Trei elemente care nu lipsesc dintr-o grădină amenajată ca la carte

Trei elemente care nu lipsesc dintr-o grădină amenajată ca la carte

Trei elemente care nu lipsesc dintr-o grădină amenajată ca la carte

by March 23, 2022 0 comments

Dacă locuiești la casă, trebuie să știi că te numeri printre cei mai norocoși oameni. De asemenea, dacă deții o locuință într-o zonă rurală, pe care o vizitezi din când în când, poți spune că ești mai privilegiat decât majoritatea oamenilor, însă acest privilegiu, dacă nu este îmbunătățit de tine, nu îți va conferi prea multe avantaje.

A avea o curte, cât de mică ar fi ea, echivalează cu o oază de liniște și de relaxare care îți aparține numai ție și familiei tale. Desigur că poți pleca la munte, poți merge în drumeții sau poți alerga dimineața într-un parc, iar acolo vei avea parte de toată natura și tot spațiul din lume, însă trebuie să admiți faptul că e incomparabil sentimentul de a avea propriul tău spațiu, pe care să-l amenajezi după placul inimii, în care să ai parte de liniște, de intimitate, de siguranță, de cei dragi alături de tine.

Tocmai din acest motiv, propria ta grădină trebuie să primească o atenție deosebită din perspectiva amenajării. Nu trebuie să fii mare specialist în peisagistică pentru a crea un loc plăcut din punct de vedere vizual, ci trebuie doar să ții cont de câteva elemente de bază, fără de care o grădină, indiferent de dimensiuni, nu arată așa cum trebuie.

Iată ce nu poate lipsi din grădina ta, dacă vrei să creezi un spațiu relaxant, luminos, curat și plin de verdeață:

  1. Foișoare

Foișoarele, în special cele de lemn, dau un farmec aparte oricărui spațiu exterior. Pe lângă aspectul lor care conferă autenticitate locului, există și avantaje practice. Poți lua masa, poți face un grătar sau poți lucra de acasă, din foișorul tău din grădină, iar într-un peisaj atât de frumos, e imposibil să nu transformi și munca în plăcere și relaxare. Dacă te-a cucerit această idee, vezi aici modele de foișoare pentru grădina ta, de la Hornbach.ro.

  1. Gard viu

Ai nevoie să delimitezi unele spații, fără îndoială. Dar pentru a realiza acest lucru într-o manieră cât mai elegantă și dificil de sesizat, specialiștii în peisagistică recomandă renunțarea la gardul clasic din fier sau lemn în favoarea gardului de plante, așa-zisul “gard viu”. În timp ce primele două variante pot să dea impresia vizuală de spațiu mai mic, gardul din plante oferă o perspectivă mai amplă și conferă senzația că acea grădină este și mai mare, dar și mai rafinată.

  1. Statuete de grădină

Fie că vorbim despre animale sau figurine cu forme neregulate, statuetele de grădină reprezintă niște elemente de decor care pot transforma radical aspectul unei grădini, dintr-un spațiu anost și lipsit de personalitate, într-unul care pare să aibă o poveste frumoasă de spus. Din fericire, pe piața de profil există nenumărate opțiuni din care poți alege, atât ca model, cât și din punct de vedere cromatic. Optează pentru formele care îți transmit o emoție și care vor părea interesante și pentru privitori, iar astfel vei reuși să te bucuri de aceleași sentimente plăcute, de fiecare dată când privești în jurul tău.

Prin urmare, amenajarea unei grădini care să aibă personalitate nu este dificilă. Trebuie doar să știi ceea ce îți place, ceea ce îți dorești și să vrei să fii diferit.

Sursă foto: pexels.com

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.