Se poate și în România. Primul spital privat, construit de la zero. Nu în București
by Ancheteonline July 30, 2019 0 commentsSpitalul Orășenesc din Mioveni va avea secţii de Medicină internă – compartimente Medicină Internă, Gastroenterologie, Cardiologie, Neurologie, Diabet zaharat – Nutritie și Boli metabolice, Endocrinologie, Secția Pediatrie, Secția Chirurgie Generală – cu compartimentele Chirurgie Generală, Urologie, ORL, Chirurgie Vasculară, Ortopedie și Traumatologie, Secția Obstetrică-Ginecologie, Secția Recuperare, medicină fizică și balneologie, compartiment Neonatologie, compartiment de Cardiologie și Radiologie intervențională, compartiment ATI, compartiment Primiri Urgențe, compartiment Imagistică Medicală, spitalizare de zi, precum și spaţii auxiliare cu birouri, farmacie, laboratoare, bucătărie, spălătorie, morgă.
Spitalul este dotat cu echipamente și sisteme moderne de ventilație, de filtrare și transport aer către fiecare etaj, separat. Au fost montate sisteme speciale de ventilație cu filtre de aer HEPA, care procesează aerul la o puritate de 99,99%, sisteme de decontaminare ultra performante. Clădirea beneficiază de cele mai noi și moderne echipamente de încălzire, cu o autonomie ridicată și consum de energie redus. 25% din necesarul de energie este produsă eco, prin panourile montate pe acoperiș la ultimul etaj.
Spitalul a fost conceput să reziste la cutremure de 9,4 grade pe scara Richter. Are, de asemenea, un adăpost antiatomic de 225 metri pătraţi, ce poate găzdui 100 de persoane. Clădirea poate funcționa independent timp de 48 ore cu energie electrică și apă, din resurse proprii, în caz de calamitate. Blocul operator are 4 săli de operație funcționale în același timp. Unitatea de Primiri Urgențe poate prelua 4 ambulanțe în același timp.Spitalul dispune de 11 căi de evacuare, dintre care 4 la subsol.
Spitalul o suprafaţă desfăşurată de 17.290 mp, volum clădire 66.382 mc, 13.000 mc de beton turnat, 1.400 de tone de armătură folosită, 260.000 m cabluri electrice utilizate, 9.700 mp tubulatură ventilație și climatizare, 17.650 m conducte sanitare, confecție metalică 100 t, 2 UPS, 2 Transformatoare, 2 Generatoare.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.