Tragedie in Muntenegru: Ancheta a ajuns la final – S-a stabilit cine e vinovatul

Tragedie in Muntenegru: Ancheta a ajuns la final – S-a stabilit cine e vinovatul

by February 18, 2014 0 comments

accident-muntenegru[1]Procurorii Parchetului ICCJ au clasat dosarul privind accidentul rutier produs în 23 iunie 2013, în Muntenegru, în care au murit 19 persoane şi alte 29 au fost rănite, stabilind că şoferul este de vină, întrucât a condus cu 80 km/h, o viteză mult mai mare decât cea permisă pe acel sector de drum.

“Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările în cauza privind accidentul rutier produs la data de 23.06.2013, în Muntenegru, soldat cu decesul a 19 persoane (printre care şi şoferul, n.r.) şi rănirea altor 29 şi au dispus clasarea cauzei, în temeiul disp. art. 315 rap. la art. 16 lit. a, b, e şi f din Noul Cod de procedură penală”, se arată într-un comunicat de presă de marţi al Ministerului Public.

Totodata, anchetatorii au ajuns la concluzia ca soferul autocarului circula cu o viteza cu 80 de kilometri mai mare decat limita legala admisa in zona producerii tragediei.

Mai mult, persoanele care au avut de suferit de pe urma accidentului – rudele victimelor decedate si supravietuitorii – vor beneficia de despagubiri acordate de firma de asigurari cu care transportatorul avea contract.

Nu in ultimul rand, ancheta nu a scos la iveala incalcari ale dispozitiilor legale cu privire la societatea comerciala care transporta turistii.

Un autocar cu 46 de pasageri romani la bord s-a rasturnat, la inceputul verii trecute, intr-o prapastie adanca de peste 50 de metri din Muntenegru, in apropiere de Podgorica. 18 oameni au murit, printre care si soferul care conducea.

Tragedia s-a produs intr-o zona montana accidentata, la iesirea dintr-un viaduct. Operatiunea de salvarea a fost extrem de dificila, victimele fiind carate pe brate de catre localnici, care au fost impresionati si s-au mobilizat pentru a dona sange.

Autoritatile romane au constituit atunci o celula de criza, iar Ministerul Apararii a adus in tara victimele, atat cei decedati, cat si ranitii, cu doua aeronave militare.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<