Centrul Pentru Politici Locale – sprijin pentru cetățeni și autorități, în actualul context epidemiologic
by Ancheteonline March 24, 2020 0 commentsCentrul Pentru Politici Locale (CPPL), asociația care a coordonat majoritatea manifestărilor dedicate Centenarului în 2018-2019 și care în acest moment este implicate în refacerea și reconstrucția zonelor miniere abandonate și ecologizarea terenurilor afectate în urma închiderii exploatărilor miniere, se implică, în actualul context epidemiologic prin care trece România, într-o cât mai bună relaționare între cetățeni și autorități.
Centrul Pentru Politici Locale își dorește să ofere tot sprijinul de care autoritățile au nevoie pentru o bună gestionare a situației. Astfel la nivel de București, Cluj-Napoca, Sibiu, Alba Iulia și Hunedoara CPPL vine în sprijinul autorităților care ne solicită, în mod gratuit, cu toată infrastructura necesară pentru a gestiona și canaliza mesajele și nelămuririle cetățenilor. De asemenea, putem populariza mesajele autorităților prin intermediul voluntarilor, online, în toate localitățile țării. Este primordial ca oamenii să înțeleagă importanța recomandărilor impuse.
Voluntarii Centrului Pentru Politici Locale monitorizează în permanență evoluția situației din România și cer oamenilor responsabilitate și calm, tocmai pentru ca autoritățile să poată gestiona situația.
”Este de datoria autorităților să coordoneze și să gestioneze, dar este o datorie morală a fiecăruia dintre noi să ne implicăm și să susținem eforturile făcute în aceste momente de medici, forțe de ordine și întreg personalul direct implicat. Să încercăm să îi facem pe cei de lângă noi să conștientizeze ceea ce se întâmplă fără să inducem panică și săSă facem noi ceea ce ne privește pe noi, prin noi înșine! încercăm să rămânem raționali în aceste momente de impas”, a spus Ofelia Crișan, secretarul general al Centrului Pentru Politici Locale.
Centrul Pentru Politici Locale a început mai multe demersuri pentru aducerea în țară a unor echipamente medicale, necesare în aceste momente, însă actualul context internațional ne îngreunează diligențele făcute. De asemenea încercăm să oferim suport angajaților care sunt disponibilizați în mod abuziv și fără măsuri sociale prin avocați bine pregătiți în astfel de cazuri.
Centrul Pentru Politici Locale are experiența necesară în relaționarea cu cetățenii dar și cu autoritățile, fiind implicat în organizarea de manifestări publice, școli de vară și proiecte sociale atât în țară cât și în afara granițelor. Autoritățile și cetățenii ne pot solicita sprijinul pe adresa de e-mail secretariat@politicilocale.ro, iar noi vom răspunde cu promptitudine
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.