Sport

Cum se făceau blaturile în fotbal înainte de 89

by webeditor August 25, 2019 0 comments

Perioada comunistă a fost una „aparte” și în fotbal. Sunt zeci de legende despre cum se aranjau meciurile pentru Steaua, Dinamo sau Victoria, dar aceste povești reprezintă numai vârful iceberg-ului. Blaturi făceau aproape toate echipele, iar foști jucători încep să pună adevărul despre meciurile aranjate.

De pildă, Sandu Gaica (acum în vârstă de 64 de ani), fost a vorbit pentru Libertatea despre câteva meciuri „cu regie” în care a evoluat.  Pe atunci nu existau pariuri, nu se făceau blaturi pentru astfel de foloase materiale. Înțelegerile se puneau la cale în funcție de interesele de clasament, pentru a câștiga titlul/promova sau pentru a evita retrogradarea.

Puncte contra bani

Inițiat în fotbal la Școala Sportivă Ineu, Gaica a jucat fundaș central la UTA, în primele două ligi din 1986 până în 1994. „Textiliștii” aveau o echipă bună, iar în 1988 au întâlnit-o pe Minerul Patoșeni, care avea nevoie de victorie pentru a evita retrogradarea. Târgul a fost simplu: puncte contra bani.

„Trebuia să primim mulți bani până la ora 10, altfel, cu părere de rău, jucam pe bune. Erau 16 jucători trecuți pe listă, nu 18 ca acum. Toți cei care nu eram căsătoriți stăteam la garsonieră, lângă bisericuța de la UTA. Am chefuit. Ne-am dus dimineața la cafea, la Astoria și atunci ne-am cunoscut cu Mateianu. După o noapte de chef, era să ne bată Paroșeni acasă. Conducem cu 1-0, apoi cu 2-0, când ne întreabă un jucător de la ei: <Ce faceți, doar v-am dat bani>. <Cui ați dat banii?>  <La club!>. <Atunci mergeți la club să luați punctele>. Și i-am bătut cu 2-0, în condiția în care, în afară de Bubela, toți am fost la chef”, și-a amintit fostul fundaș.

Primele de înfrângere erau la modă

O altă amintire în acest sens datează din primul an de libertate postcomunistă. În returul sezonului 1989-1990, Progresul Timișoara se lupta pentru evitarea retrogradării și spera că va lua toate punctele de la Arad. Conducerea lui UTA a fixat prime de … înfrângere: „Noi trebuia să plecăm în Italia. A venit conducerea, ne-a dat o primă de 2.500 de lei, au spus că ne plătesc transportul în Italia, în cantonament, numai să-i lăsăm să ne bată. Mulțescu era antrenor, după plecarea lui Lăzăreanu. Gherghel, președinte. Bocșa era în luptă cu timișorenii și ne-au propus și ei niște bani. Când am auzit, ne-am echipat înainte cu o oră și am stat în vestiar, noi, titularii. Am discutat fiecare și a rămas că jucăm să câștigăm. Noi nu am comentat, iar când a venit Mulțescu, nu a mai avut ce să facă, cum să schimbe echipa. Florin Bălan, vicepreședinte atunci la UTA, a spus că ne dă banii imediat după meci.

Banii erau în geantă la Toderaș iar Jean Grama era arbitru. El ne-a spus jucați conform indicațiilor. Știa și el, doar discutase cu conducerea. Când colo, 4-0 la pauză pentru noi. Vlătănescu, care a mai fost și la UTA, ne-a aruncat-o bateți-ne, să retrogradăm. Noi nu știam ce să-i spunem lui Mulțescu. I-am spus nea Gigi, ăștia nu vor să se salveze. Și le-am dat 6-0. Bocșa ne-a dat 6.000 de lei de jucător!”.

Ilie Dumitrescu era previzibil, dar prea rapid

Sandu Gaica nu și-a amintit doar de aranjamente, ci și de întâlniri cu fotbaliști celebri. Unul dintre ei, Ilie Dumitrescu: „Cea mai tare discuție am avut-o cu Ilie Dumitrescu, la meciul cu Steaua din 93, 1-0 de la Arad. Făcea aceeași fentă, dar nu reușeam să-l opresc, pentru că era rapid. Într-o fază pe stânga, în tușă, după ce l-a depășit pe Szell, am intrat cam sus, sub centură, cu piciorul și mi-a spus că la următoarea intrare îmi rupe piciorul. România urma să aibă meci în Țara Galilor și i-am răspuns: la următoarea, poate nu joci la Cardiff!”

Care microbist nu a auzit de Luigi De Agostini, fostul fotbalist al lui Juventus și Internazionale, care a jucat pentru Italia la Euro 1988 și la CM 1990? Acesta a decis să își încheie cariera la Regianna, pentru care a jucat între 1993 și 1995. În acea perioadă, UTA a făcut un turneu în Italia și a jucat chiar cu Regianna: „Atunci, după ce am câștigat un meci, am primit un rând de echipament. Pe unul de-al nostru scria ATU, în loc de UTA. În meciul cu Reggiana, l-a faultat De Agostini de atâtea ori pe Mitu, că s-a enervat ăsta și l-a întrebat: da tu cine ești, că n-am auzit de tine?”.

O mare problemă: au dispărut maidanele

Fotbalist nu te faci, ci te naști, este de părere fostul fundaș, care în prezent este antrenor la centrul de copii și juniori al clubului din Arad. Prin prisma experienței sale, Sandu Gaica știe ce nu este în regulă și ce poate fi îndreptat: „Din păcate, pe lângă tentații, au dispărut maidanele. Acesta e cel mai mare păcat. Acum 25 de ani, când veneai la fotbal, știai să lovești mingea de pe maidan. Acum, când vin copiii la selecție, cei mai mulți atunci învață să dea în minge. Nouă ne lipsesc și banii investiți în bazele sportive. În Ungaria s-au alocat 800 de milioane de euro pe cinci ani, pentru infrastructură sportivă. Noi nu vrem să pricepem că e nevoie de acest lucru. Nu se poate face sport fără investiții, fără infrastructuri. La noi, dacă primarului îi place sportul, se investește în sport. Altfel, nu. Nu e normal ca sportul să fie politizat”…