Ziua Națională a României, sărbătorită cu ample spectacole la Satu Mare

Ziua Națională a României, sărbătorită cu ample spectacole la Satu Mare

Ziua Națională a României, sărbătorită cu ample spectacole la Satu Mare

by November 26, 2015 0 comments

În organizarea Prefecturii, a Consiliului Judeţean şi Primăriei Satu Mare, de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, în judeţ vor fi organizate o amplă serie de evenimente dedicată acestei sărbători naţionale.

Vor fi depuse corone de flori la busturile marilor oameni politici din municipiile Satu Mare şi Carei, iar de la ora 14.00, la Monumentul Eroilor vor fi depuse coroane de flori, va fi organizat un concert al Corului din Finteuşu Mare, care va interpreta cântece patriotice, precum şi o parada militară.

Între orele 15.00 şi 17.00, pe platoul din Centrul Nou va vor avea loc un concert de muzică susţinut de artişti sătmăreni, iar de la ora 17.00 va avea loc concertul de colinde susţinut de Ştefan Hruşcă.

De la ora 18.00 va avea loc o retragere cu torţe din Centrul Nou, urmată de aprinderea iluminatului public ornamental de sărbători, care se va desfăşura în Piaţa Libertăţii, vizavi de Hotelul Dacia.

De la ora 18.00, la Filarmonica “Dinu Lipatti” se va desfăşlura un concert simfonic festiv dedicat Zilei Naţionale a României.

 

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.