Protecție și pază, la Covasna! APAP organizează stagiu de pregătire practică pentru bodyguarzi

Protecție și pază, la Covasna! APAP organizează stagiu de pregătire practică pentru bodyguarzi

by February 9, 2020 0 comments

Academia Națională ”Bodyguard”, în colaborare cu Asociația Profesională a Angajatorilor din Pază(APAP), organizează în perioada 13-16 februarie, la Covasna, un curs de pregătire practică destinat firmelor de pază, gărzilor de corp și profesioniștilor din structurile de protecție a demnitarilor. Programul acestui stagiu  va cuprinde lecții de pregătire practică, de supraviețuire în condiții vitrege, antrenamente de apărare în fața inamicului, precum și diferite procedee în cazul luptei corp la corp.

Se vor organiza demonstrații de luptă, de autoapărare, dar și de acordare de prim ajutor, cu evacuarea persoanei protejate din zonele de risc. În același timp, se vor dezvălui  tactici de escortare pedestră cu îndeplinirea procedeelor de apărare fizică, se vor face exerciții de conducerea auto în condiții extreme și se vor preda lecții de depistare a explozivelor din automobil. Multe exerciții specifice muncii de bodyguard se vor organiza în condiții de iarnă, pe pîrtia de ski de la Covasna, dar și prin explorarea munților din zonă. Se vor face drumeții montane cu scopul exersării condiției fizice absolut necesare în activitatea de protecție și pază.

Instructorii acestui stagiu de pregătire sunt profesioniști din această ramură de activitate, cu mare experiență în domeniu. Este vorba despre Robert Voicu, ofițer SPP (r), cu 20 de ani de activitate, șef dispozitiv și pază pentru Regele Mihai, Ghenarie Nicolae, fost agent la Protecța Martorilor, Nicolae Dogari, arbitru IBF, director departament Gărzi de Corp din cadrul Academiei ”Bodyguard”, Gelu Chiriță și Ion Ghiță, cu mare experiență de activitatea de protecție și pază.

Printre organizatori se remarcă Mihai Constantinescu, președinte APAP, fost ofițer de poliție, cu 20 de ani activitate în structurile SIAS, profesorul Tiberiu Tănase, colonel SRI (r), cu o intensă activitate științifică în cadrul Academiei Române și Adrian Braun, fost ofițer de protecție și pază, cu multe misiuni în străinătate, sub protecția Interpol.

Parteneri APAP, în această manifestare, sunt:

  • Academia Nationala ”Bodyguard”
  • International Bodyguard Championship
  • Centrul pentru Politici Locale Bucuresti
  • Federatia Romana Bodyguard
  • Asociatia Romana pentru Protectie Privata
Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<