Consiliul General al CNARDCU, care atesta doctoratele, si-a schimbat componenta
by admin September 9, 2012 0 comments
Consiliul General al CNATDCU va avea astfel 44 de membri, în loc de 20 ca până acum, reiese din ordinul semnat de ministrul educaţiei, publicat vineri seară în Monitorul Oficial. Mircea Miclea, fost ministru al educaţiei din partea PDL şi consilier prezidenţial nu mai face parte din Consiliu. În schimb, în noua componenţă apar nume noi precum academicianul Răzvan Theodorescu, fost ministru al culturii în guvernarea PSD. De asemenea, în for sunt şi alţi şapte reprezentanţi ai Academiei Române, inclusiv cel care a ocupat până acum postul de preşedinte al Consiliului General, Marius Andruh. În Consiliu sunt reprezentanţi ai universităţilor din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Târgu Mureş, Sibiu, Alba Iulia.Tot în acelaşi ordin se face şi o precizare referitoare la modul în care sunt analizate contestaţiile. „Validarea titlului de doctor se face cu respectarea strictă a legislaţiei şi criteriilor în vigoare la data admiterii la studii universitare de doctorat”, se precizează în documentul amintit. Pentru luarea deciziilor este păstrat cvorumul de două treimi din numărul total de membri.
La sfârşitul lunii iunie, CNATDCU a decis că Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat şi a propus ministerului educaţiei să retragă titlul de doctorat obţinut de actualul prim ministru. Decizia a fost contestată inclusiv de ministrul educaţiei, Liviu Pop, cel care a susţinut că forul respectiv nu are competenţele necesare pentru a lua astfel de decizii.

No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.