Şofer bulgar, reţinut; a încercat să introducă în România, prin PTF Giurgiu, 435.000 de pachete de ţigări de contrabandă
by webeditor August 19, 2023 0 commentsUn şofer bulgar a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încercat să introducă în România, prin PTF Giurgiu, peste 430.000 de pachete de ţigări de contrabandă, în valoare de aproape 11 milioane de lei, ascunse, prin metoda capac, într-un TIR ce transporta produse alimentare din Bulgaria în Belgia.
”În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion înmatriculat în Bulgaria, un cetăţean bulgar. Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, produse alimentare în Belgia. În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au procedat la desigilarea mijlocului de transport şi efectuarea unui control amănunţit asupra încărcăturii acestuia. Astfel, în compartimentul pentru marfă, au fost descoperite ascunse, în spatele mărfii declarate în documente, prin metoda capac, opt sute de baxuri ce conţineau 8,7 milioane de ţigarete, respectiv 435.000 de pachete”, se arată într-un comunicat al ITPF Giurgiu.
Ţigările, în valoare totală de 10,87 milioane de lei, au fost indisponibilizate, iar faţă de şoferul autocamionului s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 ore.
În continuare, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cadrul dosarului penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu. AGERPRES
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.