Restantele de peste 90 de zile la creditele accesate de populatie au crescut cu 4% in luna mai, la un nou maxim istoric de 4,5 miliarde de lei (1,06 miliarde euro), potrivit datelor Biroului de Credit, publicate luni de Banca Naţională a Romaniei (BNR). După primele cinci luni, 728.318 de persoane aveau intarzieri la imprumuturi de peste 30 de zile, in valoare totala de 6,45 miliarde de lei. Doar in luna mai, au fost inregistrati 7.042 de noi restantieri, in timp ce sumele intarziate au urcat cu 225 milioane de lei.
Din totalul sumelor al caror termen de rambursare depasea 30 de zile, circa 3 miliarde de lei erau restante aferente imprumuturilor accesate in lei, in timp ce echivalentul a 2,36 miliarde de lei reprezentau intarzieri la creditele in euro.
In categoria ”alte monede”, unde sunt incluse si imprumuturile accesate in franci elvetieni, restantele au depasit pentru prima data cifra de un miliard de lei, fiind in crestere cu aproape 100 milioane de lei fata de luna anterioara.
Numarul total de restante inregistrate a ajuns in mai la aproape 1,045 milioane lei.

No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.