Breaking news Dosare

ISTORIA FĂRĂ PERDEA. Marius Oprea: Viața celui mai cunoscut torționar al Securității:  Alexandru Nicolschi – spion NKVD

by admin March 18, 2021 0 comments

Numele lui Alexandru Nicolschi (sau Nicolski) a fost în realitate Boris Grunberg. Probabil din admirație pentru un ilegalist comunist basarabean cu acest nume, s-a recomandat astfel în 1941, cînd a fost prins că fusese trimis ca spion în România – și cu acest nume a și fost cooptat de ”puterea populară” de la București în 1945, pentru a purta ”lupta de clasă”. Tot cu acest nume de împrumut a însîngerat istoria primelor două decenii ale comunismului din România.

Copilul sărac înscris în UTC, bătut de Siguranță

Boris Grunberg, alias Alexandru Nicolschi s-a născut la 2 iunie 1915, în Chişinău. Copilăria i-a fost una marcată de frustrări. Mama, Rozalia, şi tatăl său, morarul evreu Alexandru Grunberg, nu au putut să-i ofere condiții prea bune micului Boris: morarul se îmbolnăvise, iar în familia sa domnea sărăcia.

Fără să strălucească la vreun obiect de studiu şi având mari dificultăți atât cu achitarea taxelor şcolare, cât şi cu învățarea limbii române, Boris a absolvit totuşi opt clase de şcoală în oraşul natal, după care, din cauza piedicilor materiale, a fost nevoit să se angajeze în 1930 calfă, într-un atelier de gravură în metal. Peste un an, a intrat ucenic la un giuvaergiu, unde a lucrat până în 1937, când a fost recrutat. Și-­a satisfăcut serviciul militar la Iaşi, în cadrul Regimentului 2 Transmisiuni, fiind lăsat la vatră la începutul anului 1940 cu gradul de caporal, absolvent al şcolii militare de telefonie.

Ocuparea Basarabiei în urma ultimatumului din 27 iunie 1940 şi instaurarea puterii sovietice în România de peste Prut nu l­-au afectat deloc pe tînărul Grunberg, care activase încă din 1932 ca ilegalist în rândurile comuniștilor, ocupând chiar funcții în ierarhia locală a UTC şi mai apoi în aceea a partidului comunist din Basarabia. A şi fost arestat în martie 1933, fiind eliberat însă după 5 zile şi după o ”corecție” fizică serioasă, care i-a lăsat câteva coaste rupte și o amintire de neșters – pe care o va răzbuna cumplit.

La instalarea sovieticilor în Basararbia, buna sa pregătire în domeniul telefoniei, cât şi apartenența la comunişti au dus la aprecieri din partea noilor autorități, Boris fiind angajat la centrala telefonică din Chişinău, ca tehnician. A lucrat aici până în decembrie 1940, când, ca semn al încrederii pe care o aveau în el bolşevicii, a fost racolat la sugestia secretarului de cadre de la primăria oraşului, I.A. Efimov, de RAZVDEKA, Direcție din NKVD care se ocupa exclusiv cu activități de spionaj. A fost trimis într-­un centru de instruire a spionilor, înființat la Cernăuți. Într-­o autobiografie din 1944, prezintă succinct și discret pregătirea sa ca spion: ”în luna decembrie am fost trimis la lucru, într-­o altă instituție”.

Instruirea agentului Boris Grunberg, alias Nicolschi, a constat în 60 de lecții a câte trei ore fiecare, la sfîrşitul acestora el fiind oarecum familiarizat cu realitățile din România, învățând să se poarte pe stradă, în restaurante, trenuri, hoteluri etc. Pe 2 aprilie 1941, într­-o cameră a hotelului ”Palace” din Cernăuți, Boris Grunberg, îmbrăcat în uniforma celor din Narodnîi Komisariat Vuntrenîh Del (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne, prescurtat NKVD) primea de la instructorul său, căpitanul Andreev, 500 de ruble – un fel de indemnizație, înainte de a fi trimis în prima sa misiune: spionaj pe teritoriul românesc: ”în luna mai 1941, am plecat cu o misiune  în România, . Cînd am fost prins, ca să­-mi pot ascunde trecutul şi misiunea, mi-­am schimbat numele în Nicolschi Alexandru Sergheevici, originar din Tiraspol. Sub acest nume am fost cercetat de organele Biroului II Contrainformații de la Bucureşti şi sub acest nume mă recomand până astăzi, 14 octombrie 1944”. Autobiografia de mai sus e semnată ”Alexandru Nicolschi”.

Misiunea de spionaj în România a lui Boris Grunberg

Nicolschi trecuse în România în noaptea de 26 mai a anului 1941, cu acte false pe numele de Vasile Ștefănescu. La numai două ore după intrarea frauduloasă pe teritoriul românesc, a fost găsit de doi grăniceri, dormind într­-o căpiță de fîn. La ancheta preliminară, acesta avea să le declare ofițerilor români de contrainformații: ”Eu, fiind decăzut din punct de vedere fizic şi moral, am mers numai o mică distanță, nu ştiu cât, şi am hotărît să nu merg mai departe” (înainte de a trece granița, chefuise alături de căpitanul Andreev, în casa cârciumarului evreu din Proboteşti). În raportul care i s-­a întocmit la pichetul de grăniceri Hilişeu-­Curt, grănicerii care l-­au prins povestesc că suspectul, după ce a fost observat dormind în căpița de fân, la numai două ore de granița cu URSS­-ul, a încercat să se ascundă, lungindu­-se într-­o văioagă, printre bălării. Mirosea puternic a vodcă.

În timpul interogatoriilor, s-a prezentat drept Alexandru Nicolschi. Chestionarele îl descriu astfel: ”Talia 1.70 m, părul castaniu, sprâncenele castanii, fruntea lată, ochi căprui, nas potrivit, bărbia ovală, față smeadă, fără semne particulare”. Ancheta s­-a derulat cu repeziciune. Probele administrate fuseseră adunate în Dosarul de trimitere în judecată 1358/41. După trecerea lor în revistă, procurorul a cerut în baza lor pedepsirea exemplară a lui Alexandru Nicolschi, dovedit ca spion, mergându­-se până la condamnarea la moarte, întrucât delictul de care s­-a făcut vinovat era deosebit de grav, mai ales într-­o vreme în care războiul bătea la uşă. Găsindu-i-se circumstanțe atenuante, a fost condamnat prin sentința cu nr. 481/7 iulie 1941 la muncă silnică pe viață, pentru spionaj.

După pronunțarea sentinței și respingerea recursului în Dosarul 1358/1941, Nicolschi a fost transferat din arestul garnizoanei Bacău în închisoarea de la Ploiești. Aici a fost ”vizitat” de agenți ai Serviciului Secret de Informații și de ofițeri de la Biroul II al Marelui Stat Major (de contrainformații militare). Printre specialiștii români în contraspionaj planau încă unele suspiciuni, în legătură cu misiunea și identitatea reală a agentului sovietic. Aflat în fața experimentaților anchetatori ai SSI­-ului și Biroului II, demoralizat de greaua pedeapsă primită pentru tentativa de spionaj, Nicolschi nu a reușit ­ și nici nu a intenționat vreun moment ­ să răspundă întrebărilor care i s­-au pus printr-­o ”sfidătoare tăcere”, așa cum recomanda ”disciplina de partid” a comunismului ilegalist, cât și pregătirea sa ca agent. Astfel, la ”Interogatoriul luat la 8 septembrie 1941 individul Nicolschi Alexandru, care a trecut clandestin din URSS în noaptea de 26/27 mai a.c. prin punctul Probotești, jud. Dorohoi”, agenții români au putut afla câteva din secretele de stat sovietice ale timpului.

”Vasea”, trimis în România să-i contacteze pe ilegaliștii din închisori

Cu titlul de ”Informații politico­-sociale”, ofițerii de contrainformații români consemnau, conform spuselor tânărului spion sovietic, structura Comisariatului pentru afaceri interne a URSS. NKVD-ul condus atunci de Beria, se împărțise din martie 1941 în două ramuri, ”miliția muncitorească­-țărănească” ­ și ­ ”siguranța statului” , în fruntea căreia se afla comisarul poporului Merkulov. O ramură a NKVD­ului era RAZVDEKA, agenția de spionaj sovietic de care fusese racolat, instruit și trimis Nicolschi în România. Totodată, spionul pocăit a alcătuit o listă cu primarii, deputații poporului și cei mai importanți comisari sovietici din Basarabia. Docil, le-a mai furnizat anchetatorilor informații militare despre ­structura, dotările trupelor componente ale sistemului de apărare din nordul Bucovinei, mergând până la a le povesti ce a văzut la defilarea de la 1 Mai din Cernăuți și cum, nu cu mult timp în urmă, o unitate de tanchiști ai Armatei Roșii a fost campată în fostul local al Cercului militar din oraș.

Cerându-­i-­se ”informații economice”, Nicolschi le-­a mărturisit agenților noștri de contrainformații cât de rău o duc oamenii în „raiul bolșevic”, dând și exemple: în vreme ce salariul lui de funcționar al ”gospodăriei comerciale orășenești” este de 300 de ruble lunar, o pâine costă peste o rublă, un kilogram de carne 12 ruble, un pachet de unt 24 de ruble, o pereche de pantofi din cei mai ieftini 122 de ruble iar un costum de haine peste 400 de ruble. Acestea sunt, a ținut să precizeze Nicolschi, prețurile de la Cernăuți, unde se trăiește cu 20% mai ieftin decât în sudul Basarabiei. Fostul spion sovietic a mai spus că majoritatea celor ce ocupă funcții de conducere administrativă în URSS sunt corupți, preocupați de afaceri veroase, iar cele 40 de colhozuri din Bucovina de nord și 150 din Basarabia nu sunt folosite decât ca mijloc de spoliere a țăranilor români, de către funcționarii bolșevici puși în fruntea lor.

Cooperarea spionului pocăit, dusă până la denigrarea Uniunii Sovietice, nu i­-a înșelat prea mult pe anchetatorii SSI­-ului. Iată care au fost concluziile interogatoriului din 8 septembrie 1941: ”Declarațiile făcute de Nicolschi Alexandru nu par a corespunde întrutotul adevărului. Interogatul ascunde lucruri importante, întrucît pe de o parte acest individ nu a putut avea o misiune atât de limitată și superficială, dat fiind pregătirea sa, iar pe de altă parte este exclus ca, dată fiind încrederea ce se pune în el, să nu fi fost trimis pentru a face legătură cu alți agenți sovietici, inflitrați pe teritoriul nostru. Credem, în consecință, că acest caz trebuie cercetat îndeaproape, întrebuințându­-se mijloace de natură a determina pe interogat să declare tot ce știe”.

În urma acestor concluzii, Alexandru Nicolschi a fost deplasat la București și anchetat ”cu mijloace specifice” în arestul SSI-­ului. Deși anchetele au fost deosebit de dure, el și-­a menținut toate declarațiile anteriare. În acele momente, viitorul torționar securist a deprins rolul bătăii în anchete și a rămas cu obsesia că orice deținut este un spion și că orice spion are ceva de ascuns: ­se revedea pe sine.

Astfel, cu toată ancheta SSI-­ului, nimeni nu a aflat până în octombrie 1944, când și-­a făcut autobiografia, la cererea comisiei de cadre a PCR, că el este de fapt Boris Grunberg, activist de nădejde printre comuniștii Basarabiei, trimis în România cu scopul de a-­i contacta pe militanții ilegaliști, în vederea reorganizării partidului. Pentru aceasta, trebuia chiar și să se sacrifice și să ajungă printre ei, în închisoare, dacă era cazul. Numele conspirativ de ilegalist al lui Grunberg fusese ”Vasea”. Al doilea nume conspirativ, însușit la sugestia NKVD-­ului, a fost Alexandru Sergheevici Nicolschi.

Cei trei ani de închisoare ai lui Grunberg-Nicolschi

Dorința de a ajunge să-i contacteze pe comuniștii ilegaliști din închisori i se îndeplinise, cu asupra de măsură. De la Ploiești, unde a revenit din birourile de anchetă ale SSI-­ului, a fost transferat la sfârșitul lunii septembrie 1941 în închisoarea din Aiud, unde își ispășeau pedeapsa rușii depistați ca agenți secreți, infiltrați pe teritoriul nostru. Aici era cât pe ce să fie acuzat pentru tentativă de evadare: foștii deținuți de drept comun din celula în care fusese băgat Nicolschi slăbiseră zăbrelele ferestrei. Numai bunăvoința șefului închisorii nu a dus la un deznodământ nefericit pentru el. Curând, tânărul spion a ajuns chiar un protejat al conducerii, fapt datorită căruia ulterior, sub comuniști, comandantul Penitenciarului Aiud și familia acestuia au fost protejații lui Nicolschi, deși acesta figura pe listele negre ale Securității.

Despre perioada detenției la Aiud, Nicolschi declara în 23 februarie 1949, într-­un ”chestionar” completat pentru a i se recunoaște calitatea și vechimea de activist al partidului comunist următoarele: ”Am fost încarcerat la Aiud din primele luni ale războiului antisovietic și până la 23 august. Acolo am încercat să organizez deținuții politici, să le mențin moralul. Din lipsă de experiență și din cauza din piedicilor, nu am reușit decât într-­o manieră foarte mică. Marea majoritate a celor deținuți au fost sovietici și au plecat în URSS. Dintre cei care sunt la București și în țară și mă cunosc, amintesc pe Gribici Vladimir, Zeigner Simion, Sișman Afanasie și pe Retașnîi Mihail”. La rubrica ”nume real” a scris ”Grunberg Boris” și la naționalitate ”evreu”.

Porțile închisorii Aiud s­-au deschis pentru agenții serviciilor secrete sovietice în 28 august 1944, la cinci zile după insurecție. Atunci, părăsea Aiudul îndreptându­-se direct către București și Alexandru Nicolschi. Misiunea sa abia începea: ura adunată atâția ani împotriva poporului român îl făcea indispensabil în lupta pe care ocupanții sovieto-­comuniști ai țării aveau să o ducă împotriva democrației și instituțiilor sale din România.

În interviul pe care realizatorii serialului „Memorialului durerii” au reușit să i­-l ia în 1991, Alexandru Nicolschi, ajuns un bătrîn de 76 de ani, arătându­se sâcâit de acuzele care i se aduceau, pentru execuții sumare și pentru exterminarea în închisori a zeci de mii de români, a dat din mînă a lehamite și i-a răpuns Luciei Hossu Longin: ”Lăsați, că știu foarte bine cum a fost acolo. Am stat și eu la închisoare!”. A uitat să spună că pentru spionaj în favoarea URSS-­ului.

Continuăm într-un episod următor poveste lui Nicolaschi