Dezvaluirile lui Miron Mitrea din puscarie. Cum isi da in gat colegii de partid. “Toate alegerile au fost fraudate”
by Ancheteonline January 13, 2016 0 commentsMiron Mitrea, condamnat la doi ani de închisoare pentru fapte de corupție, își umple timpul în Penitenciarul Poarta Albă, scriind deja a treia carte: „Campanii electorale 1996-2014″. Mitrea povestește despre campaniile electorale ale PSD pe care le-a coordonat şi face dezvăluiri despre Victor Ponta, Marian Vanghelie şi Sorin Oprescu, potrivit evz.ro.
Fostul ministru al Transporturilor explică modul în care, la mai toate alegerile, votul a fost fraudat, cu complicitatea tuturor partidelor politice.
“Am să spun un lucru pe care îl știu toți cei care s-au ocupat de alegeri. Dacă se produce o fraudă serioasă într-o secție de vot, nu este votul multiplu. Este momentul când, la numărătoarea voturilor, voturile partidului sau ale candidatului care nu are reprezentant prezent în acea secție se redistribuie între partidele cu reprezentanți. Și se întâmplă mult mai des decât ați crede. Și la toate partidele. În momentul în care apar voturi fără «stăpân», rar, reprezentanții prezenți le lasă în dreptul celui votat. Știu că vor fi destui care se vor indigna de cele spuse de mine, dar mă lasă rece. Acesta e adevărul”, scrie Mitrea, potrivit evz.ro.
Miron Mitrea scrie şi despre cei doi prezidenţiabili ai PSD, Mircea Geoană şi Victor Ponta.
„Două cazuri aș comenta. Mircea Geoană, pe care marea majoritate îl vedea președinte, nu era candidatul ideal. Partidul venea cu o imagine bună pentru alegerile prezidențiale și avea în mod cert șansa de a-și impune candidatul. Mai ales în antiteză cu un Traian Băsescu slăbit de o guvernare slabă și lipită de el. Dar Mircea nu era «locomotiva» politică. Nu stătea rău dar era perceput într-o parte importantă a electoratului ca „prostănacul” descris de Ion Iliescu.. În orice caz, eram câțiva în PSD care știam că victoria nu e a noastră. Dar nu am reușit nici să mă apropii măcar de posibilitatea de a impune oficial o alternativă. Pur și simplu, majoritatea colegilor erau convinși că Mircea va câștiga și, deși mulți îi cunoșteau slăbiciunile, l-au sprijinit. Nu odată am auzit că mai bine pleacă la Cotroceni și scăpăm de el, decât să creăm probleme în partid. Subțire mod de a gândi, așa că Mircea a intrat în campanie și a pierdut. Păcat.
Al doilea caz a fost Victor Ponta. În mod evident, nepregătit pentru candidatura la prezidențiale, intră în competiție. Mai grav, electoratul era pregătit să sprijine candidatul USL, nu PSD. Tot jocul pueril în jurul cui a rupt USL-ul nu a făcut decât să ne îndepărteze de victorie”.
Miron Mitrea susține că știa că alegerile prezidențiale din 2014 vor fi pierdute de Victor Ponta.
„Vreau să vă spun, de la început, că eram conștient de șansa a doua a lui Victor Ponta, imediat ce a fost clar că Iohannis îi va fi contracandidat. Cred că știa și el. Când m-a întrebat ce cred, i-am spus elegant că are șansa lui să câștige… În PSD, doar un politician mi-a dovedit că a înțeles pericolul Iohannis. Mihai Sturzu, într- o ședință a grupului parlamentar, a afirmat că a constatat, mergând prin țară, că pe Iohannis nu îl urăște nimeni. Observase că nici nu sunt mulți care îl iubesc, dar îl surprinsese lipsa de sentimente negative vis-a-vis de Iohannis. I-am spus că ăsta e motivul, inteligent, pentru care fusese selectat Iohannis. A fost unul dintre puținii care au anticipat problema pentru Victor. Semne de întrebare mi-a ridicat și Georgian Pop. Restul, siguri pe ei, au mers la o înfrângere planificată. Spuneam că o campanie ingenioasă ar fi fost soluția. Șeful campaniei electorale a lui Victor Ponta, Liviu Dragnea, bun organizator, este departe de tipologia inventivului, ingeniosului”.
Miron Mitrea l-a făcut „independent” pe Sorin Oprescu în 2008 și, așa, doctorul a devenit primar al Capitalei. Totul, pe fondul insistenței lui Marian Vanghelie de a candida la Primăria București și pe incapacitatea lui Mircea Geoană de a i se opune:
„Pusesem două întrebări consecutive despre Sorin Oprescu. Inspirație. În prima întrebam câți dintre repondenți ar vota pe PSD-istul Sorin Oprescu în funcția de primar general. Răspuns, 22%. În a doua întrebam câți l-ar vota pe independentul Sorin Oprescu. Răspuns, 41%… M-am întâlnit cu Sorin Oprescu în biroul meu de la Camera Deputaților. A fost o discuție scurtă. O am în minte foarte clar. Era hotărât să candideze. Voia să o facă în numele PSD-ului. Era susținut de Ion Iliescu și Adrian Năstase. Avea împotrivă organizația PSD București, condusă de Vanghelie. Se gândise și la o eventuală candidatură independentă.
I-am arătat sondajul. M-a întrebat cum de era posibilă o asemenea diferență. I-am spus că bucureștenii se cam săturaseră de partide. Nu s-a hotărât pe loc. Dar în scurt timp a luat decizia. A fost decizia lui. Nu l-am convins eu. Dar era cea pe care o doream. L-am rugat și a acceptat să mai întârzie anunțul public… Modul în care eu, coordonatorul campaniei, răspundeam la întrebări legate de independența lui Sorin a fost intenționat ambiguu. Voiam să creez în teritoriu impresia de apartenență a lui Sorin la PSD. Era extrem de important. În turul doi voiam să marșez cu toată campania de comunicare pe lupta lui Sorin cu Vasile Blaga. Mi-a ieșit. Deși Cristi (Diaconescu) era candidatul oficial al PSD-ului, o parte important a presei a considerat că Sorin Oprescu este tot candidatul PSD-ului. Astfel am controlat agenda publică aproape toată campania.”
Mitrea aminteşste de uriașul miting de la Romexpo, în acre Sorin Oprescu urma să fie înfierat cu mânie proletară de PSD, pentru susținerea lui Cristian Diaconescu. Dușmanul Oprescu trebuia desființat. Mircea Geoană dăduse acceptul.
„O tragedie. Sinucidere curată. Ne făceau praf și mai erau și mândri de asta. Trebuia să improvizez. Uitându-mă în sală am văzut camerele de televiziune îndreptate spre podium și am improvizat. Am discutat cu reporterii tuturor televiziunilor și le-am spus ce avea să se întâmple. Onest. Le-am spus că Vanghelie și Geoană îl vor ataca pe Oprescu și, astfel, Sorin va pierde. Nu credeam că am șanse să îi conving să nu transmită dar eram disperat. Spre surprinderea mea, au fost cu toții de acord să nu transmită. Au sunat la stații și au primit undă verde. Mai era un amănunt. Era important ca becurile roșii de pe cameră, cele care arătau că se filmează, să fie aprinse. Și au fost. A urmat una dintre cele mai crunte demonstrații de atac politic. L-au înfierat cu mânie pe Sorin Oprescu. Dacă la Vanghelie și Geoană mă așteptam, Diaconescu m-a lăsat mască… Nu s-a transmis nimic. A doua zi pe seară m-a sunat Mircea Geoa nă. M-a întrebat ce s-a întâmplat, pentru că echipa de monitorizare a partidului nu înregistrase. Nicăieri. Am mințit. Sigur că se transmisese. Pe multe posturi. După câteva zile, Vanghelie era convins că fuseseră lucrați. Cineva i-a zis că se transmisese pentru că becurile roșii fuseseră aprinse tot timpul”.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.