Casă cu casă. Povestea imperiului imobiliar patronat de Iohannis. Episodul 4: Luarea Brukenthalului

Casă cu casă. Povestea imperiului imobiliar patronat de Iohannis. Episodul 4: Luarea Brukenthalului

Casă cu casă. Povestea imperiului imobiliar patronat de Iohannis. Episodul 4: Luarea Brukenthalului

by February 21, 2019 0 comments

Continuăm seria articolelor publicate de ziarul nostru în colaborare cu revista Cațavencii  despre afacerea controversată numită ”reconstituirea dreptului de proprietate pentru FDGR și Biserica Evanghelică”. Uriașul transfer de proprietate de la statul român la Biserica Evanghelică din Sibiu, prin influența primarului Iohannis și cu complicitatea unor instituții ale statului, s-a făcut în baza unui raționament juridic fals, în contradicție cu realitatea documentelor oficiale, născute din istoria celui de-al doilea război mondial. Muzeul Brukenthal face parte din seria clădirilor de patrimoniu cedate Bisericii Evanghelice, în urma unor trocuri politice căzute în uitarea oamenilor și a legii.( Citește și AICI )

Confuzie cu premeditare

Retrocederea Muzeului Brukenthal din Sibiu către Biserica Evanghelică  reprezintă chintesența eșecului înregistrat de procesul de reconstituire a dreptului de proprietate. Este un exemplu evident de abuz de drept, de transformare a principiului ”restitutio in integrum” într-o modalitate de înstrăinare a patrimoniului național. Totul s-a întâmplat în urma unor negocieri politice mărunte și prin trădarea unor funcționari ai statului român. În centrul acestei afaceri controversate s-a aflat Klaus Iohannis, care, pe vremea când era primar al Sibiului, a negociat, la cel mai înalt nivel, retrocedarea către Biserica Evanghelică a imobilelor de patrimoniu din oraș. Asta, la limita și chiar în afara legilor românești. Nu s-a ținut cont de situația juridică a acelor proprietăți, derivată din vremurile tulburi ale celui de-al doilea război mondial, când toate bunurile comunității săsești au fost cedate, benevol, Grupului Etnic German și apoi confiscate de statul român, potrivit legilor internaționale, pentru colaboraționism cu regimul nazist.

Nimeni nu pune în discuție dreptul comunității săsești de a-și primi bunurile înapoi, în cadrul procesului de reconstituire a dreptului de proprietate. Aici vorbim însă de dreptul legii, de cadrul legal și de respectarea actelor normative ale țării.

Muzeul Brukenthal nu a fost nicidecum un imobil confiscat de comuniști  pentru a se încadra în prevederile legilor de reconstituire a dreptului de proprietate. În același timp, modul în care s-a perfectat înțelegerea politică ce a dus la această retrocedare dubioasă poate constitui o dovadă a căpușării statului român. Imobilul Brukenthal ajungea, în 2005, în proprietatea Bisericii Evanghelice, dar cheltuielile cu întreținerea muzeului (personal, manifestări, evenimente, investiții de restaurare și întreținere) erau suportate, în continuare, de Guvern, prin Ministerul Culturii, în timp ce toate veniturile rezultate din activitatea muzeală intrau în buzunarele Bisericii Evanghelice. În această ecuație politică a înstrăinării Muzeului Brukenthal au intrat și Traian Băsescu, pe atunci președinte al României, și Călin Popescu Tăriceanu, premier al țării (2005-2009).

Iohannis, Năstase, Băsescu, Tăriceanu

În 2002, Forumul Democrat al Germanilor din România, condus de Klaus Iohannis, a încheiat un protocol de colaborare politică cu PSD, partidul aflat la guvernare, prin care formațiunea germană se angaja să sprijine Guvernul Adrian Năstăse, iar social-democrații promiteau retrocedarea proprietăților săsești, în limitele Legii 10/2001. Pentru că, în vremea guvernării PSD, retrocedările au mers foarte greu, prevederile legale fiind restrictive, Klaus Iohannis, lider al FDGR, a întors armele, spre sfârșitul anului 2004, și a negociat o înțelegere cu Alianța Dreptate și Adevăr (D.A.), noua putere instaurată în România, în vederea creșterii oportunităților de restituire, în natură, a imobilelor din Sibiu. Surse politice ne-au declarat că ar fi fost vorba despre un troc politic între Klaus Iohannis și Traian Băsescu, în timpul campaniei electorale a alegerilor prezidențiale din toamna lui 2004. Fiind la Sibiu, în campanie, Băsescu i-ar fi promis lui Iohannis că, dacă îl susține să ajungă președinte, viitorul guvern, sub regimul său, va da drumul la retrocedări ”în masă”, pe listă fiind și Muzeul Brukenthal.

În 2005, Autorității Naționale de Restituire a Proprietății (ANRP), din cadrul Guvernului, condusă de celebra Ingrid Zaarour (trimisă în judecată în mai multe dosare de restituiri considerate ilegale), a întocmit o rezoluție prin care restituia (înstrăina) Muzeul Brukenthal către Biserica Evanghelică. Punerea în aplicare a acestei decizii s-a făcut în luna decembrie 2005, cu ocazia vizitei premierului Tăriceanu la Sibiu, unde a fost primit cu brațele deschise de primarul de atunci, Klaus Iohannis. De altfel, tot în 2005, Alianța D.A. a adoptat, în Parlament, Legea 247 privind reconstituirea dreptului de proprietate, prin care toate bunurile, inclusiv instituțiile publice (mai ales sedii de școli, licee, grădinițe, primării, deconcentrate, muzee naționale), făceau obiectul restituirilor. Asta a creat un adevărat haos în privința patrimoniului național. Ceea ce nu s-a realizat prin Legea 247/2005 s-a desăvârșit prin ANRP-ul condus de Ingrid Zaarour. Guvernul Tăriceanu “a dat cep” la restitutio in integrum, astfel că orice clădire de patrimoniu putea face obiectul restituirii, în limita sau chiar dincolo de lege.

Anii de aur ai ANRP

Astfel, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, din cadrul ANRP, a emis decizia nr. 614 din 21 noiembrie 2005 “privind soluționarea dosarului întocmit în baza cererii de retrocedare nr. 49 din 19.12.2002, depuse de către Parohia Evanghelică Sibiu, prin Consistoriul Superior, reprezentat de către domnul Friedrich Gunesch și de către doamna Gertrud Kred, prin care se solicita retrocedarea imobilului (construcție și terenul aferent) situate în Municipiul Sibiu, str. Piața Mare nr. 4, județul Sibiu”.

În decizia ANRP se spunea că “la data soluționării cererii de retrocedare, imobilul se află în administrarea Ministerului Culturii și Cultelor și reprezintă sediul Muzeului Național Brukenthal”. Deci era retrocedat un muzeu care se afla în patrimoniul național, iar terenul aferent era în domeniul public. Era nevoie de o hotărâre de guvern prin care acest teren trebuia trecut din domeniul public în domeniul privat, înainte de a se face retrocedarea. Dar în locul acestei hotărâri s-a preferat abuzul în serviciu. La articolul 2 se precizează că, odată cu imobilul retrocedat în natură, “se restituie și bunurile mobile, dacă acestea au fost preluate împreună cu imobilul respectiv și dacă acestea mai există la data depunerii cererii de retrocedare. Aceste bunuri mobile urmează a fi evidențiate într-un Protocol de predare-primire încheiat cu deținătorul actual”. Vorbim despre tablouri.

O mînă de sibieni luptă cu răpitorii

Nici o instituție a statului nu și-a asumat atacarea în instanță a acestei retrocedări dubioase, nimeni din conducerea țării nu a protestat față de înstrăinarea acestui bun din patrimoniul național. S-a găsit doar un mic grup de sibieni, în număr de 50, reprezentați de un pensionar, pe nume Ion Sasu, să încerce să apere interesele statului român. După ce au cercetat arhivele naționale, acești oameni s-au dus cu un maldăr de documente în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Alba Iulia. Nu au avut nici un câștig de cauză pe motiv că nu se puteau constitui parte civilă pentru a se judeca cu ANRP. Cei care erau îndrituiți să o facă erau Primăria Sibiu sau Ministerul Culturii, adică tocmai cei care au decis soarta Muzeului Brukenthal. Primăria era reprezentată de Klaus Iohannis, cel care a trădat interesele comunității sibiene, iar Ministerul Culturii, condus atunci de Adrian Iorgulescu, era, după cum arată rezultatul, complice.

“Deoarece, nici una dintre autoritățile statului, mai ales Primăria mun. Sibiu (reprezentată de Klaus Iohannis – n.n.) nu a luat nici o poziție oficială, credem că este de datoria noastră în a încerca, prin demersul nostru, să păstrăm acest inestimabil bun pentru comunitatea sibiană. Considerăm că aceasta este o problemă de ordin public și, astfel, avem un interes legitim, ca și cetățeni români, dar mai ales ca sibieni, în a contesta actul administrativ al retrocedării”, se mai spune în plângerea depusă de sibieni.

Testamentul baronului, luat la mișto

În argumentația lor, pârâții au făcut apel la istorie: “Testamentul baronului Samuel Von Brukenthal prevede că unicul moștenitor este Johann Michael Joseph von Brukenthal, care va intra în posesia întregii averi (conform testamentului). Este enumerată averea, iar clădirea în care se afla muzeul, numită în testament «Casa din Sibiu – Palatul din Piața Mare», intra în posesia și proprietatea acestui unic moștenitor. Tot testamentul prevede: «Casa din Sibiu» să fie folosită pentru păstrarea bunurilor care vor trece în proprietatea Gimnaziului Evanghelic. Testamentul lui Brukenthal prevede că bunurile și valorile trec în proprietatea veșnică și de necontestat a Gimnaziului Evanghelic din Sibiu și anume: biblioteca, tablourile, gravurile, colecțiile de minerale, antichitățile, colecția de numismatică și fondul de 36 mii de florini”. În contestația sibienilor se subliniază faptul că “Biserica Evanghelică, potrivit testamentului contelui von Brukenthal, are rolul să vegheze (nu să aibă în proprietate – n.n.) prin prim-preotul bisericii din oraș la menținerea integrității institutului (gimnaziului) și nicidecum nu este beneficiarul legatului din testament. Gimnaziul Evanghelic din Sibiu, indicat în testament, se numea, în anul 1940, Liceul de băieți Brukenthal și asupra «integrității patrimoniului» trebuia să vegheze Consistoriul Bisericii Evenghelice, conform testamentului”.

Liceul de băieți, trecut și el prin procesul de nazificare

Mai mult, în plângerea depusă de cetățenii sibieni, se face mențiune la  înstrăinarea, în 1942, a bunurilor aparținând Gimnaziului Evanghelic către  Grupul Etnic German: “Prin Consistoriul Regnicolar al Bisericii Evanghelice din România, în Marele Congres general, în ședința din 2 iulie 1942, a predat prin Convenția Generală nr. k1321/42 tot învățamântul, Grupului Etnic German. În această convenție la capitolul 3, alin.1 și 1, se prevede că  biserica predă toată averea mobila și imobilă care formează proprietatea ei și care a servit scopurilor școlare și de educație Grupului Etnic German. În această categorie de bunuri intră și patrimoniul Liceului de băieți Brukenthal (tabloul D, poziția 6 din Monitorul Oficial nr. 188/42), urmașul Gimnaziului Evanghelic din Sibiu din testamentul Baronului von Brukenthal”. Drept urmare, Gimnaziul Brukenthal a fost transformat, prin încuviințarea Bisericii Evanghelice, într-o instituție de propagandă și manipulare ideologică. Aici, elevii școlii de băieți erau transformați în tineri hitleriști, educați în spiritul rasei germane pure.

După 23 august 1944, imobilul care găzduia Liceul de băieți Brukenthal (Muzeul Brukenthal) a fost confiscat de statul român prin decret regal, ca proprietate a Grupului Etnic German. Nicidecum naționalizat de comuniști, pentru a face obiectul procesului de reconstituire a dreptului de proprietate! În consecință, acesta este un nou episod de retrocedare controversată, care pune în discuție modul în care este aplicată legea în România. Nu vorbim aici de dreptul la retrocedare, ci despre puterea dreptului în țara noastră.

Baronul Brukenthal lasă moștenire Gimnaziului, nu Bisericii Evanghelice

Să vedem ce scrie în testamentul baronului Samuel von Brukenthal, redactat la 3 ianuarie 1802, la Sibiu: “În final, în cazul stingerii descendenților masculini ai liniilor feminine ale lui Samuel von Brukenthal, atunci dispun ca întreaga mea avere imobilă și mobilă – cu singura excepție, colecția numită mai jos – să treacă imediat in posesia liniei nepotului meu Johann Michael Soterius von Sachsenheim, tot în calitatea unui fidei commis și, astfel, precum am dispus mai sus, de la un singur la un singur moștenitor masculin. În acest caz, retrag din averea mea biblioteca, colecția de tablouri și acvaforte, apoi colecțiile de minerale, antichități și monezi, pe care, prin prezenta, le dedic în mod special și le donez irevocabil în totalitatea lor, împreună cu capitalul de întreținere al acesteia de 36.000 guldeni pentru a intra definitiv în proprietatea Gimnaziului Evanghelic din Sibiu. Drept pentru care în scopul păstrării integrității acestei instituții – imediat după decesul meu – prim-preotul Parohiei din Sibiu, împreună cu un membru mirean al Consistoriului Superior Evanghelic, să preia supravegherea și conducerea cât și responsabilitatea pentru ca totul din prezentul legat să fie respectat în mod minuțios. (…) Dar dacă se stinge linia masculină sau dacă apare cazul de la punctul 5 din Statutul fidei commis-ului, atunci acest bun să nu treacă la legatul menționat aici, ci să treacă în posesia Gimnaziului Evanghelic din Sibiu”.

Ca urmare, așa cum scrie alb pe negru, prin testament, baronul Von Brukenthal a lăsat moștenire imobilul din str. Piața Mare nr. 4, numit și Palatul din Sibiu, Gimnaziului (astăzi colegiu) Brukenthal, și doar “în supravegherea și conducerea Bisericii Evanghelice”, nicidecum în proprietatea reprezentanților acestui cult.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.