Sotia fostul sef de cabinet a lui Sorin Blejnar, distribuia prostituate pentru strainii care participau la vanatoare in Romania

Sotia fostul sef de cabinet a lui Sorin Blejnar, distribuia prostituate pentru strainii care participau la vanatoare in Romania

by July 23, 2012 0 comments

În motivarea sentinţei Tribunalului Bucureşti, prin care Andreea Marta, soţia lui Codruţ Marta (fostul şef de cabinet a lui Sorin Blejnar), a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, se menţionează că reţeaua de prostituţie pe care o coordona furniza prostituate unor afacerişti străini care participau la partide de vânătoare organizate în România. Potrivit datelor din dosar, citate de judecători, clienţii care luau parte la vânătoare plăteau între 200 şi 250 de euro pentru fiecare prostituată. Partidele de vânătoare erau organizate la o fermă unde Andreea Marta aducea tinerele. În motivare au fost anonimizate numele clienţilor dar şi numele judeţului şi al localităţii unde se organizau partidele de vânătoare.“Totodată, s-a constatat că numita …, în acelaşi timp a desfăsurat activităţi de proxenetism împreună cu numitul P.V., cei doi racolând tinere în vederea practicării prostituţiei cu clienţi ce aveau o situaţie materială foarte bună, o parte din aceste tinere fiind aceleaşi din gruparea coordonată de M.A.E. şi L.M.M., că inculpatul P.V. a solicitat de mai multe ori tinere pentru practicarea prostituţiei cu clienţi …, îndeosebi persoane ce veneau în R. în calitate de ….şi pentru a participa la partide de vânătoare în jud. C. luand legătura cu numita …, căreia îi comunica numărul de tinere de care avea nevoie, în funcţie de numărul clienţilor doritori să întreţină raporturi sexuale, iar .., la rândul său, contacta tinerele din reţeau infracţională cărora le comunica locaţia, sumele de bani ce urmează a fi câştigate şi numărul zilelor pentru care sunt solicitate. “, se arată în motivarea instanţei

1000 de euro pentru “premiantele de nota 10”

Procurorii mai susţin că Andreea Marta stabilea tarifele şi reţinea pentru sine mare parte din banii plătiţi de clienţii reţelei pentru serviciile sexuale. Tarifele erau calculate în funcţie de aspectul fizic al fetelor. Reţeau avea şi o clasificare a prostituatelor cele mai scumpe costau 1000 de euro şi erau catalogate drept “premiante de nota 10”.

“Din datele obţinute până în prezent, a rezultat că sumele de bani încasate din practicarea prostituţiei se împart între tinere şi coordonatori sau aceştia din urmă percep un comision de 50 – 100 euro pentru fiecare client, că tariful minim perceput de coordonatoarele reţelei era de 250 – 300 euro, pentru fiecare tânără solicitată în vederea prestării serviciilor sexuale, existând cazuri când tarifele minime ajungeau  la 1000 euro, atunci când era solicitată o tânără ce era considerată „premiantă” sau de nota 10.”, se arată în motivarea instanţei.

10 000 de euro pentru un sejur la Monte Carlo

Tarifele urcau şi până la câteva mii de euro pentru prostituatele solicitate de oamenii de afaceri care solicitau tinere cu care să-şi petreacă vacanţele în străinătate. Andreea Marta câştiga şi 10.000 de euro într-un sejur la Monte Carlo, din traficarea de fetelor racolate pentru a bine dispune bărbaţi bogaţi, au declarat, pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Potrivit surselor citate, Marta făcea “comenzi pentru virgine” în Republica Moldova, pentru care se plăteau şi câte 3.000 de euro, iar în Bucureşti gruparea ce trafica fetele obţinea şi 10.000 de euro.În schimbul serviciilor sexuale, fetele traficate primeau între 300 şi 500 de euro.

“Totodată, s-a mai arătat că existau situaţii în care clienţii potenţi financiar apelează la coordonatorii reţelei, pentru mai multe tinere deodată, cu care să-şi petreacă vacanţele în străinătate, costurile fiind suportate în totalitate de client, astfel că sumele plătite ajung la câteva mii de euro. Banii obţinuţi de către tinerele ce erau recrutate pentru această activitate, erau folosiţi în scopul asigurării mijloacelor de existenţă, în sensul că îşi plăteau chiria şi îşi asigurau cele necesare traiului, aceasta ţinând cont de faptul că în cea mai mare parte aceste tinere erau …., nu aveau alte venituri pentru a se întreţine şi nu doreau să apeleze la …, aceştia neavând posibilităţi financiare majore. “, susţin procurorii în documentele prezentate instanţei

Procurorii arată că fetele racolate de Andreea Marta erau participante la concursuri de Miss sau participante la prezentări de modă care cunoşteau şi limbi străine. Potrivit procurorilor tinerele erau instruite în detaliu cum să se comporte cu clienţii şi li se atragea atenţia să nu facă schimb de numere de telefon cu clienţii şi să nu dezvăluie acestora prea multe detalii.

“Tinerele care sunt îndrumate către client pentru a participa la petreceri private şi apoi pentru a presta servicii sexuale erau instruite cu privire la ce sumă trebuie să încaseze, în cazul în care clientul îi plătea direct fetei banii pentru raportul sexual ce se consuma, de calitatea clientului sau alte detalii ce ţin de persoana acestuia, erau sfătuite cum trebuie să se îmbrace, să se macheze, precum şi faptul că nu trebuie să-i comunice clientului prea multe detalii despre ele, să nu facă schimb de numere de telefon cu clienţii”, se reţine în materialul prezentat de procurori.
Pe 19 iulie Tribunalul Bucureşti a emis mandate de arestare preventivă pe numele Andreei Marta, sorei sale, dar şi pe numele lui Valentin Panait, taximetrist care ar fi făcut anumite servicii în schimbul unor sume.
Decizia tribunalului poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, până atunci Andreea Marta, Maria Magdalena Lungu şi Valentin Panait vor fi încarceraţi.

Procurorii DIICOT le-au reţinut, miercuri, pe Andreea Marta, şi pe sora acesteia, Maria Magdalena Lungu, precum şi pe Valentin Panait, pentru constituire de grup infracţional organizat cu preocupări pe linia proxenetismului şi a prostituţiei, în vederea obţinerii de beneficii materiale injuste semnificative.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.