Anticorupția a prins-o din urmă! Clotide Armand, dată pe mâna procurorilor pentru conflict de interese
by Ancheteonline November 7, 2022 0 commentsAgenția Națională de Integritate o acuză pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, de conflict de interese administrativ, pentru că s-a numit singură manager într-un proiect anticorupție finanțat din fonfuri europene, în urma căruia ar fi câștigat aproape 19.000 de lei. ANI a sesizat parchetul. În replică, primarul Sectorului 1 arată că proiectul a fost verificat și aprobat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și, de asemenea, că avea dreptul la mărirea indemnizației.
„În exercitarea atribuțiilor de primar, Armand Clotilde Marie Brigitte a semnat dispozițiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului «Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție» finanțat din fonduri europene și care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 Lei, încălcând astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003”, arată Agenția Națională de Integritate într-un comunicat remis luni. Potrivit ANI, „cele 5 dispoziții semnate reprezintă numirea în funcția de manager de proiect, precum și majorarea indemnizației lunare, cu până la 30%”.
Dispoziția prin care s-a autonumit manager de proiect a fost semnată pe 18 februarie 2022, de atunci Clotilde Armand exercitând simultan funcția de primar al Sectorului 1 și funcția remunerată de manager de proiect, nerespectând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003, mai arată Agenția de Integritate. „Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Armand Clotilde Marie Brigitte a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal întrucât, în exercitarea atribuțiilor de primar, respectiv în perioada februarie – august 2022, a semnat un număr de 5 dispoziții care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine”, precizează ANI.
De asemenea, Agenția de Integritate a sesizat și Prefectura Capitalei „cu privire la legalitatea actelor administrative ale autorităților administrației publice, respectiv a dispoziției de numire în funcția de manager de proiect și a celor 4 dispoziții prin care au fost suplimentate veniturile, atribuții conferite de prevederile art. 252, alin. (1), lit. c) din Codul Administrativ, acte materiale pentru care au fost reținute aspecte și indicii privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, al conflictelor de interese în materie administrativă și a legislației în materie penală”. Reacția lui Armand: „Gata! M-au prins… Glumesc” Primarul Clotilde Armand a reacționat la anunțul ANI, precizând într-o declarație că proiectul pentru implementarea măsurilor anticorupție a fost verificat de Ministerul Investițiilor Europene, care a transmis că „totul este corect”. „Gata! M-au prins… Glumesc. Nu aveau ce. Am citit astăzi comunicatul ANI, pot să vă spun că am respectat legea în cazul proiectului «Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție».
Avem o confirmare de la oficialii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care ne transmit că suntem eligibili. Înainte de a se face numirile în cadrul proiectului, a existat o verificare și autoritățile competente care ne-au transmis că totul este corect. Știți, nu facem nimic de capul nostru”, a scris Clotilde Armand într-o postare pe Facebook. Totodată, ea susține că nu se află în incompatibilitate prin numirea făcută și, de asemenea, că avea dreptul la mărirea indemnizație de primar, pentru că derulează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile. „De asemenea, în cadrul lucrării ce face obiectul comunicatului am răspuns de fiecare data solicitărilor ANI și am depus un punct de vedere însoțit de documente justificative care arată legalitatea activităților pe care le-am desfășurat în calitate de primar al Sectorului 1 București. N-am primit nici un răspuns și mi-a fost refuzat de mai multe ori accesul la dosar.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.