Plahotniuc: Moscova a preluat toate instituțiile statului în Moldova
by Ancheteonline July 30, 2019 0 commentsOligarhul Vlad Plahotniuc, fost lider al Partidului Democrat din Republica Moldova, a anunțat marți dimineață că renunță la mandatul de deputat, susținând că are nevoie de imunitatea unui stat controlat astăzi de Moscova, de “cei care de doi ani au făcut zeci de acțiuni ilegale” împotriva sa și a familiei sale. El mai susține că actuala putere de la Chișinău ar fi politizat instituțiile, dar cel mai grav este că “Moscova a preluat instituțiile strategice ale statului”.
Anunțul a fost făcut de Plahotniuc pe Facabook, într-un mesaj în care susține că actuala putere “a schimbat în mod abuziv din funcții un număr mare de funcționari, dar cel mai grav este că a înlocuit mulți profesioniști cu reprezentanți politici ai regimului PSRM-ACUM, fără concursuri transparente, fără meritocrație, doar pe baza apartenenței de partid”.
Oligarhul mai susține că “cel mai grav este modul în care Moscova a preluat instituțiile strategice ale statului: SIS, Ministerul Apărării, Parlamentul (conducerea și cele mai importante comisii), iar foarte curând și Procuratura Generală, CNA”.
“Când am spus că anume asta se va întâmpla, mulți nu m-au crezut. Acum vă spun și că aceste instituții nu sunt preluate doar ca cineva să dețină mai multă putere, dar scopul este instalarea în Republica Moldova a unui regim pro-rus pe mulți ani de acum înainte, care va acționa la comanda unor forțe externe, în baza unor interese care nu au legătură cu binele moldovenilor. Doar naivii cred că rușii participă acum în Moldova la “de-oligarhizare”, în realitate însă ei participă la preluarea instituțiilor vitale ale statului, iar abuzurile pe care le pregătesc vor indica cum va arăta viitorul “stat de drept” după modelul rusesc atât de bine cunoscut”, mai scrie Plahotniuc.
El susține că, “în condițiile preluării totale în captivitate a Republicii Moldova de către Federația Rusă”, se așteaptă la “o degradare totală și pe termen lung a activității justiției, la abuzuri, la o justiție politizată și supusă intereselor personale ale unor grupări care lucrează împotriva intereselor Republicii Moldova”. Vlad Plahotniuc mai spune că, în aceste condiții, el și-a depus marți mandatul de deputat în Parlament.
“Știu că instituțiile de drept sunt presate politic sa mă lipsească de imunitate, nu au motiv legal pentru un astfel de demers, dar vor fi obligate prin abuzuri să o facă. Prin renunțarea la imunitate, odată cu demisia din funcția de deputat, doresc să opresc și aceste abuzuri și presiuni politice asupra instituțiilor de drept. Eu nu am nevoie de imunitatea unui stat controlat astăzi de Moscova, de cei care de doi ani de zile au făcut zeci de acțiuni ilegale împotriva mea și a familiei mele, dosare politice, judecăți false, zeci de urmăriri internaționale respinse de Interpol pe motiv de abuz politic”, adaugă Plahotniuc.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.