Dosarul spagii pentru silicoace: Cum au delapidat bugetul de stat medicii de la Spitalul pentru arsi
by admin April 28, 2014 0 commentsReferatul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București arată motivele care au condus la arestarea medicilor de la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri. Printre acuzațiile aduse se numără și paguba adusă unității sanitare dar și încălcarea legii privind decontarea către Casa de Asigurări a operațiilor estetice. Acasă și în conturi, șase dintre medici avea peste 1,5 milioane de euro.
Urmărirea penală în acest caz a fost începută pe 24 septembrie 2013, pentru înșelăciune. Ulterior, pe 6 martie 2014, s-a decis schimbarea încadrării în înșelăciune, fals intelectual, luare și dare de mită. Procurorii arată, în motivare, că la Spitalul de Arși, se face, conform legii, chirurgie plastică și recuperatorie, nu şi chirurgie estetică. În desfășurarea anchetei, procurorii au mai reținut că „medicii pretind de la pacienți sume de bani, mai mici decat preturile solicitate pentru efectuarea intervențiilor estetice în clinici private, pentru aceleași intervenții în spital”.
Complicitate medic-pacient
Pentru a-şi crea o aparenţă legală exista o complicitate între medici și beneficiarii operațiilor estetice: „Inculpaţii şi suspecţii au stabilit o listă de tarife pentru fiecare intervenţie chirurgicală, afişată în spital, conţinând preţuri extrem de reduse”.
Diferența între operațiilor de la privat și cele de la spital
De asemenea, adaugă anchetatorii, în timpul consultației, medicii recomandă efectuarea intervenției în spital, prezentand avantajele financiare față de efectuarea în clinică. Printre acestea, se numără: unii dintre medici nu operează decât la spital și oferă pacienților un preț mai mic decât cel practicat în general în privat, iar cei care operează și în clinici private, le spun diferențele de preț între aceeași operație efectuată de ei în privat sau în spital:
o rinoplastie: 1800/3500 Euro în privat și 1400/3000 Euro în spital
implant mamar: 2700/3500 de Euro în privat și 2000/3000 Euro în spital
mastopexie (ridicare sani): 2000 de Euro în privat și 1800 Euro în spital
abdominoplastie: 2500/3500 de Euro în privat și 2200/3000 Euro în spital
blefaroplastie: 1500 de Euro în privat și 1000 Euro în spital
Procurorii arată că aceste diferențe de preț se explică prin aceea că într-o clinica privata medicul plătește separat chiria sălii de operație, personalul clinicii, iar venitul său este impozabil.
Interceptări
Interceptările telefoanelor medicilor au stat la baza probatoriului, în cazul multora dintre doctorii aflați, acum, după gratii sau în anchetă. Iată ce dialog asistenta doctorului Nicolae Antohi cu o pacientă:
„Asistenta C.: Deci, încercaţi să obţineţi un bilet de trimitere de la medicul de familie către spitalul de chirurgie plastică şi reparatorie cu diagnosticul deviaţie de sept.
Pacienta – P.D.A.: ÎhÎ!
C. : Adeverinţă de salariat sau de student, ceva?
P.D.A.: …de student.
C.: Aşa o adeverinţă de student şi cu aceste două hârtiuţe… asta ar însemna pe opt, marţi dimineaţa să mergeţi la analize.
P.D.A.: Ok!
C.: Dar sunaţi-mă în momentul când obţineţi biletul de trimitere ca să vedem cum procedam, da?
P.D.A.:Îhî! păi da, păi atunci… ramâne pe săptămâna viitoare şi eu fac rost de foile astea două.”
Pacientul era „educat” ce să facă
În timpul consultaţiei, pacientul este informat de către „nculpatul A.N.”, adică doctorul Antohi Nicolae, cu privire la: „preţul” intervenţiei în spital (pentru rinoplastii între 2000 şi 3200 de Euro, în funcţie de complexitatea cazului, pentru implant mamar între 2600 şi 3800 de Euro), precum şi că preţul efectuării acesteia într-o clinică privată este mai mare cu 1000 de Euro; documentele necesare internării în spital şi decontării serviciilor medicale de către C.A.S.M.B.; adeverinţă de asigurat şi bilet de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist cu diagnosticul deviaţie de sept.
După ce ia o decizie cu privire la efectuarea intervenţiei, pacientul o contactează din nou pe „inculpata F.C.”, adică Florea Carmen, pentru a programa intervenţia şi stabileşte cu aceasta toate detaliile: inculpata le explică amănunţit diferenţele de preţ dintre efectuarea intervenţiei la spitalul public, respectiv la o clinică privată, încurajându-i să aleagă efectuarea ei în spital (uneori pacienţii sunt deja hotărâţi cu privire la acest aspect, în urma informaţiilor obţinute de la alţi pacienţi sau de pe internet); în cazul rinoplastiilor, inculpata le indică actele de care au nevoie pentru internare şi le oferă mai multe lămuriri cu privire la acestea. Astfel, cu privire la biletul de trimitere le menţionează că acesta trebuie să fie către Spitalul de chirurgie plastică, nu către O.R.L. şi că diagnosticul menţionat trebuie să fie cel de deviaţie de sept (cod 517), acceptându-se şi cel de alte boli ale nasului (cod 521).
Cale liberă la internare „de la șefu”
În ziua efectuării intervenţiei, pacienţii se prezentau la recepţia spitalului, unde anunţau că urmează să li se facă o operaţie de către doctorul Antohi, șeful Secției Chirurgie Plastică. Imediat, pacienţilor li se face internarea de către personalul de la recepţie în baza instrucţiunilor primite anterior de la medic.
Șpagă pentru VIP
Dacă pacienţii nu se descurcau, o contactau pe Carmen Florea. care, deşi nu este angajata spitalului şi „nu are legătură” cu acesta, poate „pune totul în mişcare” în spital. „Uneori internarea pacienţilor este înlesnită şi de inculpatul V.I. (doctorul Ivan Vătămănescu n.r.)”, scriu procurorii. Când pacienţii rezervau salonul V.I.P. , pentru care se percepe o taxă de 50 de Euro, doctorul Antohi dădea o sumă de bani, 50-100 de lei, din cei primiţi de la pacient şi asistentei şefe, pentru a-i împărţi cu celelalte asistente/infirmiere.
Peste 1,5 milioane de euro pentru „zile negre”
Anchetaorii explică că la Cristina Elena Isac au fot găsite sumele – 106.820 de Euro, 10.100 de USD, 180 de lire sterline, 287.070 de lei, cash, iar în conturile bancare în jur de 700.000 de euro. La Vitalie Stan și la Natalia Marcenco au fost găsite sumele de – 71.910 Euro, 11.225 de USD, 7.100 de CHF, 2240 de Lire sterline, 24.400 de lei, deși veniturile sale sunt de 32.000 de lei – anul 2012. De asemenea, la Florica-Corina Gușă s-au găsit 55.000 de euro. La doctorul anestezist Costică Ion Ghiță-Blujdescu au fost descoperiți 43.500 de euro. Din documentația bancară studiată de anchetatori a reieșit că medicul șef de secție Carmen leana Boiangiu are în conturile bancare sumele de 462.000 de euro, 106.000 de USD, 150.000 de lei, iar doctorul Sorin Parasca suma de 129.800 de euro.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.