
Interlopul din Valea Dragului vrea controlul străzii! Mototolea își amenință cu moartea contracandidatul de la PNL
by Ancheteonline September 25, 2020 0 commentsInterlopii au preluat controlul asupra străzii iar polițiștii se arată total neputincioși. Asta se întâmplă și într-o comună din județul Giurgiu, unde primarul, rudă cu clanurile Duduienilor și Pian, amenință cu moartea un contracandidat la alegerile din 27 septembrie, chiar în fața poliției. ”Dau cu mașina peste voi”, a urlat, ieri seara, primarul Marin Mototolea din Valea Dragului, la candidatul PNL, Adrian Neagu.
Surse locale vorbesc că Mototolea ( aflat sub control judiciar pentru fapte de corupție) i-ar fi chemat în ajutor pe prietenii lui interlopi din București și, împreună, i-ar intimida și șantaja pe cei îndrăznesc să iasă în campanie electorală, pe străzi. Mototolea vrea să demonstreze că el este stăpânul străzilor și nimeni nu are voie să se manifeste împotriva lui.
Toată această campanie de denigrare, amenințare promovată de Mototolea pe parcursul campaniei electorale nu a primit niciun răspuns din partea poliției. Cu atât mai mult cu cât există suspiciuni rezonabile că acesta ar da mită electorală pentru a mai prinde un mandat de primar Asta, deși este trimis în judecată pentru fapte de corupție și există șanse mari să ajungă după gratii. Precizăm că a executat deja câteva luni bune de arest la domiciliu.
Întreaga scenă de violență manifestată de Mototolea și prietenii lui a fost înregistrată și depusă la poliție.
Într-o plângere penală depusă la Poliția Comunală de candidatul PNL, Adrian Neagu pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, șantaj și hărțuire, se arată că” în seara zilei de 24 septembrie 2020, în jurul orei 20,30, subsemnații Adrian Neagu, Andreea Florentina Neagu și Florina Drăghici, am fost abordați atât personal cât și prin intermediul telefonului, de către numitul Mototolea, primar în funcție al comunei Valea Dragului și candidat pentru un nou mandat la alegerile locale din 27 septembrie, acesta adresându-ne cuvinte injurioase și în același timp amenințându-ne, pentru a ne determina să nu mai participăm la campania electorală care se desfășoară în localitate.
Numitul Mototolea a contactat-o telefonic pe subsemnata Neagu Andreea Florentina, însă nu am răspuns apelurilor sale repetate, astfel că acesta s-a deplasat la locuința subsemnatei Drăghici Florina. Ca urmare, în jurul orei 21, când subsemnata Drăghici Florina s-a întors acasă, am observant că la poarta imobilului în care locuiește se află mașina numitului Mototolea Marin, acesta aflându-se în mașină, însoțit fiind de un alt bărbat pe care l-am recunoscut a fi numitul Ristea Jan(…) Când am încercat să intru în vorbă cu el m-a amenințat cu vătămarea corporală ( vă rup picioarele, dacă vă mai prind că ieșiți pe stradă dau cu mașina pe voi, etc). (…)Scandalul a continuat și în prezența agenților de poliție, adresându-ne cuvinte injurioase și ne-a amenințat.
Problema este că poliția s-a arătat neputincioasă în fața acestor suspiciuni de infracțiune ( amenințare, injurii, șantaj), fiind chiar martoră la aceste fapte. Potrivit înregistrării depuse la acest dosar penal, agentul radicand din umeri la aceste fapte reprobabile, susținând că nu are ce să-i facă inculpatului Marin Mototolea.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.