
Agentia de Asigurari Omniasig este suspectată că ar fi falsificat 1 milion de polițe de asigurare
by Ancheteonline May 14, 2014 0 commentsDirectorul general şi alţi peste 40 de directori de la firma Omniasig sunt suspectaţi de implicare în falsificarea a aproximativ un milion de poliţe de asigurare. Prejudiciul produs astfel statului ar fi de câteva milioane de lei, au declarat surse judiciare.
O anchetă în curs vizează mai multe persoane, printre care ar fi şi directorul general al societăţii de asigurare Omniasig, precum şi toţi directorii de sucursale şi directorii de vânzări.
Anchetatorii suspectează în acest caz că s-ar fi falsificat peste un milion de poliţie de asigurare. Prejudiciul nu a fost încă stabilit, însă se presupune că acesta se ridică la câteva milioane de lei.
Cercetările nu vizează şi clienţi ai Omniasig, aceştia fiind consideraţi cumpărători de bună-credinţă.
Conform surselor, atunci când un client se prezenta pentru a-şi încasa poliţa de asigurare, reprezentanţii societăţii îl despăgubeau, evitânt astfel controale generate de eventualele reclamaţii ale unor clienţi nemulţumiţi.
Poliţiştii estimează că de la sediile Omniasig vor fi ridicate, în urma percheziţiilor de miercuri, ”mai multe camioane de acte”, urmând ca, în zilele următoare, să fie audiaţi şi directorii societăţii.
Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea de către mai multe persoane a unor infracţiuni de abuz în serviciu şi fals intelectual, pentru care a fost începută urmărirea penală, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit sursei citate, în acest dosar, procurorii au făcut, miercuri, 49 de percheziţii simultane la sedii centrale şi sucursale ale unei societăţi de asigurare, situate în Bucureşti şi în toate judeţele din ţară.
La acţiune participă şi aproximativ o sută de ofiţeri de poliţie judiciară de la Direcţia de Investigare a Fraudelor, cu suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.