Guvernul forțează adoptarea pensiilor speciale pentru aleșii locali
by Ancheteonline June 12, 2019 0 commentsProiectul privind pensiile speciale pentru primari ar putea fi adoptat miercuri prin Ordonanţă de Urgenţă. Proiectul propus de Ministerul Dezvoltă a primit marți aviz negativ de la Consiliul Economic și Social.
Bonusul, sub denumirea de „indemnizație pentru limită de vârstă”, ar fi trebuit plătit din taxele și impozitele românilor, adică din bugetele locale, potrivit codului administrativ.
După ce propunerea a fost argumentată slab de reprezentantul Ministerului Dezvoltării, CES a considerat că un astfel de proiect trebuie discutat atent în Parlament.
Guvernul a decis însă că e urgent. Pe ordinea de zi a ședinței de guvern de miercuri, 12 iunie, figurează o singură Ordonanță de urgență, cu privire la evaluarea și autorizarea produselor biocide, dar exista posibilitatea ca proiectul privind Codul administrativ să intre pe ordinea suplimentară.
Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci primarii vor deveni o nouă categorie privilegiată, pe lângă parlamentari.
Pensia specială pentru un primar care a stat trei mandate şi are acum un salariu brut de 10.000 de lei pe lună ar fi aproape 6.000 de lei pe lună şi se cumulează cu orice alt venit.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.