ANI amendeaza parlamentari pentru neaplicarea legii

ANI amendeaza parlamentari pentru neaplicarea legii

ANI amendeaza parlamentari pentru neaplicarea legii

by February 3, 2015 0 comments

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) i-a amendat, cu câte 2.000 de lei, pe deputaţii din Comisia juridică prezenţi la sedintă pentru că nu l-au revocat din functie pe Petre Roman, pentru incompatibilitate.

Astfel, au fost amendaţi cu câte 2.000 de lei cei 22 de membri ai comisiei care au fost luni la şedinţă. Amenda a fost aplicată conform articolului 29, alinetul 3, din Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, potrivit căruia “neaplicarea sancţiunii disciplinare sau neconstatarea încetării funcţiei publice, după caz, atunci când actul de constatare a rămas definitiv, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, dacă fapta nu constituie infracţiune”.

ANI a trimis, luni, o nouă solicitare Camerei Deputaţilor de revocare din funcţie a deputatului Petre Roman, după ce a constatat incompatibilitatea acestuia, raportul rămânând definitiv prin necontestare.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a amânat, luni, o decizie în privinţa incompatibilităţii deputatului PNL Petre Roman, urmând să ceară Biroului Permanent să solicite ANI un punct de vedere privind documentele depuse de Roman, care susţine că procesul în cazul său nu s-a încheiat.

Petre Roman i-a anunţat pe membrii comisiei că nu este de acord cu punctul de vedere al ANI potrivit căruia nu ar fi contestat raportul privind incompatibilitatea sa şi susţine că două certificate de grefă de la Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti dovedesc că a solicitat în instanţă anularea raportului ANI.

Plenul Camerei Deputaţilor urma să ia act, în şedinţa de luni, de încetarea mandatului lui Petre Roman, pe baza raportului Comisiei Juridice pe marginea solicitării Agenţiei Naţionale de Integritate.

În martie 2014, ANI a constatat că Petre Roman a fost în incompatibilitate din 20 decembrie 2012, întrucât deţinea, simultan, funcţia de deputat şi calitatea de persoană fizică autorizată – Roman V. Petre Persoană Fizică Autorizată.

Petre Roman a contestat iniţial raportul ANI la Tribunalul Bucureşti, instanţa constatând faptul că acţiunea împotriva raportului ANI a fost depusă la o altă instanţă decât cea competentă, care era Curtea de Apel Bucureşti. Mai mult, deputatul PNL nu prezentase dovada achitării taxei de timbru.

La jumătatea lunii ianuarie, ANI a înaintat Camerei Deputaţilor o adresă în care solicită să se constate încetarea mandatului deputatului Petre Roman, prezentând dovada faptului că la Curtea de Apel Bucureşti nu a fost înregistrată vreo contestaţie în termenul prevăzut de lege până la rămânerea definitivă a raportului ANI.

Petre Roman a depus o nouă contestaţie la raportul ANI, la Curtea de Apel Bucureşti, dosarul fiind înregistrat în 16 ianuarie.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.