Dan Voiculescu anunta ca astazi va depune juramantul pentru mandatul de senator. Un mesaj special pentru Monica Macovei si Traian Basescu
by admin January 22, 2013 0 comments
Conservatorul Dan Voiculescu susține că marți va depune jurământul în plenul Senatului, fixându-și pentru asta ”trei priorități legislative” pentru a îmbunătății calitatea vieții din România. Odată cu preluarea mandatului, Voiculescu îi salută pe Monica Macovei,Traian Băsescu ”și întreaga echipă de propagandiști” care, în ultima lună, au inventat “conspiraţii”, demonstrând că suferă, “nu de drum lung, ci de grijă obsesivă” a mandatului său.
”La preluarea mandatului, mi-am fixat şi trei priorităţi legislative pentru prima sesiune a noului Parlament: TVA redus la alimentele de bază (o măsură pe care am susţinut-o constant şi care va deveni, în scurt timp, realitate, începând cu diminuarea la 9% a TVA pentru pâine), dublarea pedepselor pentru evaziunea fiscală – din reducerea evaziunii putem atrage la bugetul public până la 5 miliarde de euro anual și instituirea unui regim sancţionator sever pentru infracţiunile cu grad ridicat de pericol social (pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru criminali, pedofili şi violatori)”.
Voiculescu consideră că aceste măsuri ”sunt esenţiale pentru România şi le va susţine până vor deveni realitate”, cerându-le astfel susținătorilor săi să vină cu idei pentru inițiative economice ”ce ar mai trebui incluse pe agenda noului Parlament pentru a îmbunătăţi concret calitatea vieţii în România”.
De asemenea, Voiculescu susține într-o precizare suplimentară că în ziua în care își preia funcția de senator, vrea să-i salute și pe Monica Macovei și Traian Băsescu, dar ”și întreaga lor echipă de propagandaști” care ”au inventat conspirații” despre amânarea depunerii jurământului.
”N.B. În ziua în care îmi preiau mandatul de senator, vreau să salut şi pe Monica, Traian şi întreaga lor echipă de propagandişti care, în ultima lună, au inventat “conspiraţii”, demonstrând că suferă, nu de drum lung, ci de grijă obsesivă a mandatului meu”, mai arată senatorul PC.

No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.