Lukoil Ploiesti intra în procedură de repornire a instalaţiilor

Lukoil Ploiesti intra în procedură de repornire a instalaţiilor

Lukoil Ploiesti intra în procedură de repornire a instalaţiilor

by October 10, 2014 0 comments

Rafinăria Lukoil Ploieşti, care a fost oprită în urmă cu o săptămână în urma unei anchete a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a notificat, vineri, Garda de Mediu Prahova asupra începerii procedurii de pornire a instalaţiilor tehnologice.

“Începând de azi vor intra în procedură de repornire a instalaţiilor. Au trimis notificarea în această dimineaţă”, a declarat, pentru AGERPRES, comisarul şef al Gărzii de Mediu Prahova, Daniela Tudorache. Potrivit sursei citate, în document se menţionează că, pe perioada regimului tranzitoriu de pornire, rafinăria va monitoriza prin laboratorul său emisiile la limita amplasamentului.

Potrivit unui comunicat emis marţi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, în dosarul penal nr. 254/P/2014 se efectuează cercetări faţă de SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi de spălare de bani cu un prejudiciu estimat de 230 milioane euro.

De asemenea, faţă de directorul general al Petrotel Lukoil, Andrey Bogdanov, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani şi s-a instituit măsura preventivă a controlului judiciar.

Conform sursei citate, la data de 2 octombrie anchetatorii au dispus măsura sechestrului asigurator ca urmare a unor percheziţii efectuate pe platforma Lukoil din Ploieşti, iar luni, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus înlocuirea măsurilor asigurătorii, prin ridicarea parţială a sechestrului asigurător asupra conturilor bancare.

“La data de 06.10.2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus înlocuirea măsurilor asigurătorii prin ridicarea parţială a sechestrului asigurător asupra conturilor bancare, pentru a da posibilitatea SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti să îşi desfăşoare activitatea curentă în condiţii de normalitate cu terţii şi să plătească drepturile salariale şi contribuţiile la bugetul de stat. În cauză au fost extinse măsurile asigurătorii asupra altor bunuri puse la dispoziţie de SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti”, se arată în comunicatul citat.

Decizia a nemulţumit conducerea Lukoil. Prim-vicepreşedintele grupului Lukoil, Vladimir Nekrasov, lăsa de înţeles că ar putea urma o decizie de închidere definitivă.

“În acest moment ne sunt blocate stocurile strategice de ţiţei şi produse petroliere şi avem sechestru asigurător pe tot patrimoniu rafinăriei şi pe debitele Lukoil România faţă de Petrotel. Am propus o înţelegere pentru revizuirea acestor măsuri asiguratorii. Dacă vom ajunge la un acord vom reporni rafinăria, dacă nu, nu”, a spus Nekrasov, care este reprezentantul grupului cu activitatea de rafinare, marketing şi distribuţie.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<