Dan SOVA a destituit managerii incomozi ai Companiei Aeroporturi București

Dan SOVA a destituit managerii incomozi ai Companiei Aeroporturi București

Dan SOVA a destituit managerii incomozi ai Companiei Aeroporturi București

by June 5, 2014 0 comments

Radu Merica, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al Aeroportului „Henri Coandă“ şi fost şef al Camerei de Comerţ Româno-Germane, dezvăluie modul în care a fost schimbat consiliu de la Companiei Aeroporturi București, după ce acesta a descoperit licitaţii şi contracte trucate la companie, in legatura cu care a sesizat procurorii. Destituirea acestora a avut loc în pofida unor rezultate operaţionale superioare celor de anul trecut, relateaza Romania Libera.

Ministerul Transporturilor a schimbat săptămâna trecută managementul privat al Companiei Aeroporturi București într-o şedinţă contestată de Fondul Proprietatea – acţionar minoritar al companiei. Potrivit Fondului Proprietatea, schimbarea CA s-a produs ilegal şi în mare viteză. Graba ministrului Şova de a schimba CA poate fi înţeleasă doar prin prisma relatărilor făcute de Radu Merica în interviul acordat Hotnews.ro.

Merica spune că a găsit la Compania de Aeroporturi contracte defavorabile care aveau valori de 5 ori mai mari decât preţul pietei şi anunţă că a sesizat procurorii în legătură cu astfel de contracte. „Faptul că există o tăcere în lumea politică ne arată foarte clar că nici un partid nu îşi doreşte de fapt managementul privat”, mai spune Merica. ”Am găsit contracte de prestări servicii, contracte de achiziţii pe nişte valori care depăşeau mult valorile din piaţă. Asta pot să vă spun şi îmi asum această afirmaţie. Din nefericire, multe dintre aceste contracte au fost încheiate în baza unor licitaţii, sunt legale. Anularea, rezilierea unor asemenea contracte atrage după sine un lanţ întreg de procese cu despăgubiri (…) care pot fi imputate managementului. Şi atunci stai să te gândeşti foarte bine dacă îţi asumi riscul să reziliezi un contract legal, cu o valoare de 2-3 ori mai mare, câteodată de 5 ori mai mare decât preţul pieţei”, spune Merica.

Există posibilitatea ca o parte din sumele plătite să se întoarcă în buzunarele politicienilor, însă aceste lucruri nu pot fi demonstrate, cel puţin de un preşedinte al CA. ”Consiliul de Administraţie nu poate demonstra fapte de corupţie. Faptul că din aceste contracte se întorc bani înapoi către persoane din sfera politică sau din cine ştie ce alte servicii, noi nu putem, nu avem instrumentele să urmărim fluxul banilor. Noi putem doar vedea că firma este parte în contracte deza­vantajoase şi putem încerca, prin căile de management, renegociere acolo unde se poate, scurtarea duratei contractului, verificarea mai bună a prestaţiei”, explică Merica.

Destituirea a avut loc în pofida unor rezultate operaţionale superioare celor de anul trecut. Profitul net a crescut în 2013 cu 35,5%, la 71,96 milioane lei, iar traficul de pasageri a început să dea semne de accelerare, afirmă omul de afaceri. Destituirea CA a avut loc în cadrul unei şedinţe AGA întrunite ilegal, fapt confirmat şi de FP, şi la care a ţinut să participe însuşi ministrul Şova. „Franklin Templeton Investment Management Limited UK Bucharest Branch, în calitatea sa de Unic Administrator şi Manager de Fond al SC Fondul Proprietatea SA este profund dezamăgit să ia act de o decizie luată în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor (…) prin care întregul consiliu de Administraţie al companiei a fost demis şi înlocuit cu un nou Consiliu interimar care a fost selectat fără a avea în vedere prevederile OUG 109/2011”, arăta administratorul FP într-un comunicat trimis imediat după destituirea CA.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.