Posts From admin
Sorin Ovidiu Vîntu, în stare CRITICĂ la spital
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost internat de urgenţă în Spitalul Penitenciar Rahova şi ar urma să fie operat pentru extirparea unei tumori la plămâni. El speră, însă, să obţină permisiunea de a fi operat într-un spital civil.
Read MoreGrupul Lukoil a închide definitiv rafinăria din Ploiești, dacă sechestrul nu va fi ridicat până vineri
Grupul Lukoil va lua decizia de a închide definitiv rafinăria Petrotel Ploiești dacă, până vineri, procurorii nu vor accepta ridicarea sechestrului instituit pe stocurile și pe patrimoniul companiei, a declarat miercuri, la Ploiești, Vladimir Nekrasov, prim-vicepreședintele grupului Lukoil. El a
Read More25 de ani de la manifestația care a dus la căderea Zidului Berlinului
Germania marchează joi 25 de ani de la manifestația care a inițiat o succesiune de mișcări ce aveau să conducă o lună mai târziu la căderea Zidului Berlinului, relatează AFP într-o rememorare a acelor evenimente. În dimineața zilei de 9
Read MorePonta: Datoria noastra morală este ca această tragedie să nu fie uitată niciodată
De Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului, România aduce un omagiu memoriei vieților nevinovate care au fost pierdute în acea perioadă întunecată, afirmă premierul Victor Ponta, într-un mesaj difuzat joi. “Peste 70 de ani ne despart de momentul când autoritățile
Read MoreSediul Antena 3 este de acum proprietate a statului
Statul a preluat o clădire din proprietatea Institutului de Chimie Alimentară, în contul prejudiciului de 60 milioane euro stabilit în dosarul de spălare de bani în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Surse din cadrul
Read MoreANI va avea o nouă conducere
Potrivit psnews.ro urmează schimbări masive în cadrul conducerii Agenției Naționale de Integritate. Mandatele membrilor Consiliului Naţional de Integritate, cel care conduce celebra ANI, au expirat. Senatul a declanşat deja procedura de nominalizare a noilor membri, informează antena3. Preşedintele Consiliului a
Read MoreBombă pe scena politică: Macovei cercetată de DIICOT
Monica Macovei, candidat la alegerile prezidentiale, este anchetata de DIICOT in urma unei plageri formulate de analistul politic Mugur Ciuvica, anunţă Antena 3. În data de 11 iulie 2014, Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) și Grupul de
Read MoreCercetător de origine ROMÂNĂ a primit PREMIUL NOBEL pentru Chimie
Un cercetător de origine română a primit, miercuri, Premiul Nobel pentru Chimie. Este vorba despre Stefan W. Hell, născut în Arad, în 1962, care a colaborat cu Eric Betzig şi William E. Moerner pentru “dezvoltarea microscopiei fluorescente”. Premiul Nobel pentru
Read MoreUn bărbat a distrus uşa de la intrarea în sediul DNA
Cu puţin timp in urma, un bărbat a distrus uşa de la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, informează România TV. Incidentul a fost provocat de un bărbat care a venit la DNA cu intenţia de a depune o plângere,
Read MoreInstitutul Naţional de Statistică a reconfirmat miercuri intrarea în recesiune tehnică
Institutul Naţional de Statistică a reconfirmat miercuri intrarea în recesiune tehnică în al doilea trimestru din acest an, dar a urcat uşor estimările nominale şi relative privind PIB atât pentru primul trimestru, de la -0,2% la -0,1%, cât şi pentru
Read More
