Tag "procuror"
Nesimțirea în formă continuată. Salariile și pensiile speciale ale magistraților vor crește
Salariile magistraților vor crește din nou, după ce a fost majorat de la 465 la 605 lei indicele în baza căruia se calculează acestea. Astfel, vor cește și pensiile speciale, pentru că acestea sunt raportate la drepturile salariale aflate în
Read MoreDecredibilizarea DNA! Sebastian Ghiță, achitat de judecătorii de la Înalta Curte
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a achitat joi pe fostul deputat Sebastian Ghiţă în dosarul în care a fost judecat alături de foşti şefi din poliţie şi parchete. Fostul deputat PSD nu se mai află în țară de mai
Read MoreAșa se face justiție: Legăturile nepotrivite dintre procurorul lui Ponta, denunțători și inculpați
Caracatița de la Ploiești a fost deconspirată! Un set de fotografii în care procurorul ploieştean Mircea Negulescu apare alături de judecatorul Iulian Dinu de la Tribunalul Prahova la nunta denunţătorului din dosarul Tony Blair – Victor Ponta. Primarul Ploiestiului, Iulian
Read MoreReactia lui Gigi Becali : Daca Laura Kovesi ar fi stiut, s-ar fi opus. Procurorul e unul tanar, e baiat bun
Gigi Becali a declarat marți, într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV că a primit de la ÎPS Teodosie doar o recomandare pentru una din cărțile scrise în perioada în care a fost închis.
Read MoreFostul sef al PNA, cercetat penal pentru ucidere din culpa
Fostul procuror general al Parchetului National Anticoruptie, Ioan Amarie, este cercetat pentru ucidere din culpa in legatura cu un accident rutier in urma caruia a decedat o persoana, a declarat Simona Frolu, purtator de cuvant al PICCJ, citata de Mediafax.
Read MoreSeful Parchetului din Sighisoara a cerut ilegal subventii agricole
Prim-procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Sighisoara, Virgil Horatiu Aldea, a fost trimis in judecata de procurorii DNA, sub acuzatia ca cerut ilegal subventii de la Agentia de Plati si Interventii pentru Agricultura (APIA), in valoare de aproximativ 60.000 de
Read MoreProcurori DIICOT au retinut un italian acuzat de pornografie infantila
Procurorii DIICOT au retinut, joi, pentru 24 de ore, un cetatean italian, Ghelardini Paolo, de 66 de ani, acuzat ca a postat pe internet materiale pornografice cu minori. In perioada aprilie – iunie 2010, utilizand o retea de socializare, Ghelardini
Read MoreSeful Parchetului Sibiu, un ofiter SRI si afaceristul Ilie Carabulea, trimisi in judecata
Prim-procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Sibiu, Florin Nicusor Apostu, ofiterul SRI Tiberiu Narcis Popescu si omul de afaceri sibian Ilie Carabulea au fost trimisi in judecata pentru mai multe fapte de coruptie. Procurorul este acuzat ca cerea bani de
Read MoreCSM s-a facut pres in fata procurorului santajist Galca
Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Galati a fost trimis in judecata de DNA, fiind acuzat de trafic de influenta, santaj, fals in declaratii si instigare la fals in inscrisuri. Toate probele anchetatorilor au fost aduse la
Read MoreProcurorul sugrumator, trimis in judecata
Magistratii din cadrul Parchetului General l-au trimis in judecata pe colegul lor, Gheorghe Calin Roman, procuror in cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, sub acuzatia de ultraj, dupa ce si-a strans seful de gat. Pe 10 iunie 2009, procurorul
Read More