Centenarul Marii Uniri. Cum au fost deportați cărturarii românii din NV Ardealului, în timpul regimului horthyst

Centenarul Marii Uniri. Cum au fost deportați cărturarii românii din NV Ardealului, în timpul regimului horthyst

Centenarul Marii Uniri. Cum au fost deportați cărturarii românii din NV Ardealului, în timpul regimului horthyst

by June 11, 2018 0 comments

Regimul horthyst a dorit să expulzeze toată intelectualitatea românească din zonele ocupate în mod samavolnic. Odată cu pătrunderea pe teritoriul cedat în urma Diktatului de la Viena, NV Transilvaniei,  în urma înțelegerii dintre Adolf Hitler și Miklos Horthy, trupele maghiare au trecut la epurarea etnică a populației românești, slovace și evreiești. Oficialitățile ungurești au vizat, mai întâi, liderii politici ( în primul rând delegații de la Marea Unire de la 1918), apoi intelectualii, preoții și învățătorii. Mai mult, ”honvezii” au trecut la deportări masive de populație, zeci de mii de oameni fiind urcați, cu pușca la tâmplă, în vagoane de vite( legate cu lanțuri) și trimiși pe teritoriul administrat de România. Românii din NV Ardealului au fost victimele unui jaf organizat, toate bunurile fiind confiscate de armată sau de bande de criminali, numite gărzi naționale. (Citește și AICI)

Planurile contelui Teleki

În ziarul ”Ardealul” , nr.44 din 1944, se arată că ”acțiunea de purificare”, așa cum era numită de contele Teleki Pal, prim-ministru al Ungariei, a urmărit eliminarea, mai întâi, a  intelectualilor,  apoi îndepărtarea muncitorilor din fabrici, eliminarea micilor meseriași de la sate și orașe. ” Și pentru ca acțiunea să dea roade depline, toți aceștia au fost trecuți peste graniță, lăsându-și în voia soartei, modestul lor avut, câștigat cu muncă dreaptă și sudoare, ca să înceapă totul de la început, în împrejurări multe mai tragice”.

Valul de expulzări ale populației românești începe în prima jumătate a lunii octombrie 1940. În ziua de 4 octombrie demarează deportarea românilor din principalele centre urbane: Cluj, Oradea, Dej, Gherla, Baia Mare, Sighet.

Un tânăr licean, refugiat la Sibiu, declara unui redactor de la ziarul ”România nouă” că ”viața la Cluj, pentru puținii români care n-au plecat, a devenit insuportabilă. Mai nou, au fost expulzate 200 de familii românești. Agenții organelor de expulzare s-au prezentat la familiile cuprinse în tablou, le-au predat câte o foaie de expulzare în alb, ca să și-o completeze cu datele necesare iar apoi, scotându-și ceasul din buzunar și fixând ora exactă în momentul semnării de primire, li s-a pus în vedere ca în termen de două ore să fie la graniță, neavând dreptul de a lua cu sine decât puține haine de corp, într-un geamantan, o pătură și maximum două mii de lei”.

Clujul, golit de români

”Guvernanții horthyști și-au pus în gând să alunge din Cluj cât mai multe suflete românești, ca școlile să nu mai aibă elevi români, deci nici secții speciale pentru aceștia. Ei vor să curețe Clujul de valahi și asta-i tot. Am surprins pe stradă frânturi de convorbiri între ofițeri, care spuneau că în curând vor fi expulzate alte o mie de familii, cu aceeași strășnicie poruncitoare”, se mai arată în ziarul citat.

Potrivit documentelor vremii, citate în cartea ”Administrația militară horthystă în Nord-Vestul României”, autortățile horthyste au început pe 4 octombrie 1940, o amplă acțiune de deportare a intelectualității românești, din centrele urbane ocupate de maghiari ( juriști, învățători, profesori, preoți, medici, artiști, funcționari), împreună cu familiile lor. În câteva zile, autoritățile maghiare au expulzat 11.519 români, copii, femei, bărbați, tineri și bătrâni, cum se scrie în ziarul ”România nouă”, nr.3, din 9 octombrie 1940.

Drama episcopului de Bihor

Episcopul Bihorului,  dr. Nicolae Popovici, a  povestit în ziarul ”România nouă”  din 5 octombrie 1940, momentele cutremurătoare prin care au trecut el însuși  și  românii din Oradea, care au fost alungați din casele și de pe  pământurile lor. Acesta prezintă modul barbar în care s-au purtat cu ei, soldații honvezi, putând face comparație, cu modul în care au fost umiliți și batjocoriți, evreii, de naziști .

” Zilele trecute, postul de radio Budapesta a difuzat o știre despre un pretins tratament rău aplicat în gara Curtici ( n.r. aflată pe teritoriul României) unor unguri care vroiau să se repatrieze. Lucrurile, știindu-se metodele de propagandă ale Ungariei, n-au prea fost luate în seamă, până vineri înainte de masă, când agenții civili, însoțiți de subofițeri de honvezi, au început să colinde străzile și locuințele românilor, ridicându-i așa cum îi găseau și ducându-i la parchet. Aici li s-a luat câte o declarație cu datele personale și apoi au fost băgați la închisoare, alături de borfași. Vânătoarea a continuat până seara, aducându-se oamenii de la masă, femeile din bucătărie, toți în costume sumare. Vineri seara au fost scoși cu toții din celule și împărțiți, femeile și copii într-o curte, bărbații în altă curte( n.r. aceleași metode folosite de naziști, în cazul populației evreiești).

Bărbații au fost așezați în rânduri de câte patru lângă un zid, în fața lor fiind așezate patru plutoane cu baioneta la armă. La un moment dat, ofițerul comandant a dat strigătul : Stânga-mprejur. Românii s-au întors cu fața spre perete, făcându-și ultimele socoteli cu viața. Un minut pauză, după care a răsunat un nou ordin: Încărcați! Altă pauză scurtă, alt ordin: Controlați încărcătura! În acest moment, le-am spus preoților de lângă mine: Măcar să fi spovedit lumea. Nu s-a putut. Eram decis să ies din rânduri și să dau tuturora o dezlegare sumară și să rog pe Bunul Dumnezeu să primească și această jertfă. Dar n-a fost nevoie, căci un nou ordin ne-a întors din nou cu spatele spre perete. Toate s-au petrecut în mijlocul țipetelor și plânsetelor femeilor și copiilor din cealaltă curte, care auziseră comenzile ofițerilor. A urmat un avertisment: la cea mai mică mișcare, soldații vor trage”.

Drama deportării din Oradea este prezentată în detaliu: ”După aceea, porțile închisorii s-au deschis și românii, având femeile și copiii în frunte, au fost încolonați, flancați fiind de armata care avea ordin să tragă. Și au plecat. Ieșind în Bulevardul Ferdinand, tristul convoi a fost întâmpinat de 3 tancuri, cu țevile mitralierelor îndreptate spre mijlocul străzii, iar mai încolo, câteva mitraliere și câteva camioane cu soldați. Convoiul se îndreaptă, încet spre gară. Nici să fi trecut pe sub furcile caudine nu ne-ar fi durut mai tare. Am avut însă o mângâiere: populația maghiară din Oradea n-a manifestat împotriva noastră. Sosiți în gară, expulzații au fost scoși pe peron. Acolo au fost strigați pe nume și urcați în vagoane de marfă”.

În vagoane de vite

Urmează calvarul  drumului de la Oradea până pe teritoriul administrat de România: ”Ușile au fost închise pe dinafară. Poate chiar plumbuite. Expulzații n-au putut verifica faptul, dar e cert că nu le-au putut deschide. Nici n-au avut nevoie. Și așa au călătorit de la Oradea la Salonta, de aici la Kotegyan și Bekescsaba și de aici la Lokozhaza, unde au ajuns sâmbătă de dimineața, la ora 9. Întreaga noapte au stat în întuneric, în picioare, căci nu aveau loc să se așeze cu toții. Femeile și copii au fost culcați pe jos, pe scânduri pline de murdării. Și n-a fost permis să iasă din vagoane nici pentru satisfacerea nevoilor trupești, astfel că a trebuit să-și facă nevoile în colțul vagonului în care călătoreau. La Lokoshaza, femeilor și copiilor li s-a dat voie să coboare din vagon și să bea apă. Căci nici atât nu li s-a permis în timpul nopții. De hrană, nici vorbă. Dar bărbaților nu li s-a permis nici atât. Episcopului dr. Nicolaie Popovici, când a cerut voie să coboare din vagon, locotenentul însoțitor i-a replicat, brutal, să se înapoieze ”căci ordinul e ordin”.

După 2 zile de coșmar, trenul cu deportații din zona Oradea ajunge în gara Curtici. ”În dimineața zilei de 5 octombrie, a sosit în gara Curtici un tren de marfă care avea 7 vagoane în care gemeau nu mai puțin de 283 de intelectuali români expulzați. Printre ei se aflau femei și copii. În fruntea cortegiului sinistru de expulzați se găsește episcopul Orăzii, P.S.S. dr. Nicolae Popovici”, scria ziarul ”Drapelul” din Arad, în numărul de 7 octombrie.

Aceeași dramă se petrece și cu românii din Cluj. În data de 4 octombrie, agenții forței publice horthyste au început să înmâneze ordinele de expulzare în jurul orei 12, cu mențiunea ca, în termen de două ore ,să fie la gară, pentru a pleca cu convoiul, specificându-se că pot lua cu ei doar un bagaj, cuprinzând hrană și rufe de schimb. Multora li s-a dat acest ultimatum doar cu o jumătate de ora înainte de plecarea trenului.

Drumul Golgotei

”Nicio posibilitate de a discuta ordinul și nicio explicație a cauzei sau scopului acestei măsuri. La gară, înconjurați de polițiști cu cască, cu sabie în teaca nichelată de la cingătoare, mănuși albe de ață la uniforma albastră, plini de morgă, acel biet popor de expulzați dezorientați sau calmi, după fire, au fost înghesuiți de-a valma în vagoane de marfă, vagoane încuiate și trenurile au ieșit din gară. După 2 până la 3 zile, în semiîntuneric, fără hrană și apă suficientă, suportând frigul nopții și nesiguranța destinației, unii bolnavi, garniturile au fost împinse spre noua graniță, înspre Arad”, scrie un martor ocular, dr. Aurel Socor.

De asemenea, în ziarul ”România nouă”, în articolul din 9 noiembrie, se precizează că ”tot timpul călătoriei, adică de vineri după amiază până duminică dimineața, ușile vagoanelor n-au fost deschise, expulzaților nepermițându-li-se să se dea jos pentru a-și face nevoile sau să se aprovizioneze cu apă și hrană. Au fost ținuți ca vitele, într-o promiscuitate ce nu se poate descrie, agravată de vocabularul barbar al soldaților și ofițerilor însoțitori”.

Valah puturos

Un alt martor ocular, avocatul Traian Rebreanu povestește: ”În dimineața zilei de 4 octombrie 1940 m-am prezentat la camera nr.19, localul Jandarmeriei Urbane Cluj, unde funcționează Biroul militar de pașapoarte maghiar, pentru a-mi ridica un bilet de liberă trecere în România. Acest bilet mi s-a emis la orele 12. Între orele 12 și 13.45, am fost cu un prieten prin oraș. Am ajuns acasă în jurul orei 14. Abia sosit, mi s-a înmânat, sub luare de dovadă, un ordin de expulzare emis de comandamentul militar al orașului Cluj și semnat de către unul dintre auxiliarii colonelului Werther, prin care eram invitat ca în termen de 3 ore de la primire să părăsesc, împreună cu familia mea Ungaria, prezentându-mă la gara cu un simplu bagaj personal, hrană rece pentru o zi și eventual, o pătură. La orele 14.30, mi s-a adus un al doilea ordin, iar polițistul ce mi l-a adus, când i-am spus că am autorizație personală de a trece în România, mi-a spus că, în caz de refuz, are ordinul să mă ridice cu forța. La orele 15.30 m-am prezentat la gară împreună cu un avocat maghiar, coleg de barou și facultate. Acesta a luat contact cu maiorul de jandarmi însărcinat cu îmbarcarea, care a spus textual și în auzul meu următoarele: Dumneata ești ungur? Nu ți-e rușine să intervii pentru un valah? Poți pleca… Mi-a spus ca în câteva minute să fiu împachetat și dacă nu mă prezint de bunăvoie, voi fi adus între baionete, ” în maniera cuvenită unui valah puturos”. Am împachetat cât am putut, lăsând totul în părăsire și la orele 18.30, cu soția și 3 copii, cu două geamantane și cu 4 baloturi de haine legate cu sfoară, am trecut frontiera maghiară prin punctul Feleac, uzând nu de ordinul de expulzare, ci de autorizația emisă de biroul pașapoartelor”.

Cică retorsiuni

Avocatul Rebreanu a adus precizări legate de deportările din Cluj: ”După cele auzite, au fost expulzate vreo 200 de familii. Personal am numărat în gară 18 vagoane de marfă pline cu intelectualii ce nu au mai rămas la Cluj. N-au scăpat de expulzare nici acei care aveau soții maghiare. Despre aceștia s-a spus că au sângele corcit și că rasa maghiară nu vrea ”sânge de catâr”. Tratamentul în gară a fost înjositor și sever. Odată lumea îmbarcată, bărbați, femei și copii, nu i s-a permis nimănui să se dea jos, sub niciun motiv. După informațiile pe care le aveam, trenul a stat în gară toată noaptea, poliția căutând pe cei care au încercat să se sustragă acestor măsuri. Motivul expulzării, explicat de un plutonier de la Comandamentul militar al gării este următorul: Ungaria procedează la retorsiuni față de români pentru că România ar fi ținut în gara Simeria un număr de 100 familii maghiare prinse și expulzate fără niciun motiv, peste 48 de ore. Dacă românii procedează așa, în scurtă vreme pe aici nu va mai rămâne picior de valah, fiindcă îi vom da pe toți afară, mi-a spus plutonierul”.

Ce i s-a cerut doctorului Dunca

Doctor Petru Groza, prim-ministru în regimul comunist, a trăit pe pielea lui, în Cluj-Napoca, momentul expulzării românilor de către hortyști: ”Guvernul maghiar lovi fulgerător. Servindu-se de cartea de telefoane, în lipsă de alte liste indicatoare, la repezeală, autoritățile somară un număr mare de familii românești să părăsească țara, neavând voie să ia mai mult de un geamantan mic și o pătură, în termen de două ore. Zbârnâitul telefoanelor împrăștie panică și consternare în familiile lovite de această barbară măsură. Între ele era și familia doctorului Dunca. Acesta , primind târziu ordinul, mai avea numai trei sferturi de oră până la plecare. Buimăcit de tragica întorsătură, rătăcea prin mulțimea de români expulzați din gara Clujului, așteptând învagonarea. La un moment dat, un reprezentant al autorităților îl smulge dintre ceilalți: Domnule, dumneata ești chemat la telefon de domnul prim-ministru, contele Teleki, care dorește să-ți vorbească din Budapesta. ”Domnule doctor Dunca, te-am chemat la telefon pentru a-ți spune să comunici celor de dincolo că, dacă vor continua cu porcăriile, aruncând la granița noastră mulțimea de funcționari tarnsferați samavolnic, pe care nu-i putem plasa, vom recurge la retorsiuni și mai drastice, dând, la rândul nostru, și mai mulți români peste graniță. Contele Teleki trânti aparatul, iar doctorul Dunca luă drumul trenului de marfă, închis și ghemuit în vagonul de vite, alături de mulțimea tristă de români dezmoșteniți, pentru a fi supuși cu toții, de la granița artificială de la tunelul Turda, unei brutale percheziții trupești. Se căutau obiecte de valoare, briliante, bani… Doctorului Lupan, medicul asistent al clinicii din Cluj, jandarmul maghiar i-a ajutat trecerea graniței cu o puternică lovitură de cizmă în spate, rupându-i ultimele vertebre și făcându-l bun de spital câteva luni”

Vagoanele de români expulzați au ajuns la graniță duminică de dimineața, unde autoritățile horthyste au ridicat de la deportați toate sumele de bani ce le aveau asupra lor, dându-le adeverințe în care arăta că ei ” de bunăvoie, au depus sumele la Banca Națională a Ungariei”. ”Controlul a fost extrem de sever, făcându-se percheziții corporale atât bărbaților cât și femeilor. Acestea au fost dezbrăcate până la piele. Totul s-a făcut în mod absolut brutal și barbar”,  se descrie jaful și umilințele la care au fost supuși românii, în ziarul ”România nouă” din data de 9 noiembrie, care aduce cu tratamentul aplicat de naziști, evreilor.

Vom continua dezvăluirile într-un număr viitor.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.