Indicațiile pariorilor de top pentru amatori

Indicațiile pariorilor de top pentru amatori

Indicațiile pariorilor de top pentru amatori

by February 3, 2022 0 comments

Pariurile sportive înseamnă în primul rând adrenalină și distracție, însă ele pot fi considerate și cel mai eficient test pentru a vedea cât de priceput ești la sport. Așadar, cei care pariază în agenție și apoi intră pe Go Bet verificare bilet, au ocazia să vadă cât de mult valorează cunoștințele lor.

Existența pariorilor profesioniști demonstrează faptul că se poate trăi exclusiv din această activitate. Profesioniștii nu sunt supraoameni, nu au două creiere în loc de unul, nu au surse de informare inaccesibile celorlalți. Atunci când au început să parieze au făcut greșeli și poate că au pierdut bani constant câțiva ani. Treptat, au devenit tot mai buni, pentru că au învățat din propriile greșeli și au stabilit un set de reguli pe care au fost capabili să le respecte.

În ziua de azi, un amator poate face tot mai repede trecerea spre profesionism, pentru că are la dispoziție un volum mare de informații despre cum trebuie procedat. Practic, planul este deja făcut. Începătorul trebuie doar să aibă disciplina și consecvența necesare pentru a-l pune în aplicare.

Vorbim despre un plan cu multe puncte, pentru că în pariuri orice detaliu contează. Cele mai importante indicații, în jurul cărora se construiesc celelalte strategii pentru un joc eficient, se referă la…

… planificare

Așa cum antreprenorii au un plan de afaceri pe termen lung, trebuie ca și pariorii să știe clar de unde pleacă și unde vor să ajungă. Până la urmă, pariurile reprezintă afacerea profesioniștilor. Punctul de plecare este reprezentat de bugetul de start. Finișul este ținta de profit. Al treilea factor important este durata în care ar trebui să se ajungă de la bankroll-ul inițial la profitul dorit. Cele trei noțiuni trebuie corelate în așa fel, încât obiectivul să poată fi atins prin pariuri cu cote de 1.40 – 2.20, luând în calcul și un procent de bilete necâștigătoare.

… minimizarea rolului șansei/neșansei

Spre deosebire de sloturi sau de ruletă, jucătorii pricepuți la pariuri sportive nu depind exclusiv de noroc. Prin analizarea cât mai minuțioasă a evenimentului, rolul șansei/neșansei în deciderea pariului se reduce. De exemplu, o echipă care de obicei înscrie multe goluri nu poate conta într-un meci pe principalul marcator și pe principalul pasator. Un parior care se informează poate miza că respectiva echipă va înscrie sub 1.5 goluri și va prinde o cotă foarte bună. El se va baza pe informații certe, nu pe hazard. Desigur, e posibil ca formația în cauză să își facă norma de goluri, însă probabilitatea este foarte mică.

… starea de spirit

Starea de spirit a pariorului trebuie să fie mereu aceeași, adică nu trebuie să existe exaltare după un câștig mai mare și nici supărare după un bilet pierdut. Bucuria sau tristețea afectează modul în care luăm decizii. Prin urmare, alegerea selecțiilor pentru următorul pariu poate fi făcută greșit. Despre pariorii profesioniști se spune că sunt „de piatră”. Ei nu se bucură exagerat atunci când câștigă mulți bani și nu cad psihic atunci când au parte de o serie de bilete necâștigătoare (da, se întâmplă și în cazul lor). Aceasta este principala abilitate a profesioniștilor. Fără ea, nu ar putea trăi din pariuri.

… alegerea casei de pariuri

Trebuie spus din start că pariorii de top joacă doar online. Acolo există cadrul perfect această activitate, în primul rând pentru că nu plătesc taxă la fiecare bilet plasat. Dar casele de pariuri sportive online sunt numeroase și fiecare atrage prin ceva. Alegerea agenției potrivite este făcută în funcție de mai multe criterii, cele mai importante fiind oferta sportivă și cotele oferite. Fiecare selecție trebuie să fie asociată un profit maxim, care este adus de cea mai mare cotă de pe piață. Ideal este ca pariorul să aibă conturi deschise la mai mulți operatori de top.

… interacțiune

Fiecare decide singur ce să parieze, dar decizia este concluzia analizării unor informații diverse, printre care se pot număra și sugestiile făcute de alți jucători. Este greșită atitudinea de tipul „eu sunt cel mai bun parior”. Ca în orice domeniu, și în pariuri ai tot timpul de învățat de la alții, mai ales când ești la început de drum. De aceea, amatorii sunt sfătuiți să facă parte din comunități și să interacționeze cu alți pariori, pentru a acumula experiență cât mai rapid.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<