Tag "politic"

DNA: Dosarul lui Ghiță este unul de referință în privința legăturilor dintre politic și justiție

Procurorii DNA au cerut luni, la Instanţa supremă, condamnarea fostului deputat Sebastian Ghiţă la închisoare cu executare, în dosarul în care acesta este judecat pentru dare de mită, cumpărare de influență și șantaj, alături de foşti şefi din poliţie şi

Read More

Zgonea ”izgonitul”. Plenul Camerei va lua act de ”debarcarea” celui de-al treilea om în stat

Plenul Camerei Deputaților va lua act, luni, de încetarea de drept a calității de președinte al forului a lui Valeriu Zgonea, a declarat secretarul Camerei, Marcel Ciolacu, scrie agerpres.ro. ”A venit o solicitare din partea grupului PSD, care spune ca

Read More

Gânduri ”la rece” după o duminică electorală ”încinsă”

Alegerile locale din 2016 care, interesant, au căzut tot în Duminica Orbului, au trecut, aducând cu ele o premieră în politica noastră, pe care probabil nimeni nu o anticipa. Şi nu mă refer aici la scorul obţinut de Uniunea Salvaţi

Read More

Iohannis vrea întărirea flancului estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că nu trebuie să existe nicio competiţie pentru mai multă prezenţă NATO pentru unele state în detrimentul altora, reiterând că este necesară o întărire a Flancului Estic cu o prezenţă ”avansată robustă, credibilă, de

Read More

Serios? Campania pentru locale, cea mai muncită şi mai transparentă, zice Raluca Turcan

Vicepreședintele Partidului Național Liberal, deputatul Raluca Turcan, apreciază că această campanie electorală pentru alegerile locale a fost “cea mai muncită, cea mai transparentă și la costurile cele mai reduse”, scrie agerpres.ro. “A fost cea mai muncită campanie, cea mai transparentă

Read More

Cioloş spune că autorităţile din R. Moldova ar fi de acord ca Bucureştiul să preia controlul anchetei asupra elicopterului SMURD prăbuşit

Premierul Dacian Cioloș a declarat, vineri, că autoritățile moldovene ar fi de acord ca autoritățile române să preia complet controlul anchetei în cazul prăbușirii elicopterului SMURD, scrie agerpres.ro. “Am discutat ieri în două rânduri cu premierul Filip și cu domnul

Read More

Marian Munteanu ţinteşte şefia Guvernului

Marian Munteanu a declarat, în direct la Realitatea TV, la ‘Jocuri de Putere’, că în cadrul organizației sale, Alianța Noastră, se va forma un partid politic, susținând că țintește spre șefia Guvernului, scrie dcnews.ro.  “Mi-am respectat promisiunile, mă ocup în

Read More

Iată întrebarea. Deschiderea JO de la Rio, pe agenda prezidenţială?

Un articol publicat de site-ul stiripesurse.ro, care citează un material jurnalistic apărut în ”Naţional”, se referă la un posibil turneu al cuplului Iohannis în America de Sud chiar în perioada deschiderii JO de la Rio, cu includerea acestui eveniment în

Read More

Iohannis a retrimis la Parlament legea privind doctoratele

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis marţi la reexaminare Parlamentului legea privind doctoratele invocând faptul că procedurile de acordare, retragere a titlului de doctor şi verificare a tezelor de doctorat sunt neclare şi incoerente, riscând să conducă la confuzie, scrie mediafax.ro.

Read More

Iohannis a trimis MJ cererea de urmărire penală pentru patru foşti miniştri

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a foştilor miniştri Mihai Tănăsescu, Sebastian Vlădescu, Gheorghe Pogea şi Dan Ioan Popescu, scrie news.ro. Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale citat de news.ro, şeful statului a transmis,

Read More