Darie! Martiriul protopopului de Huedin, deputat al Marii Uniri

Să nu uiți Darie! Martiriul protopopului de Huedin, deputat al Marii Uniri

by Noiembrie 20, 2017 0 comments
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

Marea Unire nu s-a realizat întamplator și peste noapte. A curs mult sânge în Transilvania. Doar pentru ca românii și-au apărat pământul și și-au manifestat identitatea națională. Opresiunea maghiară nu s-a oprit după Tratatul de la Trianon. A existat și un accident istoric, un moment macabru în istoria Ardealului în perioada celui de-al doilea război mondial. Este vorba despre Dictatul de la Viena, prin care N-V Ardealului a fost cedat Ungariei, la presiunile făcute de Germania hitleristă și care a funcționat între 1940-1944.  Atunci, regimul hortyst, care a cotropit o mare parte din Transilvania, s-a dedat la numeroase atrocități la adresa populației românești, drept răzbunare pentru cei 22 de ani de stăpânire a Bucureștiului.

Un caz dramatic este cel al protopopului de Huedin, Aurel Munteanu, deputat al Marii Uniri, la Adunarea Națională de la Alba Iulia, apoi deputat în primul Parlament al României Mari, în 1919. Munteanu a fost ucis în mod barbar de localnicii extremiști, sprijiniți de trupele hortyste de ocupație. Ungurii fanatici nu s-au rezumat doar la bătăi și jigniri, ci i-au smuls barba și părul din cap și i-au înfipt un par în gură, până a ieșit pe partea cealaltă.

Totul, sub privirile batjocoritoare ale honvezilor( militari unguri), care cântau melodii patriotice. Lucrurile acestea au fost povestite de martori oculari, care s-au constituit în depoziții în fața Tribunalului Poporului, în procesul din 1946, când mulți maghiari, participanți la aceste barbarii au fost condamnați la moarte sau la muncă silnică pe viață. Dar o parte din criminali au scăpat pentru că au fugit în Ungaria, după eliberarea, în 1944-1945 a Ardealului de sub cizma hortystă. Ungurii l-au ucis, în chinuri,  pe protopopul Aurel Munteanu, pe motiv că a apărat drepturile românilor din Ardeal, fiind reprezentantul lor în Parlamentul României Mari.

Lăsat uitării

Din păcate, procesul din 1946 nu a reușit să facă dreptate protopopului de Huedin, dar nici miilor de români care au fost uciși și schilodiți, în mod mișelește de regimul criminal hortyst, în complicitate cu o parte din populația maghiară, locală. Aceste crime abominale au fost lăsate uitării, iar miile de victime ( martori oculari, răniți sau invalizi care au supraviețuit acelor vremuri, orfani, văduvi sau văduve) au trăit, toată viața, cu această dramă în suflet, fără să primească un sprijin din partea statului român, fie cel comunist, fie  cel instaurat după Revolutie.

Nimeni, până acum, nu a cerut socoteală Ungariei pentru acest masacru petrecut în N-V Ardealului, între 1940-1944. Poate ar fi cazul ca România să ceară despăgubiri Budapestei, cel puțin morale,  pentru “holocaustul” românesc din vremea regimului hortyst.

Din documentele vremii

Cazul Aurel Munteanu este prezentat, amănunțit, în cartea”Administrația militară horthystă în Nord-Vestul Ardealului”, scrisă de istoricii Gheorghe Bodea, Vasile Suciu și Ilie Pușcaș, apărută la Editura Dacia, în 1988, unde sunt numeroase relatări din Arhivele Naționale, ziarele vremii sau declarații ale martorilor oculari ai acelor vremuri.

Protopopul Huedinului, sau “Mucenicul Aurel”, cum a rămas întipărit în sufletele și conștiințele celor care l–au cunoscut era, potrivit unui articol publicat de Telegraful Român în data de  29 septembrie 1940,”o personalitate cunoscută și aprecizată în largi cercuri românești, nu numai printre preoții și țăranii din satele păstorite de dânsul, cu înflăcărată râvnă duhovnicească și cu nestinsă jertfelnicie”.

Viața și opera protopopului de Huedin

„Aurel Munteanu s-a născut la 2 mai 1882,la Merghindeal, localitate așezată pe valea Albacului, plasa Agnita, din fostul județ Târnava Mare, în prezent în județul Sibiu. După primele clase primare urmate la școala sătească, urmează cursurile liceului din Sibiu, unde a fost coleg cu viitorul ”poet al pătimirii” neamului românesc, Octavian Goga, de care îl va lega o prietenie adâncă, fiind deseori oaspetele acestuia la Ciucea, până la moartea scriitorului, la 7 mai 1938.

A absolvit cu bune rezultate liceul în 1903, reușind să învețe două limbi străine, maghiara și germana. Apoi, urmează teologia la Sibiu. În 1906, împreună cu 4 țărani ia parte la expoziția de 40 de ani de domnie a regelui Carol l la București. Este pentru prima dată când ajunge în țară, pentru care unitate va lupta de la începuturile vieții sale.

Chiar de la începuturile vieții sale se va remarca ca un adevărat intelectual, cu vaste cunoștințe literare, istorice, economice, lingvistice și binențeles, teologice. În 1906 a fost numit preot la Sebeșul Mare ( din 1926 Valea Drăganului). Din căsătoria cu Lucreția Pop din Miloan s-au născut 4 copii. În toamna anului 1918, la Valea Drăganului, Aurel Munteanu a înființat Comitetul Național Român și Garda Națională din Sebeșul Mare, împreuna cu învățătorul Iosif Costea, conducând delegația de țărani din Sebeșul Mare la Alba Iulia, fiind și el unul dintre cei 1228 de delegați la Unirea Transilvanieii cu România. Ca membru al Partidului Național Român din Ardeal a făcut parte din Comitetul de 100.

A fost ales deputat de Mănăștur (Huedin) în anul 1919-1920, în primul Parlament al României intregite. La 24 decembrie 1924 este ales preot și protopop de Huedin, unde se și mută cu familia sa. Dintre realizările protopopului Munteanu se cuvine a fi subliniate preluarea bisericii lui Urmanczy din Beliș(Cluj) la data de 9 martie 1925 pentru credincioșii români ortodocși din această parohie, unde erau lipsiți de lăcaș de cult, în timp ce, după 1918, biserica lui Urmanczy era fără nicio întrebuințare”, se arată în cartea citată.

„Telegraful Roman” din 29 septembrie 1940 scrie că, ”adânc cutremurat de sălbăticia grofului Urmanczy Nandor, care în iarna anului 1919 arsese pe rug 45 de țărani români de pe moșia sa Jozsikafalva (Beliș), protopopul Munteanu a alergat în toate porțile, adunând fondurile necesare pentru înălțarea unei troițe și a unei capele comemorative, pe locul unde a săvârșit, vâlvătaia focului, acești țărani mucenici ai dezrobirii de la 1918. În fiecare an chema poporul din satele protopopiatului său la procesiuni și rugăciuni pioase în amintirea acestor jertfe ale credinei românești”.

Onorat de Goga și Antonescu

Activității lui Munteanu i se datorează și instituirea ( începând cu 1922)  sărbatoririi luptei de la Fântânele din 1848-1849. Locul a fost însemnat cu o cruce de lemn și una de piatră, ridicate de urmașii eroinei Palaghia Roșu și a lui Nicolae Corcheș din Mărișel.

El a fost onorat de prezența unor mari personalități ale vremii, printre care scriitorul Octavian Goga și generalul Ion Antonescu,  cu ocazia sfințirii bisericii ortodoxe române din Huedin. „În anul 1926 , Aurel Munteanu a fost ales senator de către consiliile comunale ale județului Cluj, fiind membru al Partidului Național Român (Vasile Goldiș). Una dintre realizările de seamă ale părintelui Aurel Munteanu s-a finalizat la 14 octombrie 1934: sfințirea bisericii ortodoxe române din Huedin. La festivități au luat parte personalități importante, precum episcopul Nicolae Ivan al Clujului, episcopul dr. Ioan Stoica al Armatei, poetul Octavan Goga, Stelian Popescu, directorul ziarului ”Universul”, șeful statului Major al Armatei, gen. Ion Antonescu, istoricul Ioan Lupaș, Eugen Dunca, prefectul județului Cluj, Onisifor Ghibu, George Moroianu. Timp îndelungat, între 18 aprilie 1920 și 10 septembrie 1940, Aurel Munteanu a fost președintele și director al departamentului Astra din Huedin. În acest timp, Munteanu a ținut zeci și sute de conferințe ”Despre revoluția lui Horea, Cloșca și Crișan”, ”Avram Iancu și moții”, ”Despre tercutul neamului românesc”, ”Despre Gheorghe Lazăr”, și tot felul de localităși din Ardeal”, relatează istoricii.

Împotriva revizionismului

El a combătut revizionismul hortyst pe toate căile, întreprizând câteva acțiuni antirevizioniste care au avut un ecou regional și național. Astfel, la 6 decembrie 1932 a organizat o mare adunare antirevizionistă la care au participat 5000 de persoane, la Huedin. La 24 ianuarie 1935 se constituie la Huedin comiteul local al Ligii Antirevizioniste Române, al cărui  președinte a fost Aurel Munteanu. La 13 iulie, la biserica Poiana Horea, a vorbit despre ”tributul eroilor neamului românesc”, iar a doua zi, la locul istoric numit Drăgoiasă, unde au fost prinși Horea și Cloșca, Aurel Munteanu a vorbit despre ”preamărirea eroilor și lupta contra revizionismului hortyst”.

La 1 decembrie 1938, Aurel Munteanu spunea : ”În marea trâmbițare a revizionismului, noi nu vedem decât tendințele unei aristocrații dornice de a-și redobândi privilegiile pierdute, dornică de a stăpâni încă un popor, pe care să-l exploateze și căruia să-i poruncească. Acelor ce, din anumite interese, îi încurajează spre acest revizionism, ținem să le reamintim că au uitat prea ușor suferințele conaționalilor, care trăim în provinciile luate pe nedrept și special din așa zisa ”Terra iredenta”, de unde au ieșit luptători care s-au sacrificat sau au fost spânzurați pentru dreptatea cauzei. Au uitat prea lesne contribuția adusă în lupta comună pentru libertatea celor robiți și asupriți”.

De asemenea, el a pledat pentru strângerea relațiilor româno-maghiare. La 1 Decembrie 1939, la adunarea festivă a Astrei, Aurel Munteanu spunea: ”Din spirit de înfrățire între popoarele conlocuitoare din România, ridic cuvântul meu în această măreață adunare”.

La 2 noiembrie, Aurel Munteanu, trasmitea  în nota oficială nr.97 din 1939, adresată primarului din Huedin, în care îi trimitea programul zilei de 1 Decembrie: ”Vă rog a insista și D-voastră pe lângă domnul subprimar, dr. Nicolae Nagy să tină o scurtă vorbire în numele minorităților etnice. În numele țărănimii va vorbi Ioan Potra din Biloga, pe care îl voi ruga să fie scurt și să nu atace minoritățile. Aș dori ca această sărbătoare să se desfășoare într-o atmosferă de înfrățire, de patriotism”. Subprimarul Nicolae Nagy a refuzat să vorbească, fiindu-i interzis acest lucru de către secretarul Partidului Maghiar din Cluj.

Toți intelectualii maghiari, iredentiști

În adresa nr.26 din 20 august 1940 a Despărțământului Huedin al Astrei, Aurel Munteanu atrăgea atenția colonelului Manole Enescu, prefectul județului Cluj : ”Starea de spirit la poporul maghiar, după constatările făcute și pe căi lăturalnice, e următoarea: intelectualii, toți sunt iredentiști. Motivul nu e numai unul național, ci și de plasare a lor în diferite oficii, deci căpătuirea. Țăranii nu fac chestie mare din dominația românească sau ungurească. Ei își au rostul lor, trăiesc bine, neconturbați de nimeni. Sunt mulțumiți cu tratamentul oficialităților românești. Mulți au declarat că nu se învoiesc cu schimbul de populație, nu-și părăsesc căminurile lor. Mai bine se fac români decât să-și părăsească vatra”.

În publicația „Ardealul”,  nr.13 din 1944, doctorul Vasile Pașca, martor al evenimentetelor tragice de la Huedin, prieten al lui Aurel Munteanu, scria în articolul intitulat „Aurel Munteanu-protopopul martir al Huedinului”: ”În timpul de la pronunțarea verdictului Dictatului, până la 9 septembrie, când au intrat trupele maghiare în Huedin, el era cel care ne înveselea pe toți la întrunirile zilnice, ne da curaj. Sufletul lui nu-și putea închipui astfel de barbarii de care a avut parte, fiindcă el nu a asuprit și nu a certat pe nimeni în viață. Către toată lumea, fără deosebire de neam și lege, avea numai vorbe bune și frumoase sau glume pentru înviorarea sufletului, totdeauna potrivit seriozității și poziției sale de preot. Într-o zi, după verdict, întrebat chiar în piața Huedinului de preotul maghiar Bokor Marton : ”Ce va fi de acum, Aurel?”, el a răspuns : ”Bine va fi, până acum am vorbit eu și ai tăcut tu, iar acum voi tăcea eu și vei vorbi tu”.

Dictatul de la Viena nu durează o veșnicie

Potrivit scrierilor din cartea citată, „ultima dată i s-a auzit cuvântul înaintea altarului, în ziua de 8 septembrie 1940 ( duminică). Biserica a atras în această zi și o mulțime de ofițeri și soldați care, în retragere, treceau prin oraș. Predica lui a stors lacrimi din ochii tuturor și răsuna biserica, când deodată protopopul a exclamat cu capul ridicat, cuprinzându-i pe toți cu ochii lui senini: ”Nu plângeți! Că un act de nedreptate nu poare dura veșnic! A trecut poporul român prin mai grele impasuri și Dumnezeu l-a ajutat și le-a trecut. Nici porțile iadului nu pot birui dreptatea noastră! Vrem numai pământul locuit de noi 2000 de ani, pe care ne-au trăit moșii și strămoșii! Pământul pe care trăim în majoritate absolută față de alte popoare, deși am suferit multă asuprire și am vărsat mult sânge în lupte cu hoarde pornite depe stepele Asiei să distrugă cultura Europei. Și cu toate acestea, nu ne-am prăpădit. Că – vorba poetului – Românul are șapte vieți în pieptul de aramă. Numărul nostru covârșitor, sângele vărsat din belșug pe plaiurile acestea de 2000 de ani ne îndreptățesc și înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor să le stăpânim și le vom stăpâni”.

După cum scrie Telegraful român din 29 septembrie 1940 ” cu toate că i se atrăsese atenția să se refugieze la centrul episcopiei din Cluj pentru câtva timp, protopopul Munteanu,î ncrezător în promisiunile ce-i făcuse colegul său maghiar, protopopul calvin Bokor, de a-l apăra în caz de primejdie, nu a dat ascultare sfatului prietenesc, ci a rămas lângă credincioșii săi, răscumpărându-și astfel cu înseși sângele său, conștiința datoriei împlinite, cu eroic spirit de sacrificiu, până la cea din urmă suflare”.

Evenimentele sângeroase de la Huedin din 9-10 septembrie 1940 au zguduit puternic conștiințele românești.

Crime abominabile

Nicolae Petrescu, perceptor în comuna Călata, județul Cluj, declara că în ziua de 10 septembrie 1940, profesorul Gheorghe Herdea de la Gimnaziul Industrial Huedin a fost împușcat de un soldat ungur pe la spate și, în stare gravă, a fost transportat la spitalul din Abrud. Tot din cele spuse de acesta rezultă că tânărul Vasile Negru din Huedin a fost spânzurat de picioare, iar peste rănile ce le avea pe cap i-au pus var nestins. Profesorul Gheorghe Herdea, internat în spitalul din Abrud, în partea românească,  a fost interogat de șeful Comisariatului Abrud, Constantin Nicolae și din declarația sa, ce a fost consemnată în proces-verbal, rezultă că a fost împușcat de două escorte în momentul când era condus către frontieră, lângă punctul Zamsîncrai și că fugind, a reușit să treacă pe teritoriul românesc, de unde a fost ridicat de santinelele noastre și apoi dus la spitalul din Abrud.

I-au înfipt un par în gură

Același comisariat l-a interogat și pe Iosif Herdea, comerciant din Călata, tatăl profesorului Gh. Herdea. Din declarația acestuia, rezultă că a văzut cum protopopul Aurel din Huedin a fost ridicat de acasă, ”i-au smuls barba, l-au împuns cu baionetele și l-au schingiuit până a rămas mort, iar cadavrul a fost purtat prin piață, în văzul lumii, în timp ce muzica militară maghiară cânta”.

Potrivit extraselor din Arhivele Naționale, Fondul MAI, dosar 9/1940, „autorii acestor atrocități au fost frații Szabo, măcelari din Huedin și  frații Gyepu, asistând protopopul reformat Bokor, precum si primarul comunei. Odată cu preotul Munteanu a fost ridicat și gardianul Nicula din Hurdin, care, de asemenea a fost omorât prin chinuri groaznice și ambele cadavre au fost îngropate la margina comunei”.

De asemenea, un raport al Ministerului Afacerilor Străine, Fond „Conferința de Pace de la Paris”, anul 1946, vol.108, consemnează : ”În 10 septembrie 1940 a fost ucis în chinuri groaznice protopopul român ortodox Aurel Munteanu din orașul Huedin. În plină zi, în mijlocul orașului și în văzul lumii care vocifera, asasinii l-au trântit la pământ, l-au bătut cu pumnii și cu ciomegele, i-au smuls părul și barba cu carne cu tot, iar unul dintre ei i-au înfipt un par în gură, până a ieșit prin ceafă”.

Potrivit ziarului „Ardealul”, nr. 39 din 1944, „protopopul Munteanu  a fost arestat de un ofițer hortyst pe o stradă, ” pe când el se ducea la o înmormântare și o bandă de asasini l-a torturat în chipul cel mai bestial, timp de 4 ore. Cu o răbdare și perseverență diabolică, ei l-au bătut la început cu pumnii și apoi cu măciucile, până ce el a căzut la pământ. Apoi i-a smuls, după același ritual sadic, venerabila sa barbă de preot creștin, cu bucăți de carne, smulgându-i-se în același timp părul de pe cap, cu piele cu tot. Această operație terminată, călăii i-au sucit mâinile până i-au rupt oasele. Culmea bestialității a fost atins de asasinul Budai Janos Gyepu, care de mai multe ori i-a vârât un băt în gură cu asemenea forță încât bățul i-a ieșit prin ceafă. Apoi asasinii i-au aruncat cadravul dimpreună cu cel al gardianului Gh. Nicula, omorât de aceeași bandă, într-un șanț al proprietății nobilului ungur, contele Banfy”.

De asemenea, in ziarul „Universul” din 22 septembrie, 1940 se arăta că „în acea zi de 10 septembrie 1940, la Huedin, populația românească a fost supusă arestărilor, maltratărilor, devastărilor. Astfel, primarul dr. Andrei a fost arestat și dus într-un loc necunoscut. Avocatul dr. Eugen Moga și soția lui au fost maltratați, iar premilitarul Ion Negru, spânzurat de un copac, cu capul în jos. Mai mulți intelectuali din localitate au fost arestați și bătuți : N. Socolici, I. Furcovici, A. Creț, P. String, Vasile Popa. Tot atunci au fost devastate mai multe case ale românilor”.

Totul, premeditat în casa grofului

Un martor ocular, Gavril Neagu, zis Vila, din Huedin, declara, în 1983, istoricilor români: ”În data de luni, 9 septembrie 1940,  tânăr fiind, de 20 de ani, curios să văd, am venit în centrul orașului. Era tribuna făcută lângă zidul bisericii reformate. Era plin de cetățeni în piața de mărfuri, cu șatre. Acolo se ținea târgul săptămânal, marțea. Începând de pe la 13 tot venea armata hortystă: biciclisti, apoi călări, în uniforme de campanie, trupa ușoară. Seara au sosit de la Oradea trupele motorizate (tanchete), precum și tunuri trase de cai și mitraliere instalate pe căruțe. Populația maghiară din Huedin și împrejurimi era în centru, la primirea festivă. Moșierul Albrecht, cel mai mare dintre frați, s-a dus călare, împreună cu unul Szentandrasi din Stana în capătul orașului, să întâmpine trupele hortyste. ”Eljen Mussolini, Torda viszesza, Brasso visesza”, „Trăiască Musolini, Turda înapoi, Brașovul înapoi”, strigau toți”.

Familia Albrecht, formată din  mari moșieri din Huedin a  avut mai mulți membri. Mai cunoscuți erau: Albrecht Geza, moșier din Huedin, adeptul unor concepții politice naționaliste. În 1918 a încercat să organizeze o ”mică republică maghiară” în regiunea Călata, cu centrul la Huedin, al cărei președinte se vroia. Albrecht Lajos, dr. avocat din Huedin, adeptul naționalismul politic al maghiarilor din România, a devenit la 5 mai 1921 președintele Partidului Popular Maghiar din România, înființat în acea zi la Huedin. La 6 iunie 1921 a fost ființă Uniunea Maghiară iar Albrecht Lajos a devenit vicepreședinte. Albrecht Deszo, moșier, economist, activist în cadrul grupării ”Hitel” a comunității maghiare din România în anii 1938-1940. ”Hitel” era o revistă a tineretului maghiar care propovăduia ideile rasiale, antidemocratice. Părinții acestora trăiau în Budapesta, tatăl lor fiind avocatul baronului Banffy.

Potrivit martorilor oculari, „protopopul Bokor, avocatul Nagy Miklos și întreaga protipendada maghiară se afla la tribună alături de soldații maghiari și țineau cuvântări. În același timp a apărut protopopul Aurel Munteanu cu Vasile Popa (crâșmar). Munteanu s-a dus până lângă tribună și i-a spus la un ungur să-i spnă lui Bokor să-i dea voie să țină o cuvântare pentru români. Bokor i-a spus: Ai vorbit destul de când ești aici. Aici nu ai ce căuta”.

După unele constatări,  aflate de la martori oculari, coroborate cu date din Arhivele Nationale,  în ziua de 9 septembrie 1940, după  intrarea trupelor maghiare în Huedin, seara s-a servit masa de gală în casa fraților Abrecht. ”La această masă au declarat că sunt două zile libere pentru răzbunare.Numai așa a fost posibilă uciderea protopopului Aurel Munteanu și a polițistului Gheorghe Nicula”.

Relatările Tribunalului Poporului

Completul de Judecată al Tribunalului Poporului din Cluj, care a judecat uciderea protopopului Aurel Munteanu, din 13 martie 1946 relata, în concluziile sentinței: ”Orașul Huedin era populat în majoritate de locuitori de origine maghiară, printre care trăiau și victimele protopop Aurel Munteanu și polițistul Nicula Gheorghe, primul ca și conducător sufletesc al românilor ortodocși din Huedin,iar al doilea ca organ al autorității de stat. S-a mai dovedit că înainte de Dictatul de la Viena, victima protopop Aurel Munteanu, deși un om foarte cumsecade, comunicativ și popular, stând de vorbă cu fiecare cetățean al urbei în limba lui și nefiind stăpânit de ură de rasă (depozițiile martorului preot reformat Bokor Martin), totuși, făcând parte din Liga antirevizionistă Română și fiind un bun orator, facuse la timpul său imprudența să țină numeroase cuvântări cu caracter antirevizionist, care, în conținutul lor, deși poate nu erau de natură a jigni sentimentele adevăraților cetățeni de origine maghiară, totuși, au ațâțat sensibilitățile acelor locuitori de origine maghiară care aveau mentalitate șovină și care abia așteptau momentul revanșei.

Având în vedere că în ceea ce privește a doua victimă, polițistul Nicula Gheorghe, este de asemenea evident că, fiind un organ al autorităților de stat, prin firea lucrurilor și misiunea pe care o avea, a trezit nemulțumiri în timpul funcției sale(…) Că desigur aceste atitudinie ale victimelor, cari nu s-au dvedit a fi manifestări ale șovinismului românesc, ci mai mult manifestări de mândrie națională, în creiere normale și în mentalități ale unor oameni pașnici și democrați nu ar fi trezit nicicând ideea de revanșă sau de depașire a revanșei, ci această idee s-a putut naște numai în creiere și mentalități morbide, fasciste, alimentate în această direcție de propaganda de 22 de ani a fasciștilor hortyști”.

La zece zile după asasinat, Lucreția Munteanu a cerut maiorului Fekete să-i permită deshumarea cadavrului soțului ei și să-l înmormânteze creștinește în cimitir. Cererea i-a fost resprinsă de autoritățile hortyste, până pe 16 noiembrie 1940, când s-a permis deshumarea și înhumarea acelor cadavre în cimitir.

După eliberarea Ardealului de Nord de sub stăpânire hortystă și terminarea războiului, în România s-a promulgat Legea nr.312/1945 pentru urmărirea și sancționarea celor vinovați de dezastrul țării prin săvârșirea de crime de război și celor care au ordonat sau săvîrșit represiuni colective sau individuale în scop de persecuție politică sau din motive rasiste asupra populației civile.

Condamnările

La 10 iulie 1945 au luat ființă tribunalele poporului, care urmăreau să județe crimele de război. La Cluj, completul de judecată a fost format din dr. Nicolae Matei, președinte de Tribunal și dr. Nerva Hărăguș, asesor, numiți prin decizie a Ministerului Justiției, următorii: Pavel Bojan, reprezentant al Frontului Plugarilor, Belovay Istvan, reprezentând Partidul Comunist Român, Szatmari Sandor, reprezentând Partidul Social Democrat, Gheorghe Dan, reprezentând Confederația Generală a Muncii, Vasile Albu, Partidul Național Liberal, Nicolae Vasiu, Partidul Național Popular și Augustin Murean, Frontul Plugarilor.

În legătură cu crimele de la Huedin, Tribunalul Poporului din Cluj a intentat acțiune penală următorilor 18 acuzați:

  1. Matyas Ioan Bruma, 48 de ani, proprietar de moșie, domiciliat în Huedin, județul Cluj, arestat.
  2. Gal Francisc, de 54 de ani, născut în comuna Jebuc, județul Cluj, domiciliat în Budapesta
  3. Mihaly Alexandru, de 31 de ani,născut la Huedin, actualmente cu domiciliul necunoscut
  4. Budai Ioan Gyaeu, de 37 de ani, născut la Huedin, actualmente cu domiciliul necunoscut
  5. Kovacs Francisc, născut la Huedin, actualmente cu domiciliul necunoscut
  6. Pocs Ioan, de 32 de ani, născut la Huedin, fost jandarm în Mireșul Mare, județul Satu Mare, actualmente cu domiciliul necunoscut
  7. Szekeres Ioan-junior, de 39 de ani, născut în comuna Bicălat, județul Clu, actualmente cu domiciliul necunoscut
  8. Kozma Andrei Guzi, de 31 de ani, născut în comuna Bicalat, județul Cluj, cu domiciliul necunoscut
  9. Derzsi Francisc, de 26 de ani, născut la Huedin, de profesie pantofar, actualmente cu domiciliul necunoscut
  10. Ambruș Francisc-junior, de 24 de ani, născut în comuna Jebuc, județul Cluj,actualmente cu domiciliul necunoscut
  11. Ercsei Francisc, de 51 de ani, de profesie pantofar, domiciliat în Huedin, arestat
  12. Mathe Francisc, de 38 de ani, plugar, domiciliat în Huedin, arestat
  13. Kudor Ioan Duka, de 32 de ani, domiciliat în comuna Bicalat, județul Cluj, dogar, arestat
  14. Bartha Andrei, de 45 de ani, domiciliat în Bicalat, județul Cluj, agricultor, arestat
  15. Kovacs Andrei, de 39 de ani, plugar, domiciliat în comuna Tetiș, județul Cluj, arestat
  16. Kusor Ștefan Hanzi, de 43 de ani, domiciliat în Huedin, agricultor, arestat
  17. Bethlendi Francisc Gusas, de 39 de ani, domiciliat în Huedin, județul Cluj, măcelar, arestat
  18. Maior de jandarmi Fekete Paul, comandantul legiunii de jandarmi, compania din Huedin,în 1940, actualmente cu domiciliul necunoscut.

Din cei 18 inculpați, la apelul nominal făcut la 13 martie 1946, la pronunțare au răspuns următorii 8 acuzați, aflați sub stare de arest.

Potrivit Arhivelor Ministerului Apărării Naționale – Marele Stat Major, fond Armata 1, dos.898, p.368, Tribunalul i-a declarat vinovați de dezastrul țării prin săvârșirea de crime de război prevăzute de art.2 lit. E din Decretul lege nr.312 pentru urmărirea și sancționarea celor vinovați de dezastrul țării sau de crime de război.

În baza art.2 al.2 din legea nr.312/1945 condamnă pe acuzații: Gal Francisc, Mihaly Alexandru, Pocs, Budai Ioan Gyepu la moarte. În baza art.3 al 2 din legea nr.312/1945 condamnă pe acuzații: Kovacs Francisc, Ercsei Francisc, Kovacs Andrei, Mathe Francisc, Kudor Ioan, Duka Kosma și Szekeres Ioan, la muncă silvică pe viață. În baza art.3, al.2 din Legea 312/1945, combinat cu art.3 al.6 dina aceeași lege, condamnă pe acuzații: Kudor Ștefan Hanzi la 5 ani de muncă silnică, Bartha Andrei, Derzsi Francisc, Ambruș Francs la câte 10 ani de muncă silnică, Behlendi Francisc Gusas la 15 ani de muncă silnică, iar pe maior Fekete Paul la 25 de ani de muncă silnică.

image-269116

Facebook Comments
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.