Tag "institutii publice"
O petiție către Guvernul României. Mari nereguli la nivelul Inspectoratul Școlar București
Surse din cadrul educației ne atrag atenția asupra unor mari nereguli semnalate la Inspectoratul Școlar București în contextul crizei de pandemie. Conducerea Inspectoratului este acuzată că nu a luat măsurile necesare pentru combaterea răspândirii virusului pe perioada desfășurării examenelor naționale.
Read MoreCe fac ciracii lui Falcă! Un parlamentar jignit, ca la ușa cortului, de șefii Companiei de Apă
Un caz revoltător este semnalat la Arad. O companie de stat, aflată în subordinea autorităților locale, intră în jocul politic și aduce jigniri unui parlamentar. Este vorba despre Compania de Apă, o societate aflată în subordinea Consiliului Județean și a
Read MoreUDMR dă locuri de muncă maghiarilor, prin LEGE
Parlamentarii UDMR au depus două proiecte de lege care ar putea obliga statul român sa angajeze mii de etnici maghiari în instituțiile publice. Conform proiectelor de lege, in regiunile in care minoritatile au o pondere de peste 20%, ele au
Read MoreCum a devenit Pambuccian “informaticianul” statului
Varujan Pambuccian, liderul grupului parlamentar al minoritatilor nationale, este cunoscut ca artizanul sustinerii la putere a unor guverne, ce au avut mai mereu nevoie disperata de voturi in Parlament. Membru al Comisiei pentru tehnologia informatiei si comunicatiilor din Camera Deputatilor,
Read More