Propunerea USL pentru revizuirea Constituiei: intoarcerea la votul pe liste si un Parlament cu maxim 400 de membri

Propunerea USL pentru revizuirea Constituiei: intoarcerea la votul pe liste si un Parlament cu maxim 400 de membri

by February 18, 2013 0 comments

Liderii USL au decis ca în noua lege electorală să se revină la votul pe listă pentru alegerea deputaţilor, în timp ce pentru senatori se va menţine sistemul uninominal. „Ne dorim o Cameră a Deputaţilor cu maxim 300 de membri cu atribuţii care ţin de buget, aleşi pe vot proporţional şi un Senat cu 90 maxim 100 membri, aleşi uninominal, cu atribuţii pentru dezvoltarea regională, politica externă şi politica de apărare”, a declarat premierul Victor Ponta la finalul şedinţei USL.

Surse din USL au declarat  că pentru Camera Deputaţilor se va reveni la sistemului votului pe liste, în timp ce pentru Senat se va păstra sistemul uninominal.

„Trebuie să vedem cum vom rezolva problema de reprezentare, deoarece ar trebui să avem doi senatori per judeţ, dar populaţia din judeţe diferă, ceea ce înseamnă că este posibil să existe şi judeţe în care vor avea trei senatori. Se menţine însă sistemul uninominal pentru alegerea acestora”, au precizat sursele citate.

Premierul Victor Ponta a declarat că la revizuirea Constituţiei se va menţine sistemul bicameral, dar procedurile parlamentare vor fi mult mai rapide, datorită atribuţiilor diferite ale celor două Camere ale Parlamentului.

Sistemul proporţional este avut în vedere de PDL, preşedintele comisiei electorale a democrat-liberalilor, Sulfina Barbu, declarând recent pentru gândul că, în acest moment, sistemul mixt este cel mai potrivit. “Realitatea ne-a demonstrat că, din păcate, într-un sistem uninominal, în România, partidelor, indiferent de ce reprezentare au ele în Parlament, le este foarte greu să-şi pună în practică proiectele. Experienţa ne-a demonstrat că sunt parlamentari aleşi uninominal care vin şi spun ”cine eşti tu, partid? la revedere!”, fiind mai interesaţi de propriile interese”, a declarat Sulfina Barbu.

Chiar dacă şi-ar dori revenirea pe liste pentru alegerea tuturor parlamentarilor, UDMR nu spune nu unui sistem mixt. „Noi întotdeauna am susţinut necesitatea legii electorale pe un sistem proporţional sau, în cel mai rău caz, unul mixt”, a declarat deputatul UDMR Marton Arpad.

 

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<